Motiunea de cenzura impotriva Guvernului Tudose va fi semnata si de parlamentari ai PSD, sustine un deputat PNL
Politica

PNL s-a reunit in Consiliul National. Cine va fi candidatul PNL la Primaria Capitalei

Liberalii s-au intrunit, vineri, in sedinta Consiliului National la Palatul Parlamentului, pe agenda figurand aprobarea criteriilor de integritate, validarea numirii lui Ilie Bolojan ca secretar general si a lui Catalin Predoiu la sefia interimara a PNL Bucuresti, dar si subiectul candidatului PNL la Primaria Capitalei. Copresedintele Vasile Blaga le-a transmis liberalilor ca cei care pierd alegerile la ei acasa nu se vor regasi in conducerea PNL.

„Realizarile de anul viitor vor fi suma realizarilor tuturor organizatiilor judetene si locale. Nimeni dintre cei care vor pierde alegerile la ei acasa nu vor fi in conducerea PNL”, a declarat copresedintele PNL Vasile Blaga, la Consiliul National al partidului, in prezenta a peste 700 de liberali. Copresedintele PNL a mai spus ca liberalii vor adopta criteriile de integritate nu numai pentru alegerile locale, ci si pentru cele parlamentare, afirmand ca PNL nu va face scut in fata justitiei asa cum se intampla in PSD.

Vasile Blaga a afirmat ca PNL nu are alta cale decat aceea de a intelege reforma ca innoire si profesionalizare a clasei politice si „nu plecand de la ideea de epura pe cineva”. „Am trait puseuri de reforma a unui partid sau al altuia. O reforma intr-un partid nu se face plecand de la idea de a epura pe cineva, ci de a pastra ceea ce este bun. Reforma nu se face plecand de la criterii subiective, ci pe criterii clare, transparente, obiective”, a spus Blaga.”Am ajuns la concluzia ca trebuie ca persona care va candida la functia de primar sa fie si presedintele de organizatie. Cine nu pleaca, pleaca din functie. (…) Cand am decis unificarea, am decis ca este important sa lasam in urma trecutul si sa ne concentram pe viitor si prezent. Trebuie sa dezbatem greselile din trecut numai ca pilde pentru viitor”, a mai afirmat copresedintele PNL. Blaga a sustinut ca daca PNL si PDL nu ar fi fuzionat, societatea romaneasca ar fi fost inca „sub conducerea PSD”. Copresedintele PNL a mai spus ca „nereusita de a reprezenta la capacitatea dorita o generatie ajunsa prin fortele proprii la maturitate, care lucreaza in corporatii”, politizarea adimistratiei publice si incapacitatea partidelor politice de a se dezvolta odata cu societatea romaneasca au generat nemultumirea strazii. „Am vazut situatii in care politicienii au mimat reforme si au invocat pretexte ca sa le ingroape ulterior”, a subliniat Vasile Blaga, afirmand ca daca PNL nu se va reforma „pas cu pas, pe criterii clare si realiste, aplicate cu bunacredinta”, partidul va „pierde imens”.

Copresedintele PNL Alina Gorghiu a declarat, la randul sau, ca alegerile vor fi castigate de partidul care probeaza ca se poate guverna bine, afirmand ca liberalii nu sunt in competitie cu PSD, un partid „lipsit de busola si care se zbate intre ideologia vechilor comunisti si apucaturile noilor baroni”. „Nu suntem in competitie cu nimeni altcineva, decat cu noi insine. Indemnul meu catre dumneavoastra este de a nu va raporta la ceilalti, pentru ca nu este suficient sa fim mai buni decat ei. De la ceilalti, romanii nu au nicio asteptare. Nu ne putem intrece cu PSD, care este un partid lipsit de busola si se zbate intre ideologia vechilor comunisti si apucaturile noilor baroni. PNL face performanta si istorie inca din 1875, spre deosebire de altii, care fac prapad din 1945. Nu suntem in competitie nici cu celelalte partide, care au intins pe acelasi colt vechi de paine nationalismul sau fundamentalismul anti-justitie. (…) Nu acceptam nici comunismul, nici traseismul, nici falsul, nici discriminarea, nici problemele cu justitia”, a sustinut copresedintele PNL, la reuniunea Consiliului National al formatiunii. Gorghiu a spus ca PSD preia criteriile PNL, dar apoi le modifica pentru ca toti social-democratii sa poata ajunge in Parlament. In acest context, ea a acuzat PSD ca „mimeaza etica”. Criteriile de integritate, care urmeaza sa fie discutate si adoptate la Consiliul National, vor sta la baza selectarii candidatilor la alegerile de anul viitor si vizeaza lustratia, traseismul, nepotismul, contractele cu statul, falsul in declaratii, incompatibilitatea sau conflictul de interese, atitudinile discriminatorii, datoriile la bugetul de stat, plagiatul si problemele penale.

Astfel potrivit „Decalogului” care va fi dezbatut in sedinta de vineri nu vor putea candida cei care intra sub incidenta lustratiei (sa nu fi fost membru sau colaborator al fostei securitati si sa nu fi fost dovedit ofiter acoperit, sa nu fi detinut functii retribuite in aparatul de conducere al Partidului Comunist Roman, la orice nivel), traseistii (cei care si-au schimbat apartenenta politica astfel incat sa fi candidat pentru al treilea partid politic, altfel decat prin fuziuni), persoanele care si-au angajat in functii, in cadrul institutiilor publice pe care le-a condus sau le conduce, sotul/sotia, rude sau afini de gradul I, persoanele care au avut afaceri cu institutia pentru care candideaza sau cu institutii din subordinea acesteia, precum si cele care au comis fals in declaratia de avere sau interese, dovedit prin decizie judecatoreasca.

Stiri pe aceeasi tema

Monica Macovei: Oprescu, al treilea primar din Bucuresti retinut de procurorii DNA

Cristiana Petrariu Bota

Procurorul Jean Uncheselu, care il ancheteaza pe Victor Ponta, a fost profesor de sport

Cristiana Petrariu Bota

Nicusor Dan anunta ca se va testa pentru coronavirus, dar nu se va izola

Cristiana Petrariu Bota

Lasa un comentariu

Prin continuarea navigării pe hotweek.ro, confirmaţi că acceptaţi utliizarea fişierelor tip cookies sau tehnologii asemănătoare pentru a analiza traficul şi a vă propune funcţionalităţi sociale, conţinut şi eventuale publicităţi personalizate. Accept Mai mult