17.2 C
România
4 octombrie 2024
Raluca Domuta
Social

Politista Raluca Domuta a primit premiul pentru cea mai buna politista din lume, pentru misiunile din Haiti

O politista din Romania a primit premiul pentru cea mai buna politista din lume. Comisarul-şef de poliţie Raluca Domuţa a primit titlul de „International Female Police Peacekeeper 2015”, în cadrul unei ceremonii organizate în Marea Britanie, pentru modul în care s-a implicat în misiunile de căutare şi salvare după cutremurul care a avut loc în Haiti, în 2010, informeaza IGPR.

„La data de 23 august a.c., în cadrul ceremoniei organizate de International Association of Women Police – IAWP, comisarului-şef de poliţie Raluca Domuţa, din cadrul Poliţiei Române, i s-a conferit titlul de «International Femele Police Peacekeeper 2015», pentru rolul deosebit avut în timpul misiunii de căutare şi salvare din Haiti”, arată luni Poliţia Română, într-un comunicat de presă.

În cadrul festivităţii organizate în Cardiff, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, poliţistei i-a fost recunoscut rolul pe care l-a avut în 2010, în timpul unei misiuni ONU pe care a avut-o în Haiti.

Conform sursei citate, Raluca Domuţa a fost apreciată pentru implicarea în activităţile de căutare şi salvare derulate în urma cutremurului din 2010, precum şi pentru modul în care a asigurat securitatea medicilor care acţionau în zonă pentru combaterea holerei.

De asemenea, poliţistul român este considerat de organizaţiile internaţionale un ofiţer de poliţie de excepţie, a cărui experienţă este valoroasă în sprijinirea procesului de pace şi stabilizare din Haiti.

„Experienţele trăite în misiune internaţională într-un mediu de securitate extrem de volatil m-au făcut să înţeleg de ce bunica mea, care a trăit experienţa primului război mondial, când eram copil, în fiecare seară, la sfârşitul rugăciunii spunea «Doamne, ajută-ne să ne trezim în pace!”, a spus Raluca Domuţa, citată în comunicatul Poliţiei Române.

Ofiţerul Raluca Domuţa a absolvit Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” în anul 1999, este specialist în ştiinte penale, psihologie judiciară şi apărarea drepturilor omului. În prezent ocupă funcţia de şef poliţie regiune în cadrul Haiti – MINUSTAH şi oferă sprijin de specialitate în domeniul combaterii criminalităţii organizate şi a actelor de violenţă sexuală.

Articole asemănătoare

Modificari la Codul Rutier. Examene medicale mai serioase pentru soferi, legislatia clarifica responsabilitatile medicilor

Ioana Badulescu

Industrii care pot beneficia de pe urma serviciilor de web development

Ioana Badulescu

Program Carrefour de Craciun 2020 si Revelion 2021. Restrictiile ar putea modifica programul Carrefour de Craciun si Revelion in functie de oras

Teodora Badescu