Medicii, obligati la garzi de 48 de ore. Este asteptata o noua greva generala in sanatate: Este o prevedere abuziva
Social

O propunere de lege privind pensionarea medicilor, adoptata in Senat. Proiectul ar urma sa rezolve problema lipsei cronice de cadre medicale

Senatul a adoptat, miercuri, o propunere de lege privind pensionarea medicilor. Senatorii au adoptat, astăzi, cu 79 de voturi „pentru”, propunerea legislativă prin care se instituie posibilitatea pensionării medicilor, la cerere, la vârsta de 67 de ani în loc de 65. Iniţiativa, ce modifică legea privind reforma în domeniul sănătăţii, a fost susţinută de toate grupurile parlamentare.

Senatorul PSD, Ion Rotaru, a susţinut, în plen, că această iniţiativă legislativă vine să rezolve problema lipsei cronice a medicilor, indiferent de specializare.

„Nu va genera în niciun caz o presiune pe buget. Ba, dimpotrivă, va însemna un beneficiu, în sensul în care oamenii rămân activi, vor avea şi contribuţii în continuare la sistemul de pensii şi sperăm să rezolvăm, măcar parţial, o problemă care ţine, aşa cum spuneam, de lipsa medicilor, nu numai în marile oraşe, nu numai la nivel de judeţe şi în zonele mai puţin dezvoltate”, a spus Ion Rotaru.

Şi liberalii au susţinut că propunerea este binevenită, ţinând cont de problemele cu care se confruntă sistemul sanitar din România.

„Pe plan european sunt 3,4 medici la mie de locuitori. La noi, în ţară, sunt 2,5 medici la mie de locuitori. Dar există judeţe în care numai un singur medic există la mia de locuitori. Ducem un deficit foarte mare de medici, în special sunt unele spitale care se închid din cauza lipsei de specialişti”, a afirmat Leon Dănăilă, senator PNL.

Senatul este prima Cameră sesizată în ce priveşte această propunere legislativă.

Stiri pe aceeasi tema

Ministerul Educatiei, anunt privind o serie de masuri fiscale stimulative in Invatamant

Delia Ion

CONDITII DE PENSIONARE – LEGEA PENSIILOR. CONDITII PENTRU PENSIA PENTRU LIMITA DE VARSTA

Cristiana Petrariu Bota

Cartea lui George Copos are iz de plagiat! Istoricul Catalin Parfene spune ca i-au fost copiate pasaje din teza de masterat

Cristiana Petrariu Bota

Lasa un comentariu

Prin continuarea navigării pe hotweek.ro, confirmaţi că acceptaţi utliizarea fişierelor tip cookies sau tehnologii asemănătoare pentru a analiza traficul şi a vă propune funcţionalităţi sociale, conţinut şi eventuale publicităţi personalizate. Accept Mai mult