Epidemia de Pesta Porcina Africana (PPA) izbucnita vara aceasta in Romania ar fi putut fi evitata
Social

Proprietarii de animale afectate de pesta porcina africana primesc despagubiri

Proprietarii de animale afectate de pesta porcină africană primesc despăgubiri pentru animalele pe care au fost obligaţi să le ucidă.

Cei mai mulţi bani au ajuns până acum în judeţul Tulcea, unde, luna trecută s-au făcut plăţi în valoare de peste 1,5 milioane de lei, iar pentru septembrie suma este de trei ori mai mare.

Valoarea de înlocuire a porcilor ucişi preventiv în judeţul Tulcea, în campaniile de prevenire a răspândirii peste porcine africane din lunile iulie şi august, a fost estimată la aproape 7 milioane de lei numai pentru gospodăriile populaţiei.

Primele plăţi s-au făcut deja de luna trecută, iar în urmă cu câteva zile s-au mai alocat alte 5 milioane de lei.

Lucian Furdui, prefectul judeţului Tulcea: Zilele trecute s-au mai primit 5 milioane de lei, bani care vor ajunge la 553 de exploataţii individuale, marea majoritate din localităţile Deltei. În ce priveşte fermele de creştere a porcilor, s-a finalizat dosarul de despăgubire, valoare estimată fiind aproape 22 milioane de lei, sumă ce se va plăti luna viitoare. Tot luna viitoare, este foarte posibil să fie despăgubite şi celelate trei ferme mici, dacă dosarele de despăgubire se vor finaliza şi nu vor fi contestaţii.

Dacă pentru gospodăriile populaţiei şi fermele comerciale s-au alocat sume considerabile, pentru vânătoarea de extracţie a mistreţilor şi şacalilor din Delta Dunării, consideraţi principalii vectori de răspândire a virusului, nu a fost alocat niciun leu.

Stiri pe aceeasi tema

Printul Paul si Remus Truica raman in arest la domiciliu

Cristiana Petrariu Bota

Militari romani de la Fortele Speciale vor pleca pentru 6 luni in Afganistan

Cristiana Petrariu Bota

Comisia Europeana atrage atentia ca Romania ar trebui sa aiba ca prioritate mentinerea rezultatelor pozitive ale Parchetului General

Ioana Badulescu

Lasa un comentariu

Prin continuarea navigării pe hotweek.ro, confirmaţi că acceptaţi utliizarea fişierelor tip cookies sau tehnologii asemănătoare pentru a analiza traficul şi a vă propune funcţionalităţi sociale, conţinut şi eventuale publicităţi personalizate. Accept Mai mult