7.8 C
România
18 mai 2024
Norica Nicolai, despre criticile Departamentului de Stat al SUA la adresa Legilor Justitiei: O declaratie de presa cu iz politic
Politica

Norica Nicolai critica declaratiile publice ale presedintelui Iohannis de sustinere a sefei DNA si a activitatii acestei institutii

Europarlamentarul Norica Nicolai, presedintele Consiliului Naţional ALDE, considera ca seful statului s-a antepronuntat in privinta unei eventuale cereri de revocare a sefei DNA, Laura Codruta Kovesi. Intr-o interventie la RFI, europarlamentarul a afirmat ca presedintele Iohannis ar fi putut sa se abtina de la astfel de declaratii.

Norica Nicolai a mai aratat ca ministrul Justitiei, Tudorel Toader, nu trebuie grabit in evaluarea conducerii DNA. Intoarcerea de urgenta a lui Tudorel Toader din Japonia s-a produs doar dupa ce  premierul Viorica Dancila i-a cerut acest lucru.

„Venirea ministrului de Justiție în țară a fost un gest normal din moment ce premierul a considerat că trebuie să se întoarcă. Activitatea managerială a DNA-ului o evaluează ministrul Justiției. Acesta este liber s-o facă respectând standardele și parametrii legali când dorește”, a spus Norica Nicolai la RFI.

Pe de altă parte, Norica Nicolai critică declarațiile publice ale președintelui Iohannis, de susținere a șefei DNA și a activității acestei instituții. “Nişte penali fac o încercare disperată să atace şi să discrediteze DNA şi conducerea DNA”, a declarat aseară șeful statului. Iohannis s-a antepronunțat în privința unei eventuale cereri de revocare a Laurei Kovesi, apreciază europarlamentarul Norica Nicolai:

Președintele Iohannis, care are un rol în funcționarea instituției pentru că numește sau revocă procurorii șefi, ar fi putut să se abțină de la astfel de afirmații, pentru că nu era încă sesizat cu o propunere foarte clară și într-un fel s-a antepronunțat. Președintele a spus foarte clar că nu cunoaște nici domnia sa conținutul raportului și, în aceste condiții, își rezervă dreptul – în măsura în care ministrul Toader va prezenta argumente solide – să ia o decizie. Deci, președintele și-a lăsat o marjă de manevră.

Întrebată cum crede că se va soluționa criza de la DNA, Norica Nicolai spune că CSM-ul va trebui să se implice, Inspecția Judiciară, la fel, și instituția va continua să funcționeze respectând de data asta standardele. Pentru că din ceea ce am văzut public foarte mulți avem convingerea că nu se respectă regulile de procedură penală în unele procese, afirmă la RFI europarlamentarul Norica Nicolai, preşedintele Consiliului Naţional ALDE.

Președintele Klaus Iohannis a afirmat joi seara, într-o conferință de presă, că acuzatiile din ultimele zile la adresa Direcției Anticorupție sunt atacuri din partea unor „penali”, de natură „să confirme că DNA face o treabă bună”.

Articole asemănătoare

Urmeaza CONCEDIERI sau RESTRUCTURARI in administratia publica? Pozitia oficiala a Guvernului

Lucy Ionesco

Basescu: Ponta, te rog, tradeaza-ma! Nu poporul te-a facut PM, eu te-am desemnat

Lucy Ionesco

Proiectul privind desfiintarea Academiei de Stiinte ale Securitatii Nationale, aprobat in Senat la initiativa lui Traian Basescu

Ioana Badulescu