Motiunea impotriva Guvernului Grindeanu nu ar putea fi citita astazi in Parlament
Politica

PSD si ALDE au pierdut majoritatea parlamentara, dupa ce si-au demis propriul Guvern

PSD si ALDE au pierdut majoritatea parlamentara, dupa ce si-au demis propriul Guvern, la sase luni de la investirea acestuia dupa alegerile parlamentare castigate in iarna cu un scor substantial. Motiunea de cenzura la adresa guvernului Sorin Grindeanu, depusa de PSD si ALDE si semnata de 222 de parlamentari, a trecut miercuri cu 241 de voturi „pentru”, astfel ca Guvernul Grindeanu a fost demis. Insa, Liviu Dragnea si Calin Popescu Tariceanu au pierdut majoritatea parlamentara.

In varianta in care presedintele Klaus Iohannis va accepta propunerea lui Dragnea privind noul premier, atunci social-democratii vor avea o problema in trecerea noului Guvern prin Parlament si investirea lui, subliniaza Digi 24 pe pagina online.

La doar șase luni de la câștigarea alegerilor cu un scor substanțial, partidele conduse de Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu și-au demis propriul Guvern și, mai important de atât, au pierdut majoritatea parlamentară.

PSD și ALDE au, prin urmare, două variante: fie cooptează la guvernare un alt partid, fie negociază susținere parlamentară. Cum prima variantă pare destul de improbabilă după eșecul negocierilor cu UDMR, lui Dragnea și Tăriceanu le rămâne, pentru a învesti noul Guvern și, apoi, pentru a trece proiecte delicate, să încerce să obțină sprijin parlamentar de la celelalte grupuri.

Cine va fi noul premier si cine sunt posibilii ministri din noul Guvern PSD

Pe 4 ianuarie, Guvernul Grindeanu era învestit cu 295 de voturi „pentru” și 133 de voturi „împotrivă”. Miercuri, același Guvern Grindeanu a fost demis cu 241 de voturi „pentru” moțiunea de cenzură și 10 voturi „împotrivă”.

Au votat, așadar, 251 de parlamentari, în condițiile în care reprezentanții PNL, UDMR, PMP și USR au fost prezenți, dar nu și-au exercitat dreptul de vot.

De la PSD și ALDE, Victor Ponta și alți 13 deputați și senatori au sabotat moțiunea PSD-ALDE împotriva Guvernului Grindeanu: fie au absentat de la vot, fie au fost prezenți, dar nu au votat. Lor li se adaugă oamenii lui Daniel Constantin, excluși din ALDE, care nu au votat, dar și o a treia categorie, a parlamentarilor care au fost prezenți, dar care nu au votat la vedere, așa cum au transmis liderii puterii. Din aleșii PSD-ALDE care au votat împotriva moțiunii, unul singur a spus și public că face acest lucru: Remus Radu Borza.

În aceste condiții, după votul de astăzi, un lucru este clar: PSD-ALDE nu ar fi reușit să atingă majoritatea necesară adoptării moțiunii fără voturile minorităților naționale. Potrivit unor calcule, PSD-ALDE ar mai avea doar 228 de oameni pe care se pot baza în Parlament.

Or, acest lucru înseamnă că partidele conduse de Dragnea și Tăriceanu nu mai au 50% plus unu din voturi. Adică, au pierdut majoritatea în Parlament și nu vor mai putea adopta proiecte de legi organice fără a fi ajutați de parlamentari de la alte grupuri.

Chiar și pentru învestirea viitorului Guvern, presupunând că președintele Klaus Iohannis va agrea propunerea făcută de Dragnea și Tăriceanu, PSD și ALDE trebuie să mai strângă niște voturi. Dacă nu merg pe cooptarea unui al treilea partid la guvernare (favorit era UDMR, dar știm cum s-au încheiat negocierile din ultimele zile), Dragnea și Tăriceanu sunt obligați să adune voturi la bucată. Ele pot veni, la votul de învestire, de la aceleași minorități naționale, de la UDMR, PMP și poate chiar de la PNL.

Presupunând că vor reuși învestirea unui nou guvern PSD-ALDE, Dragnea și Tăriceanu au cu atât mai mult o problemă în perspectiva viitoarei sesiuni parlamentare (cea actuală se încheie la sfârșitul acestei luni): nu vor putea trece niciun proiect cu adevărat important și delicat fără a negocia susținere din partea altor grupuri.

Articole asemănătoare

Presedintele Iohannis se va pronunta cu privire la revocarea Laurei Codruta Kovesi dupa ce va primi motivarea DNA

Ioana Badulescu

Iohannis anunta ca nu va face nimic in privinta remanierii Guvernului: CCR sa stabileasca ce avem de facut. Premierul m-a sunat ieri si ce credeti ca m-a intrebat?

Ioana Badulescu

Ministrul propus al Economiei, Danut Andrusca, a reusit cu greu sa exprime cateva idei coerente la audierile din comisiile parlamentare

Ioana Badulescu