Jurnalistii de la Reuters au facut o analiza despre lupta anticoruptie din Romania, spunand ca aceasta are o consecinta neasteptata asupra economiei, respectiv aceea de incetinire a investitiilor, explicata prin faptul ca oficialii din ministere evita sa semneze aprobarea unor proiecte de investitii, pentru a nu intra in vizorul procurorilor. Potrivit Reuters, coruptia a costat statul si companiile private 1,02 miliarde de euro in 2014, suma suficienta pentru construirea a 200 de kilometri de autostrada. Jurnalistii vorbesc si despre mita oferita pentru obtinerea diferitelor contracte: bani, masini, vacante, haine, whiskey, precum si un loc de veci, cerut de un judecator din Ploiesti in schimbul unor favoruri.
Potrivit sursei precizate, ministrii nostri nu mai semneaza ca altadata initierea unor proiecte. Mai mult de atat, pana si oficialii onesti se tem ca, daca vor incheia acorduri privind investitiile, vor ajunge si ei investigati de procurori.
Cu toate ca, pe termen lung, lupta impotriva coruptiei va aduce beneficii enorme Romaniei, in prezent actiunile justitiei conduc la incetinirea investitiilor private si la intarzierea semnarii unor contracte cu firme care sa execute proiecte ale guvernului.
Iti recomandam si: LAURA CODRUTA KOVESI – Cine este cea mai puternica femeie din Romania
„In general, daca vorbesti cu oamenii de afaceri cu care am venit eu in contact, acestia considera ca lupta anticoruptie trebuia sa inceapa de mai multa vreme, trebuia dat un semnal”, a declarat Ahmed Hassan, country managing partner Deloitte Romania.
„Dezavantajul luptei impotriva coruptiei – si am observat acest lucru in mod special in ultimul an, inclusiv in legatura cu proiectele noastre – este ca nimeni nu mai ia decizii. Unii oameni asteapta, poate va trece de mine si altcineva isi va da acordul. Asta nu e bine. Uneori proiecte strategice pot fi intarziate din cauza unor birocrati nelinistiti”, a afirmat Hassan.
„Cheltuielile de capital public continua sa fie foarte scazute. Multe autoritati stiu ca au probleme in ceea ce priveste contractele, iar ritmul de lucru si de aprobare a proiectelor este incetinit, pentru ca se tem de probleme cu justitia”, a declarat Ionut Dumitru, presedintele Consiliului Fiscal.
Potrivit datelor Eurostat, anul trecut cheltuielile cu investitiile publice ca proportie din PIB au coborat la minimul ultimilor sapte ani.
Reuters mai arata si ca, potrivit declaratiilor procurorilor, coruptia a costat statul si companiile private aproximativ 1,02 miliarde de euro in 2014, suma suficienta pentru construirea a 200 de kilometri de autostrada.
Jurnalistii au amintit in analiza facuta de mita oferita pentru obtinerea diferitelor contracte: bani, masini, vacante, haine, whiskey, precum si un loc de veci, cerut de un judecator din Ploiesti in schimbul unor favoruri.
Fostul ministru de finante Darius Valcov este cea mai recenta victima a luptei anticoruptie, el dandu-si demisia dupa ce procurorii l-au pus sub urmarire penala pentru ca ar fi primit mita. Ulterior, procurorii au gasit peste 100 de tablouri, unele de Picasso si Renoir, precum si lingouri de aur si bani ascunsi in diverse locuri.
Daca ti-a placut acest articol, poti urmari HotWeek.ro si pe Facebook, Twitter sau Google Plus!