PASTE CATOLIC 2015. CREDINCIOSII CATOLICI AU LUAT LUMINA INVIERII. HRISTOS A INVIAT!
Breaking News

PASTE CATOLIC 2015. CREDINCIOSII CATOLICI AU LUAT LUMINA INVIERII. HRISTOS A INVIAT!

PASTE CATOLIC 2015. Credincioșii catolici au primit, in noaptea de sambata spre duminica, vestea Învierii Domnului nostru Iisus Christos. Vestea Învierii a ajuns, în această noapte, la cei aproape 900.000 de credincioşi romano-catolici şi reformaţi din România. Potrivit Digi 24, in toate bisericile romano-catolice şi reformate clopotele au bătut din nou, după o tăcere de trei zile şi mii de oameni au luat lumină.

La Biserica Sfântul Mihail din Cluj-Napoca, oficierea slujbei de Paşte a început în faţa lăcaşului de cult, cu sfinţirea focului. După aceea, preoţii şi credincioşii au intrat în biserică.

PASTE CATOLIC 2015. La Oradea, cei mai mulţi credincioşi s-au adunat să primească vestea Învierii la Bazilica Romano-Catolică, cel mai mare amsamblu baroc din România.

Asta în timp ce bisericile din Sibiu i-au primit nu doar pe cei 15.000 de catolici şi reformaţi din oraş, ci şi pe sutele de turişti care îşi petrec Paştele în pensiunile din Mărginimea Sibiului.

Iar la Braşov, credincioşii s-au adunat în Piaţa Sfatului ca să primească lumină de la preoţii Bisericii Romano-Catolice „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, din centrul orașului. Sărbătoarea Învierii constituie fundamentul credinţei creştine.

Vezi si: FLORII 2015. Crestinii sarbatoresc Duminica Floriilor. Obiceiuri, traditii si superstitii

PASTE CATOLIC 2015. În România, aproximativ un milion de catolici din România sărbătoresc duminică Paştele. Deja, în multe dintre bisericile din România au început să fie oficiate slujbele de sărbătoare şi clopotele bat din nou, după trei zile de tăcere. Sunt aproape 900.000 de catolici şi de reformaţi români care primesc vestea Învierii. La Bazilica Romano-Catolică din Oradea, cel mai mare ansambu baroc din România, a început slujba de înviere. Şi în Timisoara, a început slujba de Înviere, iar credincioşii iau lumină de la focul din faţa Domului Catolic din Piaţa Unirii.

Şi la Cluj-Napoca câteva sute de oameni au venit la Biserica Sfântul Mihail să ia lumină.

La Sibiu, slujba de înviere se va încheia aproape de miezul nopţii. Cei mai mulţi credincioşi au venit la biserica din Piaţa Mare a oraşului. La Bucureşti, slujba de la catedrala Sfântul Iosif va începe la ora 23:00 şi va fi oficiată de arhiepiscopul Ioan Robu.

PASTE CATOLIC 2015. La Vatican are loc o priveghere înainte de începerea slujbei de Înviere din Catedrala Sfântul Petru din Vatican. Slujba va fi oficiată de Papa Francisc, iar la ea asistă mii de oameni adunaţi în piaţa Sfântul Petru, dar şi alte sute de milioane de credincioşi prin intermediul posturilor de televiziune.

Potrivit tradiţiei Bisericii Catolice, înainte de miezul nopţii ritualul pregătirii luminii pascale, după care Papa va aduce lumânarea cu lumina sfântă în biserica Sfântul Petru, care este scufundată în întuneric.

Iti recomandam si: Cum va fi VREMEA de PASTE 2015 si de 1 MAI 2015

Suveranul Pontif va fi urmat de întregul alai de preoţi şi episcopi. Apoi, Papa va rosti expresia „Lumen Christi” („Lumina lui Hristos”), iar de la lumânarea Suveranului Pontif se vor aprinde mii de lumânări în catedrala catolică. Peste un miliard de catolici vor rosti urarea Hristos a Înviat, urmată de răspunsul Adevărat a Înviat.

Anul acesta, catolicii şi ortodocşii serbează Paştele la o diferenţă de o săptămână, faţă de anul trecut când sărbătoarea a fost celebrată în aceeaşi zi. Este cea de-a treia sărbătoare a Paştilor pe care Papa Francisc o sărbătoreşte în calitate de Suveran Pontif.

PASTE CATOLIC 2015. De Vinerea Mare, Papa Francisc a oficiat slujba la Colosseum, la fel ca şi anul trecut. Suveranul Pontif a asistat la întreaga procesiune de la Colosseum, prin care a fost refăcut drumul crucii, cel care marchează cele 14 momente de la condamnarea la moarte a lui Iisus Hristos şi până la răstignirea şi uciderea Sa pe Crucea de pe dealul Golgotei din Ierusalim. În predica ţinută cu această ocazie, Suveranul Pontif a condamnat persecuţia creştinilor din diferite colţuri ale lumii, mai ales a celor din Orientul Mijlociu şi din Africa.

Sfânta Liturghie solemnă a Învierii Domnului va avea loc duminică dimineaţă la Catedrala Sfântul Iosif din Bucureşti, dar şi la toate bisericile catolice din România.

În România sunt aproximativ un milion de catolici, cele mai mari comunităţi fiind în Transilvania.

Cum circulă mijloacele de transport RATB

Pentru asigurarea transportului public de suprafaţă şi preluarea călătorilor care vor participa la slujba specială, ocazionată de sărbătorirea Paştelui Catolic, în noaptea de Înviere, Regia Autonomă de Transport Bucureşti va menţine în circulaţie, pe parcursul întregii nopţi, liniile de transport de noapte ale căror trasee converg către principalele biserici catolice, respectiv liniile N106, N109, N112, N117, N119.

Foto-Video: Digi 24

Articole asemănătoare

Kovesi, interviu BBC: Exista un risc urias pentru sistemul judiciar. DNA poate fi dizolvata

Lucy Ionesco

Marea Britanie a iesit oficial din UE. Regatul Unit risca sa se confrunte cu o criza interna, in conditiile in care Scotia, Irlanda de Nord si Tara Galilor pledeaza pentru independenta

Lucy Ionesco

Liviu Dragnea a fost incarcerat la Penitenciarul Rahova, insa condamnarea de luni nu va fi singura lui problema

Lucy Ionesco