OSCAR 2016. Cati bani inseamna castigarea unui premiu Oscar si ce profit genereaza masinaria Academiei Americane de Film
Filme

OSCAR 2016. Cati bani inseamna castigarea unui premiu Oscar si ce profit genereaza masinaria Academiei Americane de Film

OSCAR 2016. Mai sunt doar câteva ore până când Gala Premiilor Oscar, cel mai aşteptat eveniment cinematografic al anului, va începe în celebrul Dolby Theatre din Hollywood. Premiile Academiei Americane de Film s-au transformat de-a lungul timpului într-o industrie profitabilă, o maşinărie bine pusă la punct, cu reguli stricte şi campanii de marketing atente. Milioane de dolari sunt investite într-un eveniment care generează, la rândul său, profituri uriaşe, iar asta începe să stârnească nemulţumiri, noteaza Digi 24 pe pagina online.

Criticii de film Ștefan Dobroiu, Cristi Mărculescu și Alexandra Olivotto au precizat că premiile Oscar sunt mai puțin despre cinematografie și mai mult despre spectacol.

OSCAR 2016. „Nu este cinema, este spectacol! Nu există eveniment care să sublinieze mai mult puterea pe care o are cinema-ul, cel puţin în Statele Unite, şi puterea pe care o au starurile. Gala este gândită să recompenseze această putere, dar să o şi readucă în atenţie. Prin urmare vei vedea fast, audienţa va fi extraordinară”, a declarat criticul de film Ștefan Dobroiu.

„Este o demenţă şi este o demenţă la fel de mare precum e covorul roşu lung!”, a adăugat Cristi Mărculescu.

„Problema care se pune e că sunt premiile date de industrie, industriei. Şi că în universul ăsta se văd multe din hibele Hollywoodului!”, a declarat și Alexandra Olivotto.

OSCAR 2016. Oscarurile au început în anul 1929, ca o simplă cină privată la un hotel din Los Angeles, la care au participat doar 270 de persoane. Prima Gală nici măcar n-a fost transmisă la radio sau la televizor, a fost doar o discretă ceremonie de premiere. Acum, însă milioane de oameni din întreaga lume vor urmări Gala Premiilor Oscar. Iar această ediție nu este lipsită de controverse. Pentru a-l doilea an la rând, Academia Americană de Film este „certată” pentru lipsa de diversitate rasială.

„Scoate la iveală bias-ul împotriva minorităţilor, scoate la iveală un stil de viaţă extrem de luxos care contrastează pe de altă parte cu ce se întâmplă în industria cinematografică în general, şi anume bugetele pentru filmele mari ajung la cote enorme, bugetele pentru filme mici ajung infinitezimale, şi filmele de la mijloc aproape că nu se mai fac. Adică stilul de viaţă luxos contrastează cu o industrie care nu o duce bine, care probabil o s-o ducă din ce în ce mai prost având în vedere că membrii Academiei ignoră foarte mult populaţia care chiar plăteşte bilete la cinema, care e departe de a fi reprezentată”, a spus Alexandra Olivotto.

OSCAR 2016. În ultimii ani, nominalizările la Premiile Oscar au iscat controverse. Criticii se declară din ce în ce mai puţin surprinşi de alegerile Academiei şi spun că filmele sunt alese „politically correct”, după reţetă.

„Întâi trebuie să începi cu un scenariu bazat pe fapte reale, preferabil extrem de dramatice, dacă e vorba şi de o biografie, cu atât mai bine, nu te atingi de o comedie. Regizorul, dacă vrei să mergi pe calea bătută, ar trebui să fie consacrat. Academia prefera ca reflectorul sa cada pe un personaj si ca acel personaj, preferabil, să reuşească în viaţă sau în ce şi-a propus suferind foarte mult pe drum. Dacă ai găsit partitura asta, s-ar putea deja să ai o nominalizare!”, a declarat Alexandra Olivotto.

„Sunt nişte filme la care te poţi duce cu bunica. Absolut toate filmele de la Oscar, poţi să-ţi duci bunica la ele! Şi nu cred că adevăratul cinema este în zona asta!”, a fost de părere Cristi Mărculescu.

„De exemplu, pentru mine „The Revenant” este un film făcut cu Oscaruri în minte. Adică îţi lasă impresia ca întreaga echipă s-a gândit: „Ce să mai facem ca să avem mai multe şanse la Oscar?” Chiar scriam la un moment dat ca „The Revenant” este un film care şi-a vândut sufletul Oscarului. În momentul în care un membru al Academiei votează pentru „The Revenant”, va avea satisfacţia că a făcut ceva bun şi pentru Hollywood, şi pentru acest film. Nu este genul de film care să provoace controverse. E un film sigur”, a adăugat Ștefan Dobroiu.

OSCAR 2016. Siguri vor să fie şi producătorii marilor studiouri, care încep, cu câteva săptămâni înainte de eveniment, o campanie enormă de promovare a filmelor în care au investit. Dimensiunile uriaşe la care au ajuns campaniile de marketing pre-Oscar erau de neînchipuit acum câteva decenii.

„Sunt puţini cei care subliniează faptul că înainte de Oscaruri este o campanie gigantică de vizionări, întâlniri cu starurile, studiourile încearcă să organizeze evenimente, dineuri, gale, cine, banchete, astfel încât să ajungă la cât mai mulţi votanţi, membri votanţi ai Academiei, şi acolo, da, dai mâna cu Leonardo DiCaprio şi apoi zici „Hmm, ce băiat simpatic este Leonardo DiCaprio, hai să îi dau votul meu”. Este o maşinărie de marketing extraordinar de bine pusă la punct şi sunt nişte sume gigantice”, a explicat Ștefan Dobroiu.

„Sistemul de promovare implică foarte, foarte mult pushing. Lumea împinge anumite filme către membrii Academiei şi încearcă să facă tot PR-ul posibil şi imposibil, care s-a mai făcut sau nu s-a mai făcut pentru un film, ca un film să aibă mai multe şanse să fie votat. Interesant despre ce se întâmplă acum sunt toate ştirile cu vedete care apar, sunt gândite şi făcute pentru mai multe şanse la Oscar. Hai să îl luăm pe Leuţul al Caprei, să îl punem să se ducă să se vadă cu Papa, pentru că sărăcuţul, el chiar are nevoie de un Oscar. Orice se întâmplă acum, inclusiv, pardon, suflat mucii în palmă, este un gest de PR. Nu este nimic real în toată presa de scandal şi ziarele mai oneste de atât, care să nu fie gândit ca PR. Leonardo DiCaprio! Leonardo DiCaprio nu s-a văzut cu Papa, Leonardo DiCaprio în afară de anumite momente tandre cu Rhianna n-a fost pe ştiri. El nu este o persoană care să existe. El este un actor pe care îl vezi în filme. E, acuma Leonardo DiCaprio a început să facă chestii, poate se aruncă şi din elicopter cu paraşuta, dar trebuie să fie vizibil, trebuie să aibă un PR bun din acţiuni”, a adăugat Cristi Mărculescu.

OSCAR 2016. Sume uriaşe sunt investite, anual, şi în celebrele coşuri de cadouri, în jurul acestora dezvoltându-se o mică industrie.

„Una din cele mai delicioase chestii de detaliu de anul acesta sunt coşurile de cadouri. Toţi nominalizaţii primesc, şi prin poştă, şi la dineuri, şi la petrecerile dinainte şi la petrecerile de după, aceste coşuri de cadouri. Există liste întregi pe net şi chiar aş vrea oamenii curioşi să caute listele ăstea cu ce este în coşul de cadouri de la Oscar. E undeva între „Idiocracy” şi un film de fraţii Brooks. De la papucei cu „Bridge of Spice” până la accesorii pentru toaletă cu „Room” sau „Brooklyn”, s-au gândit la toate, dar s-au gândit prost, în general. E un merchendising foarte agresiv şi care nu merge tot timpul cu filmul, cu ideea filmului, cu publicul lui”, a precizat criticul de film Cristi Mărculescu.

OSCAR 2016. Toate brandurile mari de haine şi accesorii au de câştigat masiv de pe urma Premiilor Oscar. Putem să luăm ca exemplu covorul roșu. Grace Kelly a fost cea care a spart gheaţa rochiilor costisitoare în anul 1955, cu o rochie de mătase aquamarin care valora 4.000 de lire, o sumă care pe atunci a rupt gura târgului. Cea mai scumpă rochie a tuturor timpurilor a fost purtată de actriţa Cate Blanchett la ceremonia Oscar din anul 2007 – 200.000 de dolari a costat rochia Armani Prive cu cristale Swarovski de un gri clasic şi strălucitor, care îi lăsa un umăr descoperit.

„Covorul roşu a fost regândit la un moment dat ca un atu de promovare al oricărei gale. A fost acum câţiva ani o idee bună, care a funcţionat, dar care acum a început să omoare tot ce înseamnă ceremonia respectivă. Când pui tot accentul pe rochiţe, poşetuţe, coafuri, când faci un covor roşu care nu se mai termină, pentru că toată presa trebuie să aibă minim o poză de pe covorul ăla roşu, muţi accentul. E mai mult pe glam decât pe cinema”, a explicat Cristi Mărculescu.

OSCAR 2016. Pentru un actor, un regizor sau o producţie, nominalizarea sau câştigarea unui premiu Oscar înseamnă, din nou, foarte mulți bani.

„Au fost nişte analize care arătau că un film care a fost nominalizat îşi poate mări încasările cu 20%, şi dacă mai şi câştigă, cu încă 15%. Chiar şi în cazul filmelor care au dispărut din cinematografe. Vânzările de DVD-uri cresc foarte mult sau vizionările online cresc foarte mult. A fost o analiză Reuters care spunea că o statuetă pentru rol principal poate să însemne un plus financiar de aproximativ 13 milioane de dolari pentru un actor. Sunt foarte multe cazuri în care câştigarea unei statuete a însemnat onorarii din ce în ce mai mari. Este cunoscut de exemplu cazul lui Halle Berry care câştiga de exemplu în 2001 sau în 2002, pentru Monster’s Ball – şi imediat după aceea a putut să ceară onorarii de 10 milioane de dolari, sume la care ea, înainte de câştigarea Oscarului, nici nu putea să viseze, sau putea să viseze dar nu i le dădea nimeni. Că apoi şi-a distrus cariera întrucâtva cu alegeri proaste, este altceva. Câţiva ani a primit aceste onorarii, onorarii onorante pentru o actriţă de culoare, şi actriţă şi de culoare, iată o combinaţie de calităţi, să zic aşa, puţin apreciată la Oscaruri”, a declarat criticul de film Ștefan Dobroiu.

De la o simplă cină la o industrie extrem de profitabilă. Acesta a fost drumul de aproape un secol al Galei Oscarurilor. Controversate, dezbătute şi câteodată chiar blamate, premiile Academiei Americane de Film vor strânge şi anul acesta oamenii în faţa televizoarelor.

Sosirea vedetelor pe covorul roşu, predicţiile specialiştilor şi Gala prezentată de Chris Rock vor fi difuzate, LIVE, pe Digi24 şi Digi Film, de la ora 01:00 în această noapte. Ultimele noutati despre gala OSCAR 2016 le gasesti aici.

HotWeek.ro este un site exclusivist, care militeaza pentru promovarea valorilor. Daca te-ai saturat de titluri senzationale, te asteptam sa revii pe hotweek.ro! Ne poti urmari si pe FacebookTwitter sau Google Plus. Daca vrei sa ne scrii, foloseste adresa hotweek.ro@gmail.com.

Articole asemănătoare

TEATRU: N(AUM), un spectacol cu Oana Pellea, se joaca la Stockholm de Ziua Limbii Romane

Lucy Ionesco

OSCAR 2020. Lista completa a filmelor nominalizate la premiile Oscar care vor fi decernate pe 9 februarie

Lucy Ionesco

PUTEREA DESTINULUI EPISODUL 14, 23 IANUARIE 2015

Bogdan