Azi-noapte a cazut prima ninsoare din Banat. În Munţii Ţarcu din judeţul Caraş-Severin a început să ningă de miercuri seara, iar stratul de zăpadă măsoară, joi, trei centimetri. Meteorologii spun că temperatura a scăzut puţin sub 0 grade.
In Munţii Ţarcu a început să ningă de miercuri seara, iar temperaturile au scăzut sub zero grade Celsius, a precizat meteorologul de serviciu de la staţia meteo Ţarcu, Patrick Chiroiu. Este prima ninsoare din Banat, din acest an.
„A început să ningă miercuri seara, în jurul orei 20.30, şi a nins toată noaptea încet. Ninge şi acum în Munţii Ţarcu, iar pe vârf, stratul de zăpadă măsoară trei centimetri. Temperatura este minus 0,5 grade Celsius”, a afirmat Patrick Chiroiu.
Vremea continua sa se raceasca in toate regiunile tarii. Se vor inregistra ploi insemnate cantitativ in vestul, centrul si nordul tarii, pe arii extinse, in timp ce in sud si in est acestea vor aparea cu totul izolat. Cele mai mari valori termice se vor inregistra in Muntenia, Dobrogea si Moldova.
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a retras codul galben de furtuni ce viza aproape toată ţara şi era valabil până joi la ora 21.00, în loc intrând în vigoare o informare meteo de răcire a vremii, valabilă până vineri, la ora 20.00.