12.4 C
România
8 octombrie 2024
Pilonul 2 de pensii nu se desfiinteaza, dar Ministerul Muncii vrea sa-l faca optional
Social

PENSII. Ministrul Muncii anunta o noua crestere a pensiilor, dupa ce de la 1 iulie punctul de pensie a urcat la 1.100 de lei

Lia Olguța Vasilescu a anunțat o nouă mărire a pensiilor, după ce de la 1 iulie, punctul de pensie a urcat la 1.100 de lei. Ministrul Muncii a precizat ca punctul de pensie va urca, din primavara, la 1.250, de la 1.100 cât e acum, de la 1 iulie, urmând a se aplica și o serie de corecții. Astfel, se va lua in calcul armata, masteratul, facultatea și doctoratul.

În plus, ministrul Muncii a precizat că cei care au făcut facultatea, masteratul și doctoratul la cursuri de zi, precum și cei care au efectuat stagiul militar, vor beneficia de un avantaj. Perioadele de studii și armata vor fi considerate vechime în muncă.

Potrivit ministrului Lia Olguța Vasilescu, pensiile vor crește din nou, de la primăvară. Punctul de pensie va urca la 1.250, de la 1.100 cât e acum, de la 1 iulie.

”Vor urma și o serii de corecții. Se va pune armata, masteratul și facultatea care a fost făcută la cursuri de zi, precum și doctoratul. Ministerul Muncii nu poate să lucreze pe pensiile militarilor și polițiștilor, care sunt pensii speciale. Acestea sunt în grija MAPN și MAI, care au în subordine casele de pensiile ale militarilor și polițiștilor. Aceștia au pensii decente și vom face ca și ceilalți pensionari să aibă pensii decente.”, a precizat Lia Olguța Vasilescu.

Ministrul a anunțat că Legea Pensiilor va fi votată la sfârșitul acestui an.

Articole asemănătoare

Modificari la regimul de acordare a sporurilor pentru conditii de munca in invatamant

Ioana Badulescu

Solomon Marcus, membru al Academiei Romane, a murit la varsta de 91 de ani

Lucy Ionesco

Ministrul Economiei: Din 15 aprilie vom putea produce suficiente masti sa ajunga la populatie si la medici

Lucy Ionesco