La Iasi s-a desfasurat, in urma cu zece zile, dezbaterea „Rezidentiatul si perspectiva sistemului medical din Romania”. Evenimentul a avut loc la initiativa Prof. Univ. Dr. Norina Forna si a fost coordonat de Colegiul Medicilor Stomatologi Iasi, cu participarea Vicepresedintelui Comisiei de Sanatate a Senatului Romaniei, dr. Renica Diaconescu, potrivit Ziarul de Iasi.
Protagonistii principali ai acestei dezbateri au fost studentii si absolventii candidati din toate cele trei domenii (Medicina, Medicina Dentara si Farmacie), prezenti intr-un numar important, si care au fost invitati la un dialog deschis cu cadrele didactice si factorii de decizie din Ministerul Sanatatii, pentru a evidentia dificultatile cu care se confrunta in cadrul examenului de Rezidentiat, in scopul initierii unor masuri care sa le dea o sansa de ocupare a unui loc in specializarea dorita, atunci cand punctajul minim de promovare a fost obtinut.
Problemele ridicate de studenti au fost numeroase si foarte pertinente, oferind in fapt radiografia precisa a problemelor din modul de organizare si de derulare a acestui examen; cateva exemple relevante au fost urmatoarele:
– examenul de Rezidentiat este obligatoriu pentru obtinerea dreptului de libera practica in medicina doar in Romania, astfel incat multi medici tineri prefera sa plece in strainatate si sa profeseze acolo, pierzandu-se astfel o resursa umana inalt calificata, pentru pregatirea careia statul roman a investit timp si bani;
– in prezent examenul de Rezidentiat este national; o solutie pentru flexibilizarea sa ar putea fi descentralizarea, astfel incat examenul sa fie organizat in centrele universitare regionale (asa cum au existat precedente), cu posibilitatea extinderii numarului de locuri si la nivelul unor spitale din centre neuniversitare, pe baza respectarii unui set de criterii de calitate;
Iti recomandam si: Ministerul Sanatatii anunta suplimentarea locurilor astfel incat tinerii rezidenti sa ramana in tara
Ministerul Sanatatii cauta solutii pentru ca toti absolventii care reusesc sa treaca pragul de 60% sa fie admisi
– introducerea formelor de Rezidentiat cu taxa pentru practicienii cu mai mult de 5 ani vechime – care ar diminua semnificativ costurile de la bugetul de stat si ar fi adecvate in special pentru domeniile de Medicina Dentara si Farmacie, care sunt definite de practica 100% privata in Romania;
– identificarea unor solutii pentru recunoasterea Rezidentiatului facut in strainatate (si care in prezent nu este recunoscut in Romania), dar si pentru introducerea de locuri pentru cetatenii straini din afara Uniunii Europene, care in prezent nu se pot inscrie in Romania la examenul de Rezidentiat;
– modernizarea sistemului de pregatire de Rezidentiat dupa modelul din Marea Britanie, cu introducerea unui trunchi comun de pregatire, de doi ani, pentru toate specializarile, urmat ulterior de individualizarea pe specializari medicale separate;
– introducerea stagiaturii in domeniul medicinii dentare pentru tinerii absolventi;
– actualizarea bibliografiei de rezidentiat si elaborarea unor compendii noi, moderne si sintetice, pentru toate cele trei domenii ale examenului;
– modernizarea procedurii de desfasurare a examenului, care este cronofaga, deoarece consta in completarea manuala a grilelor de concurs, si poate fi inlocuita cu usurinta cu solutii computerizate.
Rezumatul acestor discutii s-a materializat intr-un memoriu, care a coagulat intrebarile ridicate si solutiile propuse si a fost adresat Ministerului Sanatatii si Comisiei de Sanatate a Senatului Romaniei. Evenimentul organizat si discutiile initiate au avut o contributie importanta la rezolutia adoptata de Minister, de suplimentare in premiera a numarului de locuri cu 2.448, din care 936 pentru domeniul medicina, 1.052 pentru domeniul medicina dentara si 460 pentru farmacie.
De asemenea, ”au fost identificate noi posibilitati de pregatire, iar prin ultimele reglementari adoptate de Guvern a fost creat si cadrul legal care sa permita formarea unui numar record de rezidenti, atat in spitalele judetene, unitati medicale private si unitati medico – militare. Pentru suplimentarea numarului de locuri au fost luate in calcul toate unitatile de invatamant superior medical acreditate”.
“In conditiile unei resurse umane deficitare in sistemul medical, echipa Ministerului Sanatatii a indeplinit primul obiectiv pe care l-a avut stabilit in programul de guvernare. Este prima oara, dupa 30 de ani, in care au fost asigurate locurile pentru toti cei care au obtinut punctajul de trecere. Am suplimentat locuri pentru mai multe specialitati, in special cele deficitare, ca de exemplu pediatrie, medicina de urgenta, ATI, medicina de familie, epidemiologie etc. Practic am inceput implementarea primelor masuri pentru a tine tinerii rezidenti in tara”, a declarat Victor Costache, ministrul Sanatatii.
A fost de asemenea publicat Ordinul nr. 1879 din 16 decembrie 2019 privind aprobarea criteriilor si procedurilor de acreditare si reacreditare a unitatilor sanitare in care se pot derula programe de rezidentiat, precum si reglementarea unor masuri necesare aplicarii Ordonantei Guvernului nr. 18/2009 privind organizarea si finantarea rezidentiatului, potrivit caruia directorii de clinici pot aplica pentru acreditarea clinicilor pentru pregatirea rezidentiatului, conform criteriilor stabilite de prezentul ordin.
Desi absolventii de medicina dentara si farmacie pot beneficia de libera practica, nefiind obligatorie specializarea, conform rigorilor europene aceasta este o obligatie pe care si-o poate indeplini orice absolvent, care trebuie sa se specializeze pentru a avea o integrare eficienta si competitiva pe piata internationala.
Dezbaterea organizata la Iasi, pusa in slujba misiunii nobile pe care o are fiecare practician din aceste domenii, de a performa si de a se specializa, a avut un rol deosebit in racordarea examenului de Rezidentiat la realitatile societatii romanesti actuale, oferind o sansa unica unui numar de 1.450 de candidati, care au fost admisi in Rezidentiat si si-au demarat astfel cariera de medici sub auspicii favorabile.
Amintim ca in data de 8 decembrie 2019 s-a desfasurat examenul national de rezidentiat. Cunoscut ca unul dintre cele mai dificile examene din cariera unui medic in devenire, atat prin complexitatea subiectelor cat si prin concurenta ridicata, la acest examen, in anul 2019, au participat 8.876 candidati, dintre care 6.282 pe domeniul Medicina, 1.742 pe domeniul Medicina Dentara si 852 pe domeniul Farmacie. In Iasi, numarul candidatilor inscrisi a fost de 1.528, dintre care 1.087 s-au inscris in domeniul Medicina, 314 in domeniul Medicina Dentara si 127 in domeniul Farmacie.
Ca si in ceilalti ani, nivelul de pregatire al candidatilor inscrisi la examen a fost ridicat, fapt care se reflecta in rezultatele obtinute; astfel, la Medicina punctajul maxim inregistrat a fost 942, iar punctajul minim de promovare (calculat ca 60% din punctajul maxim) a fost de 565; la Medicina Dentara punctajul maxim a fost de 925 si punctajul minim de promovare a fost 555, iar la Farmacie aceleasi rezultate au fost 908, respectiv 544.
Conform regulamentului de concurs, toti candidatii care obtin un punctaj superior celui minim de promovare sunt considerati admisi, urmand a obtine sau nu un loc in specializarea pe care si-o doresc in ordine descrescatoare a punctajelor, in limita locurilor disponibile. In fiecare an lista acestor locuri este destul de restransa, ducand la o concurenta de 4 – 5 candidati pe loc (spre exemplu, in acest an concurenta a fost de 5,14), astfel incat medici bine pregatiti pierd examenul intr-un mod nu intotdeauna justificat.
Aceasta situatie este una dintre cele care creeaza dificultati pe termen lung in sistemul medical din Romania; astfel, una dintre amenintari este aceea ca multi tineri medici decid sa plece din tara, din cauza lipsei infrastructurii adecvate desfasurarii actului medical la standarde europene, dar si a dificultatilor intampinate in evolutia lor profesionala – in multe state din Uniunea Europeana examenul de rezidentiat nu este obligatoriu, incadrarea in spitale facandu-se doar pe baza de interviu.
Sursa: Ziarul de Iasi