Papa Francisc a rememorat, la intalnirea cu Patriarhul Daniel, vizita Papei Ioan Paul al II-lea: Cum sa nu ne amintim strigatul spontan de “Unitate, Unitate!” care s-a auzit aici, la Bucuresti?

Cristiana Petrariu Bota
By Cristiana Petrariu Bota mai 31, 2019 19:15

Papa Francisc a rememorat, la intalnirea cu Patriarhul Daniel, vizita Papei Ioan Paul al II-lea: Cum sa nu ne amintim strigatul spontan de “Unitate, Unitate!” care s-a auzit aici, la Bucuresti?

La Palatul Patriarhiei, Papa Francisc i-a salutat pe membrii Sfantului Sinod rostind “Hristos a inviat!”. Preotii i-au raspuns “Adevarat a inviat!”. Sfantul Parinte a subliniat ca a venit in Romania ca pelerin si a amintit de strigatul spontan “Unitate, unitate!”, care a rasunat la Bucuresti la vizita Papei Ioan Paul al II-lea.

“As dori sa adresez un gand de recunoscatoare amintire Patriarhului Teoctist. Cum sa nu ne amintim strigatul spontan de ‘Unitate, unitate!’ care s-a auzit aici, la Bucuresti, in zilele acelea? A fost un strigat de speranta, izvorat din inima poporului lui Dumnezeu. O profetie care a inaugurat un timp nou – timpul de a merge impreuna – pentru a redescoperi si trezi in noi fraternitatea care ne uneste”, a rememorat Papa Francisc.

“Sa mergem impreuna cu puterea memoriei, nu cu memoria nedreptatilor suferite sau pricinuite, a judecatilor si prejudecatilor care ne inchid intr-un cerc vicios, ne determina sa avem atitudini sterile”, a indemnat Suveranul Pontif.

ULTIMA ORA: Papa Francisc, discurs istoric la Bucuresti: Invoc asupra intregii populatii binecuvantarea Fecioarei Maria. Dumnezeu sa binecuvanteze Romania!

Presedintele Klaus Iohannis, discurs la Palatul Cotroceni alaturi de Papa Francisc: Cetatenii Romaniei primesc vizita ca pe o incurajare de a contribui la o societate a dreptatii si a iubirii pentru oameni

“Sa mergem impreuna cu memoria radacinilor veacurilor dintai, in care Evanghelia, vestita cu indrazneala si cu spirit profetic, a intalnit si luminat noi popoare si culturi!”, a adaugat el.

Dupa discursuri, Sfantul Parinte i-a daruit Patriarhului Daniel o Evanghelie.

Patriarhul Daniel i-a daruit, la randul sau, o medalie jubiliara si un album cu fotografii de la vizita Papei Ioan Paul al II-lea.

DISCURSUL INTEGRAL AL SUVERANULUI PONTIF

Preafericirea Voastra, Inalt Preasfintiti Mitropoliti si Preasfintiti Episcopi ai Sfantului Sinod. Cristos a inviat!

Invierea Domnului constituie nucleul vestirii apostolic transmise si pastrate de Bisericile noastre. In ziua Pastelui, apostolii s-au bucurat la vederea Celui Inviat. In acest timp al Pastelui, si eu ma bucur sa contemplu oglindirea Sa in ochii dumneavoastra, dragi Frati.

Acum douazeci de ani, in fata acestui Sfant Sinod, Papa Ioan Paul al II-lea spunea: „Am venit sa contemplu chipul lui Cristos intiparit in Biserica dumneavoastra. Am venit sa venerez Chipul suferind, zalogul unei sperante reinnoite.”

Si eu am venit aici ca un pelerine care doreste sa vada chipul Domnului in chipul fratilor. Privindu-va, va multumesc din inima pentru primirea voastra. Legaturile de credinta care ne unesc isi trag originea de la Apostoli, martorii Celui Inviat, in special de la legatura care ii unea pe Petru si pe Andrei, care, potrivit traditiei, a adus credinta pe aceste meleaguri.

Ei au fost frati de sange si, intr-un mod special, frati prin varsarea sangelui pentru Domnul. Ei ne amintesc ca exista o fraternitate de sange care ne precede si care, ca un izvor tacut si datator de viata, nu a incetat niciodata, de-a lungul secolelor, sa ne adape si sa ne sustina pe drumul nostru.

Aici, ca si in multe alte locuri, in vremurile noastre, ati simtit Pastele mortii si al Invierii. Atatea fiice si atatia fii ai acestei tari, din diferite Biserici si comunitati crestine, au indurat vinerea persecutiei, au trecut prin sambata tacerii, au trait duminica renasterii.

Atatia martiri si marturisitori ai credintei! Multi, apartinand diferitor confesiuni, au stat in trecutul apropiat in inchisori, unul langa altul, sprijinindu-se reciproc. Exemplul lor sta astazi inaintea noastra si a tinerelor generatii care n-au cunoscut acele conditii dramatice.

Cauza pentru care aceia au suferit si pentru care si-au dat si viata este o mostenire prea pretioasa pentru a fi uitata sau nerespectata. Si este o mostenire comuna, care ne indeamna sa nu ne indepartam de fratele care o impartaseste.

Uniti fiind cu Cristos in suferinta si in durere, uniti de catre Cristos in Inviere, „sa traim si noi o viata noua”.

Preafericirea Voastra, frate drag, acum douazeci de ani, intalnirea dintre predecesorii nostri a fost un dar pascal, un eveniment care a contribuit nu doar la renasterea relatiilor dintre ortodocsii si catolicii din Romania, ci si la redeschiderea dialogului intre catolici si ortodocsi, in general.

Calatoria aceea, prima pe care un episcop al Romei o intreprindea intr-o tara majoritar ortodoxa, a deschis calea altor evenimente asemanatoare. As dori sa adresez un gand de recunoscatoare amintire Patriarhului Teoctist. Cum sa nu ne amintim strigatul spontan de „Unitate, unitate!”, care s-a auzit aici, la Bucuresti, in zilele acelea?

A fost un strigat de speranta izvorat din inima poporul lui Dumnezeu, o profetie care a inaugurat un timp nou: timpul de a merge impreuna pentru a redescoperi si trezi in noi fraternitatea care deja ne uneste.

Sa mergem impreuna cu puterea memoriei, nu cu memoria nedreptatilor suferite sau pricinuite, a judecatilor si a prejudecatilor, care ne inchid intr-un cerc vicios si ne determina sa avem atitudini sterile. Sa mergem impreuna cu memoria radacinilor veacurilor dintai in care Evanghelia, vestita cu indraznealasi cu spirit profetic, a intalnit si luminat noi popoare si culture cu memoria martirilor din primele veacuri, a Sfintilor Parinti marturisitori ai credintei, ai sfinteniei traite zilnic si propovaduitede atatia oameni simpli care impartasesc acelasi Cer.

Slava Domnului, radacinile noastre sunt sanatoase si puternice si, chiar daca in cresterea lor au suferit deformarile si incercarile vremurilor, suntem chemati, asemenea psalmistului, sa ne amintim cu recunostinta de ceea ce Domnul a facut in noi, sa-I inaltam Lui un imn de lauda unii pentru ceilalti.

Amintirea pasilor facuti impreuna ne incurajeaza sa inaintam spre viitor fiind desigur constienti de diferentele dintre noi, dar mai ales regasind multumirea atmosferei de familie, reinsufletind memoria comuniunii, care, sa lumineze, ca o faclie, pasii drumului nostru. Sa mergem impreuna in ascultarea Domnului!

Ne este exemplu ceea ce a facut Cristos in ziua Pastelui, pe cand mergea impreuna cu ucenicii Sai pe drumul spre Emaus. Ei vorbeau despre cele intamplate, despre nelinistile, indoielile si framantarile lor.

Domnul i-a ascultat cu rabdare si le-a vorbit la inima, ajutandu-i sa inteleaga si sa discearna cele intamplate. Avem si noi nevoie ca impreuna sa-L ascultam pe Domnul, mai ales in aceste din urma timpuri, in care drumurile lumii au dus la rapide prefaceri sociale si culturale.

De dezvoltarea tehnologica si de bunastarea economic au beneficiat multi, dar si mai multi au fost exclusi, in vreme ce globalizarea, care impune aliniere, a contribuit la dezradacinarea valorilor popoarelor, slabind etica si convietuirea, subminata, in ultimii ani, de un coplesitor simtamant de teama care, deseori sporit in mod artificial, duce la izolare si ura.

Avem nevoie sa ne ajutam, sa nu cedam seductiei „culturii urii” si a individualismului, care, desi nu mai are caracter ideologic pregnant ca in timpurile persecutiei ateiste, este totusi mai persuasiva si nu mai putin materialista. Ea recomanda adesea ca mijloc de dezvoltare ceea ce pare usor de obtinut sau de rezolvat, dar, in realitate, se dovedeste efemer si superficial.

Fragilitatea legaturilor, care duce la izolarea persoanelor, are repercusiuni in special asupra familiei, celula de baza a societatii, si ne solicita efortul sa ne ridicam si sa mergem in intampinarea dificultatilor fratilor nostri si surorilor noastre, indeosebi ale celor mai tineri, nu prin descurajare si nostalgie, ca ucenicii din Emaus, ci prin dorinta de a-L vesti pe Isus Inviat, inima sperantei.

Avem nevoie ca, alaturi de fratii nostri, sa reinnoim ascultarea cuvintelor lui Cristos, pentru ca inima sa arda impreuna, iar vestirea Evangheliei sa nu slabeasca.

Ca si la Emaus, putem ajunge la destinatie, rugandu-L cu insistenta pe Domnul sa ramana cu noi. El, Care Se reveleaza la frangerea painii, ne cheama la caritate, ne indeamna sa slujim impreuna, sa-L „daruim pe Dumnezeu” inainte sa tot facem „pledoarii despre Dumnezeu”, sa nu fim pasivi in a infaptui binele, ci gata sa ne ridicam si sa mergem, sa fim activi si sa colaboram.

In sensul acesta, ne sunt un bun exemplu atatea comunitati ortodoxe romanesti care colaboreaza foarte bine cu multe dieceze catolice din Europa de Vest, acolo unde sunt prezente. In multe cazuri, s-a dezvoltat un raport de incredere si de prietenie reciproca, raport intretinut de gesturi concrete de ospitalitate, de sustinere si de solidaritate.

Prin aceasta cunoastere reciproca, multi catolici si ortodocsi romani au descoperit ca nu sunt straini, ci frati si prieteni. Sa mergem impreuna spre noi Rusalii! Traseul care ne asteapta duce de la Paste la Rusalii. De la zorile pascale ale unitatii, rasarite aici, acum douazeci de ani, am pornit la drum spre noi Rusalii.

Pentru ucenici, Pastele a insemnat inceputul unui nou drum care nu era lipsit de frica si nesiguranta. Aceasta stare a durat pana la Rusalii, cand apostolii, adunati in jurul Preasfintei Mame a lui Dumnezeu, intr-un singur Duh, dar intr-o diversitate si bogatie de limbi, l-au marturisit pe Cel Inviat, prin cuvant si prin viata.

Continuam drumul nostrum de la certitudinea de a avea alaturi un frate pana la impartasirea credintei intemeiate pe Invierea aceluiasi Cristos. Timpul de la Paste la Rusalii, e timpul adunarii in rugaciune sub ocrotirea Sfintei Maici a lui Dumnezeu, pentru a-l invoca pe Duhul Sfant unii pentru altii.

Sa ne reinnoiasca Duhul Sfant, El, care refuza uniformitatea si caruia ii place sa semene unitatea in cea mai frumoasa si mai armonioasa diversitate.

Focul lui sa mistuie lipsa noastra de incredere, suflul sau sa inlature retinerile care ne impiedica sa dam marturie impreuna despre viata noua pe care ne-o daruieste.

El, fauritor al fraternitatii, sa ne dea harul de a merge impreuna. El, creator al noutatii, sa ne insufle curaj sa traim caile nebanuite ale impartasirii si ale misiunii. El, taria martirilor, sa ne ajute sa nu zadarnicim sacrificiul lor.
Dragi frati, sa mergem impreuna, spre lauda Preasfintei Treimi si spre folosul reciproc, pentru a-i ajuta pe fratii nostri sa-L vada pe Isus!

Reinnoiesc recunostinta mea si va asigur de afectiunea, prietenia si rugaciunea mea si a Bisericii Catolice.

loading...
loading...

Comentarii

Nu sunt comentarii!

Fii primul care adauga unul.