Olanda va publica raportul final privind prabusirea avionului Boeing apartinand Malaysia Airlines, care efectua zborul MH17, in luna iulie 2014 in estul Ucrainei, pe 13 octombrie, potrivit unui anunt facut de Biroul olandez pentru securitate (OVV), insarcinat cu ancheta, transmit agentiile de presa internationale.
Biroul olandez de securitate a mai aratat ca familiile victimelor vor fi informate cu privire la concluziile raportului înainte de publicarea sa oficială. De precizat ca OVV ancheteaza cauzele accidentului, nu și identittea persoanelor responsabile.
Iti recomandam si: Ziarul rus Komsomolskaya Pravda acuza CIA de doborarea avionului Malaysia Airlines in Ucraina
Un raport preliminar al OVV a arătat în luna septembrie că avionul a fost doborât ‘de un număr mare de proiectile’, ceea ce a ridicat suspiciuni că aeronava ar fi fost doborâtă cu o rachetă sol-aer.
Ancheta penală, coordonată de parchetul olandez, este realizată de experți olandezi, belgieni, ucraineni, australieni și malaezieni. Aceștia din urmă au anunțat la începutul lunii august că au identificat elemente care aparțin „probabil” unei rachete de tip BUK.
Avionul Boeing 777, aparținând companiei Malaysia Airlines, care plecase din Amsterdam și se îndrepta spre Kuala Lumpur, cu 298 de persoane la bord, s-a prăbușit în estul Ucrainei la 17 iulie 2014, într-o zonă controlată de rebelii proruși. Kievul și Occidentul susțin că aeronava a fost doborâtă de rebeli cu o rachetă sol-aer BUK, adusă de pe teritoriul Federației Ruse. Moscova neagă orice implicare, atribuind Ucrainei întreaga responsabilitate pentru această tragedie.