8.9 C
România
29 octombrie 2020
medici in spitale
Social

Regulile pentru concursul de directori de spitale se schimba. Ce modificari aduce Guvernul prin OUG

Regulile pentru concursul de directori de spitale se schimba. Guvernul vrea sa aduca o serie de modificari printr-o ordonanta de urgenta propusa de Ministerul Sanatatii, care ii vizeaza pe directorii care conduc mai multe spitale clinice si sectii din cadrul spitalelor. Daca va fi adoptata de Guvern, Ordonanta va produce cea mai profunda schimbare din ultimele decenii in sistemul medical, fiind asteptate riposte dure din partea celor vizati si a aliatilor lor politici si mediatici, subliniaza cei de la HotNews.

Guvernul va discuta, in sedinta de miercuri, un proiect de ordonanta de urgenta initiat de Ministerul Sanatatii care aduce o serie de schimbari radicale in sistemul medical. Ordonanta va liberaliza accesul la functiile de conducere din spitale, majoritatea ocupate in prezent tot de profesori universitari care sunt in paralel si manageri, chirurgi, sefi de catedre didactice, proprietari de clinici particulare ori lideri de organizatii profesionale.

Ramane sa vedem daca proiectul de ordonanta de urgenta care modifica Legea 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii va fi adoptat.

Daca OUG va fi aprobata in sedinta de Guvern, managerii de spitale vor fi obligati sa aiba un rol exclusiv in cadrul spitalului. Managerul de spital va fi obligat sa asigure continuitatea activitatii de management intre orele 8.00 si 16.00, iar exercitarea oricarei activitati medicale (operatii, consult etc), didactice (predare la cursuri etc), de cercetare stiintifica si de creatie literar artistica poate fi exercitata doar in afara acestui interval. Practic, managerul trebuie sa-si dedice actului managerial strict un interval consistent al zilei de lucru. Cine vrea sa opereze si sa predea, pe langa activitatea de manager, o poate face abia dupa ora 16.00, dupa incheierea programului.

Totodata, rudele pana la gradul 4 ale managerului serviciului de ambulanta nu vor putea detine functii de conducere in acelasi spital sau serviciu de ambulanta. Guvernul ar vrea sa interzica si exercitarea oricarei functii de conducere, administrare sau control intr-un partid politic pentru managerii de spitale.

In plus, functia de sef de sectie va putea fi ocupata prin concurs. Ordonanta prevede ca orice functie de conducere in sectorul public (sef de sectie, sef de laborator, sef de serviciu medical) se ocupa prin concurs. In clinicile universitare, cei care vor ocupa aceste functii trebuie sa fie cadre didactice universitare.

Ministerul Sanatatii vrea sa faca si o alta schimbare in cazul directorilor medicali din spitalele publice. OUG liberalizeaza accesul si la aceasta functie, singura conditie fiind ca acesta „trebuie sa fie cel putin medic specialist avand o vechime de minim 5 ani in specialitatea respectivă”. In prezent, postul de director medical putea fi ocupat doar de o persoana care era „cadru didactic universitar medical”, mai noteaza HotNews.

Iti recomandam si: Dosarul electronic de sanatate ii obliga pe medicii de la stat si privat sa completeze datele medicale ale pacientilor

Ce cresteri salariale si sporuri in Sanatate prevad amendamentele la OUG privind salarizarea

Diferente mari intre salariile de la spitalele neclinice si cele clinice

Contributia la sanatate pentru cei fara venituri. Ce modificari aduce OUG 41/2015

In Romania nu boala te ucide, ci sistemul! Problemele grave din sanatate raman nerezolvate

 

Stiri pe aceeasi tema

Kovesi ar putea afla saptamana aceasta daca va fi sau nu sefa Parchetului European

Cristiana Petrariu Bota

Elena Udrea, mutata la Penitenciarul din Targsor

Cristiana Petrariu Bota

NOUL STATUT AL POLITISTULUI. MAI a pus in dezbatere publica proiectul rivind intarirea autoritatii politistului. Creste amenda pentru refuzul unei persoane de a se legitima

Ioana Badulescu

Lasa un comentariu

Prin continuarea navigării pe hotweek.ro, confirmaţi că acceptaţi utliizarea fişierelor tip cookies sau tehnologii asemănătoare pentru a analiza traficul şi a vă propune funcţionalităţi sociale, conţinut şi eventuale publicităţi personalizate. Accept Mai mult