Putin a promulgat o lege care interzice vanzarea in Rusia a smartphone-urilor sau calculatoarelor care nu sunt echipate cu aplicatii rusesti preinstalate

Cristiana Petrariu Bota
By Cristiana Petrariu Bota decembrie 3, 2019 11:46

Putin a promulgat o lege care interzice vanzarea in Rusia a smartphone-urilor sau calculatoarelor care nu sunt echipate cu aplicatii rusesti preinstalate

Presedintele rus Vladimir Putin a promulgat luni o lege care interzice vanzarea in Rusia a smartphone-urilor sau calculatoarelor care nu sunt echipate cu programe sau aplicatii rusesti preinstalate, relateaza AFP.

Legea, care va intra in vigoare la 1 iulie 2020, este prezentata de catre autoritati ca un mijloc de a promova companiile de tehnologie rusesti in fata concurentei straine.

Conform textului de lege publicat pe portalul oficial rus, “consumatorul trebuie sa aiba posibilitatea sa foloseasca anumite tipuri de produse tehnologice cu programe rusesti preinstalate”. 

Textul precizeaza ca guvernul va crea acum o lista de dispozitive vizate de aceasta lege, care ar urma sa includa telefoanele, calculatoarele si televizoarele inteligente. Guvernul rus va stabili de asemenea o lista de aplicatii care vor trebui preinstalate de fabricanti.

In Rusia, aceasta masura controversata a fost supranumita ‘Legea anti-Apple’, producatorul american care a refuzat mereu sa preinstaleze alte aplicatii decat ale sale pe dispozitivele pe care le vinde.

Promulgarea acestei legi survine la doar cateva saptamani dupa adoptarea unei masuri controversate care permite crearea in Rusia a unui “internet suveran”, izolat de marile servere mondiale.

Autoritatile ruse si-au sporit permanent controlul asupra retelei de internet in ultimii ani, blocand materiale si site-uri legate de opozitie, dar si servicii care refuza sa coopereze cu ele in contextul in care internetul este unul dintre ultimele spatii de libertate pentru opozitie si pentru vocile critice fata de putere.

O alta masura promulgata luni de Vladimir Putin inaspreste de asemenea amenzile pentru companiile care nu respecta o lege din 2015 ce le obliga sa stocheze datele personale ale utilizatorilor rusi pe servere din Rusia. Amenzile pot ajunge acum pana la sase milioane de ruble (84.400 de euro).

loading...
loading...

Comentarii

Nu sunt comentarii!

Fii primul care adauga unul.