O companie feroviara din Japonia si-a cerut scuze pentru ca unul dintre trenuri a plecat mai devreme cu 25 de secunde
Externe

O companie feroviara din Japonia si-a cerut scuze pentru ca unul dintre trenuri a plecat mai devreme cu 25 de secunde

O companie feroviară japoneză şi-a cerut scuze public, după ce unul dintre trenurile sale a plecat cu 25 de secunde mai devreme din gară, relatează agenţia EFE. Este pentru a doua oară în şase luni când un tren japonez pleacă din gară înainte de ora programată, după ce, în noiembrie 2017, un tren de mare viteză a efectuat călătoria cu 20 de secunde mai repede.

„Acest mare inconvenient pe care l-am produs clienţilor noştri este de neiertat”, a menţionat, într-un comunicat, compania JR West, după ce unul dintre trenurile sale a plecat la 7:11:35 şi nu la 7:12:00, aşa cum era programat, vinerea trecută.

Incidentul, care a avut loc pe linia Biwako (între Maibara şi Kioto, vestul Japoniei), a fost făcut public în urma plângerilor unor pasageri, care au reclamat că au pierdut trenul pentru că acesta a plecat mai devreme cu 25 de secunde.

Aceasta este a doua oară în şase luni când un tren japonez pleacă din gară înainte de ora programată, după ce, în noiembrie 2017, un shinkansen – tren de mare viteză – spre Tsukuba (nordul Tokio) a efectuat călătoria cu 20 de secunde mai repede, o ştire care a generat un mare impact mediatic în afara Japoniei.

În acest caz, mecanicul de tren, care avea 1.200 de pasageri la bord, a închis uşile cu un minut înainte de ora programată şi, deşi şi-a dat seama de greşeală, a decis să nu le mai deschidă, deoarece nu a văzut niciun pasager în staţie.

Trenurile japoneze sunt cunoscute pentru punctualitatea lor extremă, în pofida faptului că este ţara cu cel mai mare număr de pasageri transportaţi anual, conform Uniunii Internaţionale de Căi Ferate.

În cazul incidentului din noiembrie, compania şi-a cerut „scuze sincere”, deşi, atunci, niciun pasager nu a rămas pe peron.

Stiri pe aceeasi tema

Forumul pentru Pace incepe, duminica, la Paris. Iohannis, printre liderii lumii care se vor alatura presedintelui Macron pe Champs-Elysées, la Arcul de Triumf si la reuniunea pentru pace

Ioana Badulescu

Boris Johnson, dupa o intalnire de urgenta a comitetului Cobra: Bilantul imbolnavirilor s-ar putea situa in Marea Britanie intre 5.000 si 10.000

Cristiana Petrariu Bota

Kovesi este audiata de comisia LIBE pe 26 februarie, s-a schimbat ordinea preferintelor celor trei finalisti pentru postul de Procuror European

Cristiana Petrariu Bota

Lasa un comentariu

Prin continuarea navigării pe hotweek.ro, confirmaţi că acceptaţi utliizarea fişierelor tip cookies sau tehnologii asemănătoare pentru a analiza traficul şi a vă propune funcţionalităţi sociale, conţinut şi eventuale publicităţi personalizate. Accept Mai mult