Presedintele participa la sedinta de Guvern. Premierul sugereaza ca Iohannis nu va participa la a doua parte a sedintei
Breaking News Politica

Referendumul pentru familia traditionala se va desfasura timp de doua zile, pe 6 si 7 octombrie

Guvernul a decis ca referendumul pentru familia tradițională să aibă loc pe parcursul a două zile, pe 6 și 7 octombrie. Anunțul a fost făacut, marți seară, de premierul Viorica Dancilă. Mai multe ONG-uri atrag atenția asupra numeroaselor probleme pe care le prezintă legislația privind organizarea referendumului, solicitând introducerea Sistemului informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal, folosit la ultimele scrutinuri. 

„CCR a avizat favorabil demersul pentru referendum. În acest moment, sunt îndeplinite toate criteriile. Conform legii, Guvernul are obligația de a organiza acest scrutin. (…) Referendumul va fi organizat timp de 2 zile: 6 și 7 octombrie”, a declarat premierul, cu precizarea că referendumul „nu este împotriva minorităților sexuale, așa cum încearcă să speculeze unii, ci efectul unui demers cetățenesc”.

Viorica Dăncilă a avut un mesaj și pentru partidele politice: în loc să boicoteze referendumul, partidele ar trebui să își exprime mai clar ce poziție adoptă.

”Cer tuturor institutiilor implicate să dea dovadă de maximă responsabilitate și să demareze urgent demersurile pentru organizarea acestui scrutin.Mă refer atât la pregătirile de ordin tehnic, organizatoric și la asigurarea sumelor necesare”, a mai spus șeful Executivului, care nu a precizat însă și la cât se vor ridica costurile pentru organizarea referendumului. Ieri, Curtea Constituțională a dat undă verde pentru inițiativa de revizuire a legii fundamentale.

Mai multe organizaţii neguvernamentale au solicitat Executivului să introducă un sistem de monitorizare informatică a votului pentru evitarea ilegalităţilor.

“(…) Una dintre problemele principale este lipsa Sistemului informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal (SIMPV), care a fost introdus pentru alegerile locale și alegerile parlamentare . Reglementările respective nu se regăsesc în Legea 3/2000. SIMPV este un sistem care a contribuit semnificativ la creșterea încrederii publice în procesele electorale și considerăm că este absolut necesară utilizarea acestuia în condițiile în care nu ar exista alte metode eficiente de verificare a votanților în timp real și nici pentru prezentarea unor informații esențiale despre prezența la referendum, votul pe listele suplimentare sau utilizarea urnei special”, se arată într-un comunicat.

ONG-urile semnatare atrag atenția asupra numeroaselor probleme pe care le prezintă legislația privind organizarea referendumului, precum și asupra nevoii de a rezolva aceste deficiențe în Parlament, pentru a corespunde recomandărilor internaționale.

Stiri pe aceeasi tema

Vosganian a reusit sa-si induplece colegii senatori sa nu-i ridice imunitatea parlamentara

Cristiana Petrariu Bota

Tariceanu: Pe 11 decembrie, romanii au sanctionat acele partide care nu au inteles ca respectarea drepturilor cetatenilor nu e un moft

Delia Ion

CCR decide pe 30 mai soarta lui Kovesi in cazul refuzului presedintelui Iohannis de a o revoca de la conducerea DNA

Ioana Badulescu

Lasa un comentariu

Prin continuarea navigării pe hotweek.ro, confirmaţi că acceptaţi utliizarea fişierelor tip cookies sau tehnologii asemănătoare pentru a analiza traficul şi a vă propune funcţionalităţi sociale, conţinut şi eventuale publicităţi personalizate. Accept Mai mult