Presedintele Iohannis, la Consiliul National al PNL: Fiti uniti, eu lupt pentru o Romanie democratica! Ieri am avut o discutie cu premierul care m-a facut sa cred ca avem un guvern irational, ireal

Ioana Badulescu
By Ioana Badulescu august 4, 2018 13:32

Presedintele Iohannis, la Consiliul National al PNL: Fiti uniti, eu lupt pentru o Romanie democratica! Ieri am avut o discutie cu premierul care m-a facut sa cred ca avem un guvern irational, ireal

Preşedintele Klaus Iohannis participă, sâmbătă, la Consiliul Naţional al Partidului Naţional Liberal (PNL). Klaus Iohannis s-a adresat liberalilor, la invitația președintelui partidului, Ludovic Orban. In discursul sau, Iohannis a declarat ca situatia din Romania este proasta si a subliniat ca sondajele arata ca 80% dintre romani cred ca tara merge intr-o directie gresita. 

Seful statului a dat ca exemplu ultima discutie avuta cu premierul Viorica Dancila, discutie care l-a lasat fara cuvinte. Mesajul sau pentru liberali este acela de a fi uniti si puternici, pentru a lupta pentru o Romanie democratica si europeana.

„Am ajuns să avem un guvern irațional. Ieri am avut o discuție care m-a făcut să cred că avem chiar un guvern ireal. Dacă n-ar fi trist, ar fi de râs. Dar e trist. Fiți hotărâți, construiți-vă un program politic solid, serios. Fiți uniți, fiți puternici și mergeți și spuneți oamenilor ce vreți cu România!”, a spus Iohannis.

Consiliul Naţional al PNL s-a reunit, sâmbătă, la Palatul Parlamentului. Pe ordinea de zi figurează criteriile, procedura şi calendarul de alcătuire a listei candidaţilor PNL pentru alegerile europarlamentare, calendarul de desemnare a candidaţilor PNL la funcţiile de primar în municipiile reşedinţă de judeţ.

De asemenea, va fi supus dezbaterii şi adoptării un document numit ‘Principiile bunei guvernări liberale’.

Spicuiri din discursul presedintelui Iohannis:

– Este un consiliu politic, sper ca astăzi să luați decizii bune. Nu voi asista la luarea acestor decizii azi. Am decis să particip și să vă spun câteva cuvinte. O să încep cu o radiografie, aș numi-o, a situației generale din România. Situația este proastă. Pot să spun de la început că situația este proastă. Nu îmi face nicio plăcere să spun așa ceva fiindcă sunt Președintele României și mi-aș dori tare mult să mă adresez unei adunări și să spun „Dragii mei, României îi este bine”, dar poate, cu ajutorul vostru, ajungem și acolo!

– În decembrie 2016 am avut alegeri parlamentare. A câștigat, după cum știm, PSD, cu promisiuni mari. Au promis românilor că va curge lapte și miere, că vor face economia să meargă, că vor crește salariile și pensiile, că toți vor avea locuri de muncă și, în general, va fi atât de bine cum nu s-a văzut vreodată. Dar, ghinion, nu s-a întâmplat așa.
Au început să lucreze la cu totul altceva. Au început, și cred că pentru politicieni nu a fost o surpriză, au început să demonteze justiția românească! Asta a fost prioritatea reală a PSD.

– Au urmat nenumărate faze în care au încercat să aducă justiția sub controlul politic al PSD și încearcă și acum, au încercat să inhibe lupta anticorupție, dar ea va continua. Și-au dat seama că lumea așteaptă totuși altceva și au pus în operă o păcăleală, prin care le-au explicat oamenilor că le cresc salariile și pensiile, dar ele nu au crescut. Și acolo unde, totuși, suma pe fluturașul de salariu a fost puțin mai mare, bucuria a fost de foarte scurtă durată fiindcă, din urmă, printr-o politică economică proastă, prin gestionarea proastă a finanțelor țării, PSD a reușit să aducă la viață inflația, au început să crească dobânzile și acea mică creștere de care, inițial, s-au bucurat unii, a dispărut. Ce a rămas? O țară, care este din ce în ce mai dezamăgită, o țară care așteaptă soluții.

– Toate sondajele din ultimele luni arată că 80%, atenție, 80% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită. Este acesta un semnal extrem de puternic? Este un rezultat catastrofal și asta în condițiile în care PSD a preluat o țară cu o economie în creștere, cu o economie în puternică creștere, au preluat o Românie care a fost extraordinar de bine situată în cadrul structurilor euro-atlantice, o țară care, în fine, începuse să fie nu doar văzută, ci și respectată, cu o abordare pro-europeană, cu o abordare pro-atlantică.

– Și ce s-a întâmplat? Cum a dispărut acest sentiment bun? Cum a dispărut optimismul? Cum a revenit pesimismul între oamenii de afaceri, între investitori, între partenerii internaționali, între noi? Explicația, dragii mei, este cât se poate de simplă.

– Un politician pe nume Dragnea, împreună cu câțiva acoliți, au pus mâna pe putere în PSD, în Guvern și în Parlament și, de atunci, încearcă să folosească această putere în interes propriu și personal, pentru a scăpa de justiție. Nu-i preocupă nici țara, nici economia, nici românii, ce să mai vorbim despre imaginea României în Europa și în lume? Îi preocupă pur și simplu să scape de dosare.

– Așa ceva, dragii mei, nu am avut încă în România. Așa ceva nu este posibil într-o țară europeană, într-o țară democratică. Și nu numai atât, au început acțiuni de neimaginat, persoane care îndrăznesc, atenție, să-și expună public opinia anti-PSD sunt luați în plină zi de poliție. Așa ceva nu s-a mai întâmplat în România din anii întunecați ai comunismului.

– Acolo am ajuns? Să ne întoarcem de unde am plecat? Acolo am ajuns, să dăm cu piciorul la ce au construit generații de români? Acolo am ajuns, să dăm cu piciorul la bunăstarea românilor, la imaginea țării, la însăși esența, coeziunea, între români? Eu vă spun că nu! Există soluții! Voi sunteți cea mai importantă parte a acestei soluții!

– Și vă spun: Partidul Național Liberal este un partid puternic, are soluții și nu este singur! Nu sunteți singuri! Aveți lângă voi milioane de români. Aveți lângă voi alte partide în opoziție, bine intenționate. Aveți alături societatea civilă. Și vă spun: toamna acestui an și anul viitor trebuie să reprezinte revenirea la normalitate în România! Nu putem să stăm cu mâinile în sân și să vedem cum tot ce este bun, tot ce a fost construit în România este destructurat, doar pentru a scăpa o mică gașcă politică, care a pus mâna pe putere, de dosare penale. Așa ceva nu se poate!

Am ajuns să avem un guvern irațional. Ieri am avut o discuție care m-a făcut să cred că avem chiar un guvern ireal. Dacă n-ar fi trist, ar fi de râs. Dar e trist. După ce doamna Prim-ministru a publicat – vă povestesc doar ultima fază, pentru că sunt nenumărate, este un șir nesfârșit – deci, doamna Prim-ministru a publicat în Monitorul Oficial o decizie prin care domnia sa instaura un premier interimar. Surpriză, am crezut că este atributul meu! Și am contestat la Curtea Constituțională acest demers. Este un conflict constituțional, de natură juridică. După ce am înaintat la Curtea Constituțională acest demers, doamna Prim-ministru m-a sunat, să îmi spună că pleacă în concediu și că toate sunt bune. Asta, după ce, în paranteză, publicase acel draft de rectificare bugetară, care este o catastrofă. Dar nu despre asta am vorbit prioritar. I-am atras atenția că nu e bine totuși ce a făcut și că acea decizie este temei de conflict constituțional. Și știți ce mi-a spus? Nu a știut că se publicase! Mai ireal decât așa, mă scuzați, nu cred că se poate!

Acest stil de conducere irațională, ireală, nu poate să continue! Este nevoie de o alternativă. Este nevoie de o alternativă rațională. Trebuie să faceți tot ce se poate pentru a reinstaura raționalitatea și normalitatea în România! Pentru asta, însă, chiar dacă nu sunteți singuri în Parlament, nu sunteți singuri în societate, e nevoie ca PNL să fie un partid unit, puternic, solid, și puteți!

– Fiți hotărâți, construiți-vă un program politic solid, serios. Fiți uniți, fiți puternici și mergeți și spuneți oamenilor ce vreți cu România! Mergeți între oameni! Spuneți-le că aveți soluții pentru economia românească. Spuneți oamenilor că aveți soluții pentru finanțele publice din România. Spuneți oamenilor că știți cum se face o adevărată reformă administrativă. Spuneți oamenilor că pentru voi contează tinerii. Spuneți oamenilor că pentru voi contează românii din Diaspora. Spuneți oamenilor că pentru voi justiția contează.

– Oamenii trebuie să creadă că justiția nu este doar eficientă, justiția este dreaptă. Și pentru asta să luptați!
Spuneți oamenilor că știți cum trebuie guvernată țara. Și cel mai important lucru, spuneți oamenilor simpli, mergeți între oameni, mergeți tot timpul între oameni și le spuneți. Nu așteptați o campanie electorală! Prea des aud – „știți, avem un blocaj media, nu ajungem să comunicăm”. Nu există așa ceva! Oamenii sunt afară, vă așteaptă! Explicați oamenilor cum veți transforma această situație irațională, ireală, în normalitate. Spuneți oamenilor cum se poate construi o conducere, o guvernare normală, rațională. Avem nevoie în România de un guvern al raționalității naționale! Explicați oamenilor de ce așa nu se poate. Explicați-le că aveți soluții pentru a înlocui o conducere incompetentă și toxică cu o conducere pentru oameni, pentru România!

– Eu mă lupt, de la început, pentru o Românie puternică, pentru o Românie democratică, pentru o Românie europeană, pentru o Românie prosperă! Noi am declarat împreună aceste lucruri în 2014. Eu mă lupt pentru a îngrădi efectele nefaste ale acestei guvernări pesediste.

– Eu mă lupt cu abuzurile PSD, lupt împotriva abuzurilor PSD. Vă invit să faceți la fel! Și acum la final, dragii mei, a mai rămas un singur lucru de lămurit. Eu mă implic, mă lupt, pentru o Românie puternică, pentru o Românie europeană, pentru o Românie prosperă. Și vă întreb: sunteți alături de mine în această luptă? Sunteți alături de mine în această luptă? Mulțumesc! Fiți puternici!”.

Președintele Klaus Iohannis a avut deja o întâlnire, marți seară, cu toți liderii taberelor din PNL. Întâlnirea a avut loc, potrivit unor surse, într-o vilă de protocol.

Președintele a avut discuții atât cu Ludovic Orban, cât și cu Vasile Blaga. Au mai participat Alina Gorghiu, Emil Boc, Gheorghe Flutur și Marian Petrache, lider al PNL Ilfov.

Potrivit unor surse, Klaus Iohannis i-a îndemnat să lase jocurile de culise și să nu mai vină cu propuneri care ar putea afecta unitatea partidului.

loading...
loading...

Comentarii

Nu sunt comentarii!

Fii primul care adauga unul.

Ultima ora