Rares Bogdan: Da, l-am avertizat pe Oprescu. Ii dadeam informatii in fiecare editie Jocuri de Putere

Cristiana Petrariu Bota
By Cristiana Petrariu Bota septembrie 22, 2015 00:31

Rares Bogdan: Da, l-am avertizat pe Oprescu. Ii dadeam informatii in fiecare editie Jocuri de Putere

Jurnalistul Rares Bogdan a reactionat, luni, dupa ce Sorin Oprescu le-a spus judecatorilor de la Curtea de Apel Bucuresti ca acesta ii oferea ”informatii pe surse” de la DNA, conform carora urma sa fie arestat. Rares Bogdan ”se autodenunta” si recunoaste ca ”l-a avertizat” pe Sorin Oprescu, precizand ca ii dadea informatii fostului primar general, in direct, in fiecare editie „Jocuri de Putere”.

Va prezentam mai jos raspunsul integral oferit de Rares Bogdan pe pagina sa de Facebook, dupa afirmatiile facute de fostul edil al Capitalei, Sorin Oprescu:

”AUTODENUNT: DA, L-AM AVERTIZAT PE OPRESCU

Celor care, cu duioasa aplecare spre a-mi face publicitate, isi freaca mainile de bucurie auzind ca Oprescu „spune tot”, si anume ca l-am avertizat ca va fi arestat, doresc sa le transmit ca ma autodenunt public: da, l-am avertizat pe primarul general ca o s-o incurce. Ii dadeam informatii, in direct, in fiecare editie „Jocuri de Putere” in care eu si colaboratorii emisiunii dezvaluiau noi mizerii, noi furaciuni orchestrate la Primaria Capitalei sub nasul Doctorului. Mai cu seama dupa devoalarea activitatii edilitare a lui Wigler, care le-a spus procurorilor ca a vorbit cu primarul despre emiterea unor autorizatii. Citesc dintr-un rechizitoriu: „La o zi sau doua dupa semnarea procesului-verbal de receptie am remis lui Wigler Solomon suma de 25.000 euro, in biroul sau. (Acesta) m-a lasat sa inteleg ca a intervenit la primarul Sorin Oprescu in vederea obtinerii autorizatiei speciale. Mai exact, inculpatul mi-a spus ca pentru eliberarea autorizatiei mai sus amintite a intervenit la primarul general al Capitalei, Oprescu Sorin”.

Oprescu a fost dus de urgenta la spital, dupa ce i s-a facut rau – Surse

…aceasta fiind, desigur, una dintre afirmatiile mai cu seama benigne din dosarele pe care DNA le instrumenteaza pentru a curata tara asta jefuita in ultimul hal in ultimii 25 de ani.

Ma autodenunt ca le-am transmis informatii de aceeasi natura si lui Gruia Stoica, Ilie Carabulea, Dan Radu Rusanu si altor indivizi care si-au imaginat ca au proptele politice suficient de puternice pentru a scapa de bratul legii. In toate emisiunile „Jocuri de Putere” in care am aratat rodul unor investigatii jurnalistice bazate pe fapte, documente si marturiii i-am avertizat pe actorii principali ca nu vor scapa de catuse! Pentru ca eu cred in justitie! Cred ca toti vor plati, indiferent ce scuturi antiracheta penala au avut in 25 de ani!

Acuma ca a fost descoperita gaura de la covrig, va anunt ca voi continua investigatiile si fac urmatoarele dezvaluiri:

1. In orice triunghi dreptunghic, suma patratelor catetelor este egala cu patratul ipotenuzei.

2. Orice corp isi mentine starea de repaus sau de miscare rectilinie uniforma atat timp cat asupra sa nu actioneaza alte forte sau suma fortelor care actioneaza asupra sa este nula.

3. Presiunea totala in lungul unei linii de curent intr-un fluid incompresibil si lipsit de vascozitate, aflat in curgere stationara, este constanta.

Cu siguranta, reactia perversa a Doctorului batran si depravat al Capitalei ascunde si frustrarea uriasa a omului care a vazut ca Realitatea TV, mai ales “Jocuri de Putere”, respectiv subsemnatul, nu am ezitat sa prezentam faptele de vitejie ale caracatitei coordonate de Oprescu senior si junior in momentul in care 80 la suta din presa incerca sa il spele. … Unii dintre ei amintindu-si probabil de contractele grasute incasate prin marinimia penalului de la primarie. Dar ce mai conteaza? Orice ar zice penalul arestat din beci nu conteaza! Primarul-spaga nu se poate lauda ca a baut nici macar o cafea sau un pahar cu apa in acelasi spatiu cu mine in afara celor doua editii ale emisiunii „Jocuri de Putere” in care a fost invitat in cei 3 ani de cand, prin sprijinul dvs, al telespectatorilor si ascultatorilor realizez aceasta productie video de mare audienta in Capitala.

Deci doctorul poate miorlai cat doreste, nimeni n-o sa-l scoata din Beciul Domnesc atata vreme cat exista probe concludente ca a fost un spagar titrat.

La revedere, doctore, pregateste-te te rog sa-ti astepti si odrasla, care va veni cu siguranta in curand sa-ti tina de urat! Personal, sper ca inaintea odraslei sa ajunga langa tine reprezentantii de la varf ai caracatitei din primarie, sefii de directii care vad ca deocamdata par ca rasufla usurati. Sper ca doar deocamdata!”

loading...
loading...

Comentarii

Nu sunt comentarii!

Fii primul care adauga unul.