Orchestra Nationala Radio va invita, la sfarsitul acestei saptamani, la un concert de exceptie cu Prokofiev si Ceaikovski in program. Concertul va avea loc in data de 17 februarie 2017, de la ora 19.00, la Sala Radio, eveniment care il va aduce la pupitru pe cunoscutul dirijor Cristian Orosanu.
Programul va cuprinde exclusiv muzică rusă, respectiv Simfonia concertantă în mi minor pentru violoncel şi orchestră, op. 125 de Prokofiev, avându-l ca solist pe tânărul violoncelist Ştefan Cazacu, şi superba Simfonie Manfred în si minor, op. 58, de Ceaikovski, anunta Orchestrele si Corurile Radio.
Dirijorul Cristian Orosanu a fost apreciat pe multe scene europene în compania unor ansambluri celebre: Orchestre de Paris în cadrul Festivalului de la Aix en Provence, Orchestre National Bordeaux Aquitaine, orchestrele Tonhalle Zürich, BBC Scottish, Lamoureux, Israel Kibbutz, Orchestre National Porto, la pupitrul filarmonicilor din Strasbourg, Bruxelles ş.a. În 2005, la finala Concursului de dirijat de la Malko, competiţie la care a câştigat locul doi, Cristian Oroşanu a avut ocazia să colaboreze cu Orchestra Simfonică Radio Danemarca.
În Japonia, are o relaţie deosebită cu Hyogo Performing Arts Center Orchestra, un ansamblu tânăr cu multe valenţe interpretative. În ultimii ani, a avut ocazia să fie asistentul dirijorilor Yutaka Sado, Mstislav Rostropovich şi Ingo Metzmacher. Cristian Oroşanu a dirijat cu succes aproape toate orchestrele filarmonicilor din ţară şi ansamblurile muzicale Radio România, în prezent fiind dirijor şef permanent al Filarmonicii din Braşov şi fondator al orchestrei Kamerata Kronstadt. Fascinat de lumea operei, Cristian Oroşanu a avut colaborări speciale cu ansamblurile Operei Naţionale Bucureşti, Operei Române Cluj-Napoca, Operei Naţionale Iaşi, repertoriul său liric cuprinzând peste 35 de titluri.
La numai 23 de ani, Ştefan Cazacu este consacrat deja ca un talent muzical de excepţie, un tânăr artist care reuşeşte să se impună pe scenele naţionale şi nu numai.