PNL reactioneaza dupa ce ministrul Justitiei, Robert Cazanciuc, a sesizat CSM pentru a verifica daca declaratiile unui lider PNL care a cerut demisia lui Tiberiu Nitu afecteaza independenta Justitiei. In replica, premierul in asteptare Catalin Predoiu a declarat ca PNL nu a afectat niciodata independenta Justitiei, iar Cazanciuc greseste, intrucat trebuie sa demonstreze echidistanta in functia de ministru, chiar daca este inrolat politic. Pe de alta parte, liberalul a mai spus ca ministrul a reclamat la CSM o declaratie politica a unui politician, dar nu a sesizat Inspectia Judiciara atunci cand Victor Ponta a atacat procurorii.
Catalin Predoiu a declarat ca Robert Cazanciuc demonstreaza o dubla masura in activitatea sa, interpretand eronat o declaratie politica a unui politician PNL care i-a cerut demisia lui Tiberiu Nitu.
„PNL nu a atacat si nu va ataca niciodata independenta Justitiei, domnul Cazanciuc interpreteaza eronat o declaratie politica a unuia dintre membri PNL, respectiv cererea acestuia de a se sesiza CSM. Un ministru al Justitiei trebuie sa probeze echidistanta chiar daca este inrolat politic, a gresit de aceasta data pentru ca a demonstrat o dubla masura. Astazi, la o declaratie politica a unui politician dansul reclama independenta Justitiei. Cazanciuc trebuia sa sesizeze Inspectia Judiciara cand Ponta a facut declaratii la adresa procurorilor. Cazanciuc trebuia sa constate ca este vorba de o declaratie politica acum”, a declarat Catalin Predoiu.
Ministrul Justitiei a sesizat CSM cu privire la acuzatiile PNL la adresa procurorului general al Romaniei
Predoiu a tinut sa sublinieze ca sesizarea lui Cazanciuc se bazeaza pe o opinie politica, o singura declaratie a unui membru PNL, Mihai Seplecan, presedintele ales al CJ CLUJ:
„Eu am subliniat ca este vorba de o opinie politica la nivelul PNL, noi la nivelul conducerii nu am analizat, nu am luat in discutie o astfel de discutie, dar membrii PNL au opinii separate. Cazanciuc insusi a politizat aceasta declaratie”, a mai explicat Predoiu.
Reamintim ca marti, presedintele Consiliului Judetean Cluj, liberalul Mihai Seplecan, i-a solicitat demisia procurorului general Tiberiu Nitu si a acuzat faptul ca deciziile instantelor nu sunt respectate de procurori.
Intr-un comunicat transmis presei, Seplecan acuza autoritatile nu doar ca nu au organizat alegerile partiale la termen, ci si ca le-au blocat „intentionat”. De asemenea, liberalul ii acuza pe procurorii de la Parchetul General ca au solutionat cu „neinceperea urmaririi penale” o plangere depusa de el impotriva premierului Victor Ponta.