16.7 C
România
4 octombrie 2024
Comisia Europeana propune mecanismul de taiere a fondurilor europene pentru tarile membre UE care incalca statul de drept
Breaking NewsExterne

Polonia a fost trimisa la Curtea Europeana de Justitie din cauza legii Curtii Supreme, ce contravine dreptului european

Polonia a fost trimisă în fața justitiei europene din cauza legii Curții Supreme. Comisia Europeană a trimis Polonia în fața Curții Europene de Justiție căreia îi cere să se pronunțe rapid privind legea Curții Supreme poloneze ce contravine dreptului european. Polonia nu poate face recurs, dar va fi audiată de Curte înainte de declanșarea procedurii.

Ideea este de a restabili situația dinaintea datei de 3 iulie când a intrat în vigoare noua lege. Aceasta trimite la pensie zeci de judecători pe care dreapta conservatoare (PiS), aflată la putere în Polonia, îi acuza că au activat sub regimul comunist și formează o ”castă” ce se implică în politica și nu respectă voința parlamentului.

Cazul este deschis din data de 2 iulie când Comisia Europeană avertiza si chiar amenința Polonia cu un caz la Curtea de Justiție Europeană. Acum, după două răspunsuri nesatisfăcătoare din partea autorităților poloneze, s-a trecut la această etapă.

Legea poloneză contravine dreptului european și prezintă o piedică în calea independentei justiției.

O atenție deosebită este acordată principiului de inamovilitate a judecătorilor (adică mutarea prin transfer a acestora , delegarea, detașarea sau promovarea făcută doar cu acordul numai cu acordul lor, principiu care nu este respectat de legea poloneză.

Comisia a decis, de asemenea, să solicite Curții de Justiție să dispună măsuri provizorii, restabilind situația Curții Supreme a Poloniei până la 3 aprilie 2018. Aceste masuri ar fi de natură să suspende aplicarea legii în vigoare până la examinarea finală a cazului.

În fine, Comisia cere o procedură accelerată la Curtea de Justiție pentru a obține o hotărâre definitivă cât mai curând posibil.

Curtea poate acum decide sa declanșeze aceasta procedură accelerată după o prima audiere, poate chiar săptămâna viitoare și după ce a solicitat și opinia avocatului general.

Articole asemănătoare

SONDAJ IRES: Ce cred romanii despre Rusia si despre Vladimir Putin

Lucy Ionesco

Marea Britanie a raportat peste 12.000 de cazuri noi de coronavirus, aproape dublu fata de ziua precedenta

Lucy Ionesco

VREMEA DE CRACIUN SI REVELION 2019-2020. Prognoza meteo emisa de ANM pentru luna decembrie

Lucy Ionesco