5.7 C
România
22 octombrie 2020
Proteste cu peste 10.000 de oameni in Bucuresti si in tara din cauza modificarilor la Codul de Procedura Penala
Breaking News Social

Proteste cu peste 10.000 de oameni in Bucuresti si in tara din cauza modificarilor la Codul de Procedura Penala

Mii de bucureșteni au protestat, miercuri seara, în fața Guvernului României, nemulțumiți de modificarea Codului de Procedură Penală. Proteste au fost și în mai multe orașe din țară.

În Piața Victoriei din Capitală, au fost mobilizați numeroși jandarmi, unii echipați de intervenție. Au avut loc și primele incidente. Câțiva protestatari s-au îmbrâncit cu jandarmii, mai multe persoane fiind ridicate de forțele de ordine. O ambulanță a ajuns la Piața Victoriei pentru a lua o persoană căreia i s-a făcut rău. Manifestanţii strigă „Hoţii!”, „Nu cedăm!”, ”PSD, ciuma roșie!”, „DNA, să vină să vă ia!” și afișează pancarte prin care își exprimă nemulțumirea față de modificările aduse Codului de Procedură Penală. Protestul a fost anunțat de comunitatea Facebook „Corupția ucide”: „Azi de la 18.00, în stradă la Victoriei”. La Sibiu, s-au strâns peste 5.000 de protestatari. Proteste au mai fost și în Iași, Sibiu, Oradea și Brașov.

Noul Cod de Procedură Penală, adoptat după o dezbatere fulger

Plenul Camerei Deputaților a adoptat,luni seară, modificările propuse de PSD la Codul de Procedură Penală cu 175 de voturi „pentru”, 78 „împotrivă” și o abținere. Proiectul va fi trimis președintelui Klaus Iohannis spre promulgare. PNL și USR au anunțat că vor uza de dreptul de a ataca modificările la Curtea Constituțională. Una dintre ultimele modificări votate în comisia specială parlamentară condusă de deputatul PSD Florin Iordache este o revenire la intenția PSD din proiectul inițial, potrivit căreia „termenele pentru exercitarea căilor de atac declarate împotriva hotărârilor pronunțate până la data intrării în vigoare a prezentei legi și pentru motivele prevăzute de aceasta încep să curgă la data intrării sale în vigoare”.

Liderul deputaților PNL, Raluca Turcan, a declarat în plenul Camerei Deputaților că “acest proiect de lege este o cârdăşie a infractorilor politici pentru că aţi scăpat inclusiv infracţiunile de corupţie, de evaziune fiscală, infracţiunile prin mijloacele economice de arestare preventivă”.” Este posibil să faceţi aşa ceva unei Românii care se luptă să menţină siguranţa în zonă, unei Românii care se luptă să ofere şanse unor cetăţeni, că legea se aplică pentru toţi, să scoateţi corupţia din arestarea preventivă, este doar pentru domnul Dragnea şi acoliţii săi”, a spus Raluca Turcan. La rândul său, deputatul USR Stelian Ion a spus că amendamentele sunt ”odioase”. ”Este inimaginabil așa ceva, dă peste cap tot procesul penal”, a precizat Stelian Ion.

„Nu ne putem salva pe rând, trebuie să ne salvăm toți odată!”, a declarat purtătorul de cuvânt al ALDE Varujan Vosganian, în timp ce deputatul PSD Florin Iordache a spus în plen, că PSD nu și-a dorit decât să pună capăt abuzurilor: ”Noi nu am vrut decât să punem capăt abuzurilor. Ne-am săturat de justiție făcută pe protocoale. Faptul că se spune în spațiul public că anumite probe nu se iau în considerare este fals. Dacă găsește o probă care este foarte tare, se sigilează și se deschide alt dosar”.

Stiri pe aceeasi tema

ANAF a recuperat 1,7 milioane de euro de la Gigi Becali. Ce reactie a avut patronul Stelei

Cristiana Petrariu Bota

Dragnea: Violentele de strada au fost finantate. Jandarmii au fost certati de presedinte, autorul moral al violentelor

Delia Ion

Gabriel Cotabita face progrese considerabile, spre uimirea tuturor

Cristiana Petrariu Bota

Lasa un comentariu

Prin continuarea navigării pe hotweek.ro, confirmaţi că acceptaţi utliizarea fişierelor tip cookies sau tehnologii asemănătoare pentru a analiza traficul şi a vă propune funcţionalităţi sociale, conţinut şi eventuale publicităţi personalizate. Accept Mai mult