„Nu distrugeți cultura la Radio România!”, este titlul unei petitii prin care se cere sa nu se modifice Legea 41, deoarece ar fi afectata atat calitatea actului editorial, cat si dreptul la informare, cultura si educatie. Potrivit petitiei, in Parlament a fost promovata in regim de urgenta o initiativa legislativa care pune in pericol buna functionare si independenta editoriala a Radioului Public.
Radio Romania este printre putinele servicii publice din Romania care si-a dovedit performanta, atat din punct de vedere editorial, cultural, cat si financiar. Conform sondajelor de audienta, Radio Romania este in prezent principala sursa de informatii si cultura pentru public, cu peste 4,5 milioane de ascultători.
„Intr-o lume a tabloidizării şi subordonării mediei pe criterii discutabile, postul public de radio este cel mai important promotor al culturii autohtone la nivel național şi internațional”, precizeaza reprezentantii postului.
„Schimbarea Legii 41 de dragul schimbării ar afecta nu doar calitatea actului editorial, cu influenţe directe asupra dreptului la informare, cultură și educație pentru milioanele de ascultători de radio și utilizatori de internet, dar ar avea efecte şi asupra Radio România ca organizație. Amestecarea atribuţiilor de conducere, perturbarea lanţului de decizie ar induce ideea că politicul poate avea o influență tot mai directă asupra actului editorial”, se mai arata in textul petitiei
Va prezentam textul integral al petitiei, care poate fi semnata aici.
O inițiativă legislativă promovată în procedură de urgență de Parlamentul României pune în pericol buna funcționare și independența editorială a Radioului Public.
Radio România este printre puţinele servicii publice din România, dacă nu chiar singurul, care şi-a dovedit, prin rezultate cuantificabile, performanţa, atât din punct de vedere editorial, cultural, cât şi financiar.
Conform sondajelor de audienţă, în acest moment, cu peste 4,5 milioane de ascultători, Radio România este principala sursă de informaţii și cultură pentru public. De asemenea, într-o lume a tabloidizării şi subordonării mediei pe criterii discutabile, postul public de radio este cel mai important promotor al culturii autohtone la nivel național şi internațional.
Orice comparaţie între radioul și televiziunea publică din România la acest moment este menită să demonstreze faptul că succesul şi stabilitatea sunt posibile în actualul cadru legislativ. În timp ce SRR a construit Târgul Internaţional de Carte Gaudeamus (unul dintre cele mai mari şi respectabile din Europa) și Festivalul Internaţional al Orchestrelor Radio (o manifestare cu caracter de unicitate în peisajul cultural şi mediatic internaţional), TVR a închis canalul Cultural, singurul de gen în plan național!
Totul depinde numai și numai de oamenii care aplică legea, de capacitatea acestora de a reuși performanțele profesionale pe care legea le permite!
În aceste condiții, Radio România a devenit principalul susținător al culturii naționale și al creatorilor autohtoni. Cele două posturi de radio dedicate exclusiv domeniului (Radio România Cultural și Radio România Muzical) sunt dovada respectării misiunii publice pe care Radio România și-a însușit-o conform Legii 41, aceeași după care funcționează și TVR. Cele două posturi reprezintă la ora actuală cele mai mari scene ale țării, fie că vorbim despre prezentarea și analizarea competentă a fenomenului cultural, fie ca notăm marile spectacole de teatru, operă și muzică clasică difuzate.
Radio România investește sume considerabile în domeniile creative, susținând muzicieni, actori, scriitori, scenariști, regizori, personalități din domeniul cultural, literar etc.
Schimbarea Legii 41 de dragul schimbării ar afecta nu doar calitatea actului editorial, cu influenţe directe asupra dreptului la informare, cultură și educație pentru milioanele de ascultători de radio și utilizatori de internet, dar ar avea efecte şi asupra Radio România ca organizație. Amestecarea atribuţiilor de conducere, perturbarea lanţului de decizie ar induce ideea că politicul poate avea o influență tot mai directă asupra actului editorial.
În cazul unor astfel de tulburări, întotdeauna primii sacrificați sunt cei care activează în fragilul domeniu al culturii.
Este această inițiativă legislativă o soluție pentru acoperirea uriașei datorii financiare a TVR? Cu siguranță, nu! În schimb, realizată așa cum este ea propusă acum și în lipsa unei dezbateri publice, riscă să destabilizeze grav și, în cele din urmă, să distrugă Radio România!