Guvernul Tudose este, joi, fata in fata cu prima motiune de cenzura, care se dezbate si se voteaza in Parlament, insa sunt sanse mici ca motiunea sa aiba succes. In discursul sustinut in Parlament, Mihai Tudose a acuzat opozitia pentru demersul „populist”, dupa care a trecut in revista realizarile Guvernului pe care il conduce in sanatate si educatie.
“O moţiune de cenzură reprezintă un drept constituţional şi un exerciţiu cât se poate de democratic. Din păcate, dvs. aţi transformat acest drept legitim într-o oportunitate de a fi populişti, demagogi, de a face un spectacol bazat pe un scenariu total rupt de realitate”.
„Este primul an când elevii au avut manuale de la începutul școlii, nu au mai învățat după fițuici”, a spus Tudose, spre rumoarea audienței. „Pe ăla de clasa a V-a vi-l facem dvs cadou”, le-a spus el celor care îi contestau spusele.
Premierul a admis, pe de altă parte, că la capitolul investiții nu are rezultate, dar a dat o explicație: „Pentru că nu am avut ce continua, a trebuit să sădim noi, să facem proiecte”. Vorbind în continuare despre situația din economie, Tudose a subliniat „greua moștenire” lăsată de Guvernul Cioloș, un guvern care „a pus țara pe butuci”.
„Noi suntem un guvern responsabil, care aduce bunăstare și stabilitate”, a spus premierul, prezentând situația creșterii salariilor din sectorul bugetar.
Cu această ocazie, Mihai Tudose a reconfirmat că Guvernul va da o ordonanță de urgență pentru a nu scădea salariile din IT.
Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu nu au prezidat şedinţa de plen, iar în timpul discursului premierului au intrat în sală şi s-au aşezat în prima bancă.
HotWeek.ro este un site exclusivist, care militeaza pentru promovarea valorilor. Te asteptam sa revii pe hotweek.ro! Ne poti citi si pe Facebook, Twitter sau Google Plus.