Examene Social

Notele şi absenţele elevilor ar putea fi publicate zilnic în „Catalogul Online”, gestionat de şcoli.

Mai mulţi senatori PSD propun să fie înfiinţat „Catalogul Online”, platformă şcolară pentru publicarea zilnică a notelor şi absenţelor elevilor, a cărei gestiune permanentă să revină unităţilor de învăţământ preuniversitar, iniţiativa aflându-se în consultare publică.

Propunerea legislativă pentru completarea Legii 1/2011 a Educaţiei naţionale este iniţiată, printre alţii, de senatorii Ecaterina Andronescu, Alexandru Cordoş, Gabriela Creţu, Elena Federovici, Gabriela Firea, Georgică Severin, Doina Silistru şi Darius Vâlcov.

Iniţiatorii arată, în expunerea de motive, că va fi facilitat accesului zilnic al părinţilor la informaţiile privind situaţiile şcolare ale elevilor şi va fi adus un ajutor esenţial pentru a remedia deficienţele, pentru a asigura progresul şcolar şi pentru a stimula performanţa prin acordarea posibilitaţii de control asupra copiilor.

Aceştia menţionează că, în prezent, se găsesc pe internet mai multe platforme care funcţionează după principiile cuprinse în proiect, însă niciunul dintre acestea nu se află sub controlul exclusiv al unităţilor de învăţământ. Iniţiativa legislativă va fi dezbătută de Senat în calitate de primă Cameră sesizată.

Stiri pe aceeasi tema

Dosarul votului din DIASPORA se afla in acelasi stadiu de urmarire a faptelor

Cristiana Petrariu Bota

Rectorul USAMVBT anunta un proiect maret, menit a relansa activitatea agricola din Banat

Cristiana Petrariu Bota

Radu Mazare, pus cu botul pe labe! Portul Constanta a revenit la Ministerul Transporturilor

Cristiana Petrariu Bota

Lasa un comentariu

Prin continuarea navigării pe hotweek.ro, confirmaţi că acceptaţi utliizarea fişierelor tip cookies sau tehnologii asemănătoare pentru a analiza traficul şi a vă propune funcţionalităţi sociale, conţinut şi eventuale publicităţi personalizate. Accept Mai mult