-1.5 C
România
1 decembrie 2020
LEGEA SALARIZARII 2017, DEPUSA IN PARLAMENT. Ministerul Muncii: Legea va fi foarte apreciata de cei cu salarii mici
Breaking News

Parlamentul are un nou statut, conform cu prevederile Constitutiei

Parlamentul isi schimba statutul astfel incat imunitatea parlamentarilor sa fie ridicata asa cum prevede Constitutia. Noul statut al parlamentarilor a fost adoptat, marti, intr-o sedinta de plen care a durat mai putin de jumatate de ora. Statutul senatorilor si deputatilor a fost modificat in urma votului dat in plenul reunit al celor doua Camere, documentul fiind aprobat cu 292 de voturi pentru, in timp ce unul a fost impotriva.

Era nevoie de aceasta schimbare de statut si la regulamentul Senatului pentru ca senatorii au mers in cazul lui Dan Sova si Darius Valcov pe un text din regulament si statut neconstitutional. Spunea regulamentul si statutul modificat astazi ca se ia o decizie cu jumatate plus 1 din numarul parlamentarilor. Astazi senatorii si senatorii au facut asta cu statutul, maine se va discuta sesizarea PNL la Curtea Constitutionala a Romaniei (CCR).

Te-ar putea interesa si: Noul Regulament al Camerei Deputatilor, contestat de PNL la Curtea Constitutionala

Cererile de ridicare a imunitatii au fost adoptate cu majoritatea celor prezenti.

Modificarea a fost generata de dezbaterile pornite dupa numararea voturilor in cazul cererii DNA de incuviintare a retinerii si arestarii lui Dan Sova. Atunci, solicitarea procurorilor anticoruptie a fost respinsa, deoarece s-a luat in calcul numarul total al senatorilor, nu cel al senatorilor prezenti, asa cum prevede Constitutia.

Modificarea Statutului s-a votat cu doar o zi inainte de dezbaterea Curtii Constitutionale cu privire la votul din cazul incuviintarii cererii DNA privind retinerea si arestarea senatorului PSD. CCR va dezbate miercuri 3 solicitari: de la PNL, de la presedintele Iohannis si de la CSM.

Vezi si: Cazul lui Dan Sova schimba regulamentul Senatului

Modificarea a fost generata de dezbaterile pornite dupa numararea voturilor in cazul cererii DNA de incuviintare a retinerii si arestarii lui Dan Sova. Atunci, solicitarea procurorilor anticoruptie a fost respinsa, deoarece s-a luat in calcul numarul total al senatorilor, nu cel al senatorilor prezenti, asa cum prevede Constitutia.

Pe 31 martie, Regulamentul Senatului a fost modificat cu privire la numarul de voturi necesar in plenul acestei camere pentru incuviintarea retinerii sau arestarii unui senator, la cererea DNA. Masura a fost luata dupa votul in cazul solicitarii procurorilor de arestare a lui Dan Sova.

De acum incolo, o solicitare a procurorilor anticoruptie privind arestarea sau retinerea unui senator va putea fi incuviintata cu votul majoritatii senatorilor prezenti in acel moment in plen, si nu cu majoritatea tuturor senatorilor, asa cum a fost in cazul Sova.

La articolul 76 al Constitutiei, privind „Adoptarea legilor si a hotararilor”, la alineatul (2) se arata ca „Legile ordinare si hotararile se adopta cu votul majoritatii membrilor prezenti din fiecare Camera”.

Doar legile organice si hotararile privind regulamentele Camerelor se adopta cu votul majoritatii membrilor fiecarei Camere, potrivit primului alineat.

Stiri pe aceeasi tema

Congres USR. Dan Barna: Jumatate dintre tinerii romani isi vad viitorul in afara tarii, lucru de care sunt responsabile vechile partide

Cristiana Petrariu Bota

Recrutare, parcurs si activitatea luptatorilor francezi. Cum arata o zi din viata unui candidat francez la jihad

Cristiana Petrariu Bota

Presedintele Iohannis a suspendat sedinta CSAT si a cerut Guvernului sa vina cu un nou proiect de rectificare bugetara

Ioana Badulescu

Lasa un comentariu

Prin continuarea navigării pe hotweek.ro, confirmaţi că acceptaţi utliizarea fişierelor tip cookies sau tehnologii asemănătoare pentru a analiza traficul şi a vă propune funcţionalităţi sociale, conţinut şi eventuale publicităţi personalizate. Accept Mai mult