8.1 C
România
27 septembrie 2021
Proiectul privind autonomia Tinutului Secuiesc a fost respins in Senat, dupa ce trecuse tacit de Camera Deputatilor
Politica

Proiectul privind desfiintarea Academiei de Stiinte ale Securitatii Nationale, aprobat in Senat la initiativa lui Traian Basescu

Fostul presedinte Traian Basescu a reusit sa aiba castig de cauza in Senat cu un proiect de lege initiat de el. Proiectul de lege privind desfiintarea Academiei de Stiinte ale Securitatii Nationale (ASSN), fondata in 2012 de Gabriel Oprea, a fost adoptat de senatori cu 98 voturi „pentru”, un vot impotriva si o abtinere. 

„Valoarea stiintifica este zero (a Academiei – n.r.), prin calitatea academicienilor acestei institutii. Exista un indice de consacrare academica, vreau sa stiti ca a fost adoptat si de institutiile romanesti – CNATDCU, ARACIS, CNSC folosesc acest indice. Pentru domnul academician Zgonea Petru indicele este 0, pentru dl Moisescu Vlad este 0, pentru dl Mihalache Sorin Dan (ambasadorul Romaniei la Londra – n.r.) indicele este 0. Cel mai mare indice dintre cei 21 academicieni il are dl profesor Curaj Adrian, fost ministru al Educatiei, indice 8. Dar niciun element stiintific nu este legat de stiintele securitatii nationale. Stam cu o academie cu 21 academicieni cu rente viagere la nivel de Academie romana, in conditiile in care avem un intreg sistem de institutii de invatamant. Romania are suficient invatamant militar ca sa mai trebuiasca sa poluam si invatamantul civil cu profesori de la academii militare care au stralucit prin plagiate. Fac un apel la dumneavoastra sa desfiintam o sinecura pentru niste clienti ai invatamantului militar”, a declarat Basescu, in cadrul dezbaterilor.

Guvernul a anuntat ca „lasa la latitudinea parlamentului” o decizie in acest caz, desi, in luna ianuarie, Guvernul condus atunci interimar de Mihai Fifor a transmis un punct de vedere negativ, sustinand ca efectul acestui proiect ar fi doar un „vid legislativ”, si nu imediata desfiintare a ASSN.

Proiectul va intra in dezbaterea Camerei Deputatilor, camera decizionala.

„Legea nr. 56 din 22 martie 2012 privind organizarea si functionarea Academiei de Stiinte ale Securitatii Nationale se abroga. (…) Atat timp cat a functionat, s-au facut abuzuri prin acordarea de diplome de doctorat, numele ASSN si ale membrilor fondatori fiind implicate in scandaluri publice legate de plagiat”, sustine fost sef al statutului in expunerea de motive.

„Prin adoptarea in iunie 2015 a propunerii de modificare a Legii nr. 56/2012 privind organizarea si functionarea Academiei de Stiinte Militare, Academia a devenit propriul ordonator de credit si propriul evaluator al rezultatelor actiunilor sale. De asemenea, consideram ca exista alte structuri cu traditie, cum sunt Academia Tehnica Militara, Colegiul National de Aparare (CNAp) si structuri din cadrul SRI care au excelat ca foruri de consacrare stiintifica. Avem institutii care si-au adus o contributie masurabila la trasarea strategiei si a securitatii nationale”, se mai arata in expunerea de motive.

Fostul presedinte critica si faptul ca „bilantul contabil si bugetul de venituri si cheltuieli, care sunt informatii de interes public, nu sunt comunicate de catre ASSN (cu periodicitate), nu cunoastem fondurile de care dispune institutia (stim doar ca Ministerul Educatiei finanteaza partial ASSN, iar in anul 2016 fondul alocat ASSN s-a majorat de la 190.000 euro la 310.000 euro) si ca nu exista pana la ora actuala niciun raport cu privire la activitatea de cercetare desfasurata in sistemul de aparare, ordine publica si siguranta nationala, facuta de academicienii ASSN.”

Academia de Stiinte ale Securitatii Nationale (ASSN) a fost infiintata in 2012, sub denumirea Academia de Stiinte Militare, nume schimbat anul acesta. Institutia a fost infiintata prin Legea nr. 56 din 22 martie 2012, initiata de parlamentarii Marian Saniuta, Eugen Badalan, Ion Mocioalca, Adrian George Scutaru, Niculae Mircovici, Doru-Claudian Frunzulica, Eugen Nicolicea, Gabriel Oprea si Teodor Melescanu (sursa).

Stiri pe aceeasi tema

Cristian Diaconescu la RFI: Principala vulnerabilitate a acordului european privind migratia este implementarea

Ioana Badulescu

Tudorel Toader: Nu se sustine afirmatia ca evaluarea procurorului general constituie o forma de presiune in contextul dosarelor privind protestul din 10 august

Ioana Badulescu

Scrisoarea presedintelui Iohannis pentru Donald Trump, presedintele ales al SUA

Delia Ion

Lasa un comentariu

Prin continuarea navigării pe hotweek.ro, confirmaţi că acceptaţi utliizarea fişierelor tip cookies sau tehnologii asemănătoare pentru a analiza traficul şi a vă propune funcţionalităţi sociale, conţinut şi eventuale publicităţi personalizate. Accept Mai mult