Miza posibilei organizări a referendumului pentru familie în două zile este prezenţa populaţiei la urne. O spune la RFI politologul Andrei Ţăranu, care comentează dorinţa unor oameni din PSD vizavi de consultarea populară pe tema redefinirii familiei în Constituţie.
Politologul Andrei Ţăranu spune că „miza este participarea la vot. Cei de la PSD au pus data de 7 octombrie, de fapt, domnul Dragnea a hotărât această dată, care este o dată foarte apropiată, adică nu va exista o foarte mare campanie pentru acest referendum şi mulţi din PSD îşi dau seama că ar putea să nu strângă un număr de şase milioane de persoane, care să fie prezente la acest referendum (…). Şase milioane de voturi sunt greu de obţinut, mai ales pe o miză care este foarte controversată. Nu discutăm doar despre familia tradiţională, ci discutăm în primul rând de un referendum care este legat de drepturi şi libertăţi. Se vorbeşte mai degrabă despre împiedicarea formării unor familii între persoane de acelaşi sex, dar avem o discuţie foarte serioasă pentru definirea familiei ca atare, adică familiile monoparentale ar ieşi din această definiţie şi din acest motiv s-ar putea ca foarte mulţi să fie tentaţi să boicoteze sau să nu participe, pur şi simplu, din dezinteres, la acest referendum”.
El declară că „social-democraţii sunt în conivenţă cu structurile religioase, atât ale Bisericii Ortodoxe, cât şi ale multor culte neoprotestante, care au strâns cele trei milioane de semnături pentru iniţierea acestui referendum. PSD-ul probabil şi-a dorit să se urce, puneţi ghilimelele de rigoare, pe aceste semnături şi să încerce să hotărască faptul că acest referendum este iniţiat şi promovat de ei. Am văzut că şi partide din Opoziţie au sprijinit acest referendum. Deci miza va deveni foarte politică, pentru că aşa cum ştim, de cele mai multe ori, primarii, preşedinţii de Consilii Judeţene sau consilieri locali vor fi cei care vor presa să aducă oamenii la vot şi atunci, în funcţie de câţi oameni reuşesc să aducă la vot, ar putea să-şi numere voturile sau mai degrabă virtual aceste voturi, pentru alegerile următoare şi în special alegerile prezidenţiale”.
Liderul PSD, Liviu Dragnea, a anunţat recent că referendumul pentru familie ar putea avea loc pe 7 octombrie.