19.5 C
România
25 septembrie 2023
Cristian Parvulescu
Politica

Pirvulescu, despre referendumul pentru familie: PSD se pozitioneaza „evident impotriva familiei europene de la care se revendica

Priorităţile politice ale extremei drepte americane devin încetul cu încetul priorităţi politice ale societăţilor est-europene, implicit ale societăţii româneşti, declară la RFI politologul Cristian Pîrvulescu. El comentează anunţul făcut de preşedintele PSD, Liviu Dragnea, potrivit căruia referendumul pentru redefinirea familiei în Constituţie ar putea avea loc la sfârşitul lunii septembrie sau începutul lui octombrie.

Cristian Pîrvulescu e de părere că susţinând referendumul pentru familie, PSD se poziţionează „evident împotriva familiei europene de la care se revendică, pentru că nu veţi găsi nici o ţară în care socialiştii, social-democraţii să susţină o astfel de poziţie, oricât de conservatoare ar fi societatea. Adică mă gândesc şi la ţări precum Grecia sau Cipru. Grecia în primul rând, pentru că aici există o tradiţie socialistă, nici nu se pune problema ca socialiştii să susţină o astfel de idee. În general, aparţine conservatorilor promovarea acestor idei şi aşa cum ştim că s-a întâmplat în Ungaria sau Croaţia, respectiv în Polonia, partidele conservatoare au promovat idei care vizează într-un fel sau în altul îngrădirea libertăţilor de acest gen, în special definirea familiei în Constituţie, pentru că s-a întâmplat deja în Ungaria prin modificările constituţionale din 2011 şi în Croaţia, unde de altfel a fost organizat un referendum. Aici este comparaţia pe care o putem face: şi în Croaţia şi în România vorbim despre politizarea unui demers societal, al unor grupări conservatoare care se revendică de la societatea civilă, dar pe care în general le numim ca fiind organizaţii ale societăţii necivile, în măsura în care societatea civilă se defineşte prin apărarea drepturilor omului şi libertăţilor cetăţeneşti. Or modificarea articolului 48 din Constituţie privind familia este iliberală, conservatoare şi îndreptată împotriva tradiţiei europene a drepturilor omului”.

Politologul declară că „aici vorbim despre o strategie politică. PSD-ul a aderat la această idee, n-aş putea spune că împotriva inimii, dar din pragmatism, pentru că tema fusese deja promovată cu foarte multă inteligenţă politică de Coaliţia pentru Familie, într-un an electoral, în anul 2016. Or cum întreaga stare a opiniei publice româneşti fusese pregătită de scandalul Bodnariu încă din 2015, reacţia antiliberală era deja prezentă şi ceea ce se întâmplă în România s-a întâmplat şi în alte ţări din zona Europei Centrale şi Răsăritene, deci putem să înţelegem că vorbim despre o campanie pe care organizaţii conservatoare şi religioase o duc în această zonă împotriva viziunii drepturilor omului de tip vest-european. PSD-ul a aderat la această idee în anul electoral 2016, pentru a nu avea pierderi electorale. Odată ce a aderat, trebuie să ducă ideea până la capăt, este presat de grupurile care susţin modificarea Constituţiei. În plus, este şi o încercare personală a domnului Dragnea de a se repoziţiona, de a face ca întreaga discuţie privind statul de drept să treacă pe un plan secundar şi ca toate atacurile legate de schimbarea strategiei statale în ceea ce priveşte lupta anticorupţie să fie uitate”.

Urmează interzicerea avortului?

Liviu Dragnea ar putea viza şi altceva prin referendumul pentru familie, crede Cristian Pîrvulescu: „Pe de altă parte, aş pune chiar în contextul actual. USR-ul strânge semnături pentru o modificare constituţională, iar PSD-ul propune cu rapiditate prin vocea domnului Dragnea un referendum. De ce nu s-ar aştepta ca un referendum să fie organizat pentru modificarea ambelor articole din Constituţie? Adică atât a celui care ar interzice penalilor, vorbim de iniţiativa „Fără penali”, a celor care au condamnări să ocupe poziţii în stat şi în instituţii alese, ca şi cel privind familia. Ar fi o strategie logică, dar nu în interesul domnului Dragnea, care ar putea viza şi altceva. Sunt unul dintre cei care cred că se poate organiza în acelaşi timp atât un referendum pentru modificarea Constituţiei, cât şi un referendum pentru revocarea preşedintelui. Tema suspendării preşedintelui nu a fost abandonată, ea poate reveni la începutul lunii septembrie”.

Ce alte teme similare ar mai putea fi utilizate politic de către PSD? Politologul crede că ar putea urma interzicerea avortului: „Ele sunt teme construite, vorbim despre o strategie populistă. Populismul nu e o ideologie, cât un instrument pentru mobilizarea publicului şi din acest punct de vedere, odată ce această bătălie va fi fost câştigată, vom vedea dacă se va putea organiza referendumul, ar mai urma problema interzicerii întreruperii sarcinii, care este iarăşi o prioritate pe agenda ultraconservatorilor. Vedem cum încetul cu încetul, priorităţile politice ale extremei drepte americane devin priorităţi politice ale societăţilor est-europene, implicit ale societăţii româneşti”.

Related posts

Sedinta de Guvern a fost amanata. Ce spune Biroul de presa al Guvernului

Lucy Ionesco

ALEGERI IN DOUA TURURI? PNL vrea alegeri locale in doua tururi de scrutin

Lucy Ionesco

Consultari intre Iohannis si partide la Cotroceni pe Legea Securitatii Cibernetice

Lucy Ionesco

Lasa un comentariu

Prin continuarea navigării pe hotweek.ro, confirmaţi că acceptaţi utliizarea fişierelor tip cookies sau tehnologii asemănătoare pentru a analiza traficul şi a vă propune funcţionalităţi sociale, conţinut şi eventuale publicităţi personalizate. Accept Mai mult