Prodecanul Facultatii de Teologie, preotul Vasile Raduca, declaratii controversate legate de sexologie. Reactia Patriarhiei si a Ministerului Educatiei
Breaking NewsSocial

Prodecanul Facultatii de Teologie, preotul Vasile Raduca, declaratii controversate legate de sexologie. Reactia Patriarhiei si a Ministerului Educatiei

Declaratii controversate facute de prodecanul Facultatii de Teologie Ortodoxa, preotul Vasile Raduca, intr-o interventie la Radio Trinitas. „Daca un viol se soldeaza cu o sarcina este unul la care ai consimtit”, este una dintre afirmatiile facute de Vasile Raduca, insa acestea au vizat si comunitatea musulmana. In reactie, Patriarhia Romana a precizat ca se delimiteaza de declaratiile prodecanului Facultatii de Teologie, in timp ce ministrul Educatiei i-a sugerat demisia. 

Emisiunea a fost difuzata pe 27 mai si a fost reclamata de ascultatori, intrand in atentia Consiliului National al Audiovizualului (CNA). Postul de radio a fost sanctionat cu somatie, iar Patriarhia, prin purtatorul de cuvant, Vasile Banescu, s-a delimitat ferm fata de aceste declaratii.

Invitat in cadrul unei emisiuni la postul de radio Trinitas, care apartine Patriarhiei Romane, prodecanul Facultatii de Teologie, preotul Vasile Raduca, a facut mai multe declaratii legate de sexualitate, dar si de comunitatea musulmana.

„Sunt rarisime cazurile in care violul se soldeaza cu graviditate. Va rog sa retineti, sunt rarisime cazurile cand violul se soldeaza cu graviditate. Cand se soldeaza cu graviditate, sunt mai multe cauze: fie ca este vorba de un viol la care ai consimtit si care ti-a placut sa se repete, fie ca te-ai gasit in imposibilitatea de a face de asa maniera incat celulele germinale care sunt pe punctul de a se intalni, sa se si intalneasca si sa fie fertilizat oul”, este una dintre declaratiile preotului Vasile Raduca, potrivit Paginademedia.ro.

Vasile Raduca i-a mai transmis unei ascultatoare si ca „in Islam, femeia este considerata o lighioana care nu face altceva decat placere barbatului, cat acest barbat este capabil sa aiba asemenea placere” si ca „in Islam, femeia este gandita ca o fiinta fara suflet”, mai mentioneaza sursa citata.

Purtatorul de cuvant al Patriarhiei, Vasile Banescu, a afirmat ca o posibila explicatie pentru lipsa de reactie a moderatorului emisiunii fata de declaratiile preotului Vasile Raduca ar putea fi faptul ca „moderatorul ii este student la master parintelui, desi asta nu il scuza” (n.r. – moderatorul emisiunii a fost Narcis Stupcan).

Vasile Banescu a mai precizat ca se intentioneaza difuzarea unei emisiuni reparatorii. „Ce avem noi de gand sa facem este o emisiune reparatorie in acelasi format, cu acelasi moderator, in care el sa emita o parere nuantata si pentru acultatori, in care sa limpezeasca aceste probleme, cerandu-si eventual si scuze. Am de gand sa ma autoinvit in aceasta emisiune”, a spus Banescu.

La randul sau, ministrul Educatiei, Ecaterina Andronescu, a declarat ca apreciaza pozitia luata de Universitatea din Bucuresti, dar considera ca aceasta institutie ar trebui sa sesizeze Comisia de Etica. In opinia sa, Vasile Raduca nu are ce cauta la catedra.

Preotul Vasile Raduca ocupa din anul 2000 functia de Prodecan al Facultatii de Teologie Ortodoxa din Bucuresti, precum si pe cea de profesor universitar la Catedra de Teologie Morala din cadrul aceleiasi Facultati. Este presedintele Comisiei de Bioetica din cadrul Patriarhiei Romane.

Alte declaratii facute de Vasile Raduca

Gabriela din Arges intreaba ce sa faca, pentru ca fiica ei este in concubinaj cu un barbat de origine musulmana. Preotul Vasile Raduca raspunde:

„Aaa, vai de noi! (…) Doamna, eu v-as da doua raspunsuri. Inainte de toate, rugati-va… rugati-va la Dumnezeu ca fata dumneavoastra sa termine cu aceasta relatie. Tanarul respectiv este de alta religie dar, credeti-ma, eu, ca roman, gandindu-ma la istoria de 500 de ani in care romanii au stat sub turci, am, doamna, imi pare rau c-o spun, am mari rezerve fata de anumite forme de intimitate cu anumite persoane.

Va rog sa retineti ca, in Islam, femeia este considerata o lighioana care nu face altceva decat placere barbatului, cat acest barbat este capabil sa aiba asemenea placere.

In Islam, femeia este gandita ca o fiinta fara suflet. Bine ar fi, mi-as dori din tot sufletul sa stiu ca fata dvs. a gasit un roman pe care sa-l iubeasca, cu care sa faca o casa, cu care sa faca copii.”

Sexul cu prezervativ: Cei tineri nu fac altceva decat sa se masturbeze

Ce spune preotul invitat in studio despre sintagma: „prezervativul este mai bun decat avortul”?

Preotul Vasile Raduca: „In utilizarea prezervativului, nu facem altceva decat, cei tineri care fac lucrul acesta, nu fac altceva decat sa se masturbeze, care este o practica dezgustatoare. In actul sexual, femeia primeste ceea ce barbatul este dator sa-i ofere. Lichidul spermatic cuprinde o serie de substante chimice care neutralizeaza extrogenii pe care ii are organul femeii. 

Femeia, spre exemplu, in perioada ciclului, este bombardata cu o cantitate extraordinara de extrogeni care sunt cancerigeni. O relatie fireasca, normala, in limitele normalului intre barbat si femeie, ii aduce femeii sanatate, altfel, ea nu este decat excitata, masturbata, pur si simplu, si, fie ca, la un moment dat, are un acces si se duce la un barbat care are cu ea o relatie normala si-si paraseste sotul care, pe o perioada de timp, n-a facut altceva decat s-o masturbeze, scuzati-mi ca sunt foarte dur.

Mai bine mai rar, dar cumsecade si sa-i oferi sotiei ceea ce organismul ei are nevoie, din punct de vedere biochimic, decat sa o masturbezi si sa traiesti intr-o succesiune de acte de masturbare de care sa-ti fie, practic, scarba si sila si rusine. Sarcina dupa viol, posibile cauze: poate fi vorba „de un viol la care ai consimtit si care ti-a placut sa se repete”.

Intrebare de la o ascultatoare: Copiii proveniti in urma unor violuri sunt tot daruri de la Dumnezeu?

Raspunsul preotului Vasile Raduca: „Sunt rarisime cazurile in care violul se soldeaza cu graviditate. Va rog sa retineti, sunt rarisime cazurile cand violul se soldeaza cu graviditate. Cand se soldeaza cu graviditate, sunt mai multe cauze: fie ca este vorba de un viol la care ai consimtit si care ti-a placut sa se repete, fie ca te-ai gasit in imposibilitatea de a face de asa maniera incat celulele germinale care sunt pe punctul de a se intalni, sa se si intalneasca si sa fie fertilizat oul.

Drumul pe care spermatozoizii il duc spre a intalni ovocitul este un drum anevoios pentru spermatozoizi, care reusesc sa penetreze peretele ovocitului la distanta de cateva ore – chiar 30 de ore – incat o persoana care a fost violata are suficient timp sa mearga la medic, daca vreti, la ginecolog, sau si ea, daca e o persoana desteapta si, pur si simplu, prin masuri igienice, sa faca de asa maniera incat spermatozoidul sa nu ajunga sa atinga ovocitul si sa realizeze fertilizarea.

Asa ca ideea, cum am vazut-o de curand la cineva, ca pruncii obtinuti sau ca o femeie are dreptul sa avorteze fatul care s-a constituit in urma unui viol, nu este intemeiata si nu este acceptata de Biserica. Va rog sa retineti: cand e vorba de viol, este vorba de un viol la care au consimtit persoanele respective sau sunt in imposibilitatea de a interveni, prin masuri igienice, incat sa faca de asa maniera incat spermatozoizii sa nu atinga ovocitul, care sta acolo, asa, ca-ntr-o floare, in trompele falopiene. (…) daca s-a produs si asa, luati-l ca pe un dar a lui Dumnezeu”.

Preotul Vasile Raduca a reluat declaratiile intr-o interventie televizata

”Graviditatea, in cazul violului, de multe ori se datoreaza unui consimtamant pe care victima si l-a dat sau unei nestiinte. Nu stai sa fii violata, nu stai sa… Iti iei masuri de precautie”, a declarat preotul marti seara, la Observator TV.

Intrebat cum se poate realiza acest lucru, preotul a replicat: ”Nu te duci in mediul in care sa poti fi violata”. Cand i s-a spus ca violul se poate intampla oriunde, Raduca a afirmat: ”Eu nu cred ca violeaza cineva oriunde”.

Intrebat, in aceasta logica, cum evita un copil violul, preotul a raspuns: ”Un copil trebuie pazit, trebuie aparat copilul. Un copil trebuie si educat”.

Cand i s-a explicat ca uneori violatorul este tatal sau unchiul sau omul din casa, preotul a spus: ”Cu atat mai mult trebuie sanctionati”.

El a tinut sa sublinieze ca ”nu orice viol se soldeaza neaparat cu stare de graviditate”.

Si rectorul Universitatii din Bucuresti, Mircea Dumitru, i-a cerut decanului Facultatii de Teologie sa-l demita si sa il inlocuiasca pe prodecanul Vasile Raduca, in urma declaratiilor facute de acesta la Radio Trinitas.

„Universitatea din Bucuresti se delimiteaza public de declaratiile profesorului Vasile Raduca, pe care le considera inacceptabile. Universitatea din Bucuresti isi respecta misiunea de a promova si de a sustine valori si principii care sa consolideze o societate democratica moderna, in care respectarea si cultivarea demnitatii umane si a valorilor umaniste, precum si a rolului stiintei in evolutia umanitatii reprezinta piloni fundamentali’”, potrivit unui comunicat al institutiei. 

Articole asemănătoare

Scrisoarea presedintelui Iohannis catre Regele Mihai: Am primit cu multa ingrijorare vestea privind problemele medicale

Lucy Ionesco

Proteste ANAF fata de politica salariala a Guvernului Tudose. Angajatii Fiscului nu vor lucra sambata si duminica

Ioana Badulescu

Angajatii de la Finante si ANAF vor primi un spor la salariu pentru conditii vatamatoare

Lucy Ionesco