Remus Azoitei, singurul roman angajat de Academia Regala de Muzica din Londra, a transmis prin intermediul paginii sale de socializare un mesaj trist catre noua generatie de muzicieni, aflata pe bancile scolii. „Juniorilor, sa nu mai aud ca mai doriti lectii de la mine. M-ati dezamagit!”, a scris Remus Azoitei, un renumit artist si profesor la Academia Regala de Muzica din Londra.
Acesta este revoltat ca tinerii violonisti nu participa la etapele de preselectie la vioara, in cadrul Concursului „George Enescu”. „Ne guverneaza lenea si dezinteresul, suficienta suprema tipic romaneasca. (…) Juniorilor, sa nu mai aud ca mai doriti lectii de la mine, m-ati dezamagit complet“, scrie, indignat, artistul pe pagina sa de Facebook.
Va prezentam mai jos mesajul integral al profesorului Remus Azoitei.
„In aceasta sala goala se tine marele concurs Enescu, sectiunea Vioara. Sunt extrem de dezolat ca o asemenea competitie de calibru mondial are parte de o sala fara spectatori, este o RUSINE. Unde sunt tinerii nostri muzicieni, viitorii interpreti de maine? De ce nu sunt in sala, sa invete sa ajunga in varf? De ce atata dezinteres?

In schimb imi creste inima de bucurie cand il vad pe tanarul Ioan Octav Parlea care a asistat la intregul concurs pana acum – iata un tanar care stie ce vrea si va ajunge departe! La fel si distinsa sa profesoara, doamna Magdalena Ursu, sau minunata Corina Bura. Acesti oameni au respectul meu cel mai adanc.
Oameni buni, ne guverneaza lenea si dezinteresul, suficienta suprema a noastra tipic romaneasca, si de aceea ca natie am ajuns ce am ajuns si la muzica si la fotbal si la jocurile olimpice. Si o sa ajungem si mai rau. Treziti-va, tinerilor! Sunteti elevi al unui Liceu care poarta numele ilustrului nostru George Enescu, ce faceti voi pentru el? Cum va permiteti sa pretindeti ca aspirati la nivelul cel mai inalt cand de fapt sunteti sufocati de propria suficienta?…
Macar din respect pentru concurenti care au venit din colturile lumii sa concureze… Nu va mira ca aceasta postare este doar in limba romana? Este, pentru ca mie mi-e rusine de ce se intampla fata de strainii care ne viziteaza tara cu arta lor superba.
Vom avea de aici incolo niste etape absolut senzationale. Stingeti televizorul si veniti la Conservator, la Ateneu, admirati valoarea, invatati, fiti umili si avizi de muzica, de interpretare! Nu doar pretindeti ca sunteti muzicieni in devenire, incercati sa va asumati acest rol in mod adevarat!
Va astept”, a scris profesorul Remus Azoitei.