-1.5 C
România
19 februarie 2025
IT/Stiinta

ROBOTICA. Cum arata Nadine, receptionera android. VIDEO

Cum ar fi dacă la intrarea într-un hotel sau într-o instituţie publică ori privată am fi întâmpinaţi de un recepţioner robot ? O universitate din Singapore a realizat un astfel de android, care cu greu poate fi deosebit de un om în carne şi oase, potrivit RFI care citeaza sciencedaily.com.

Are păr şaten şi piele fină. Îţi zâmbeşte plăcut când te întâmpină, se uită direct în ochii tăi când îţi vorbeşte şi poate da mâna cu tine. Nadine este un robot care seamănă aproape la perfecţie cu un om. Dacă nu ar fi mişcările puţin sacadate şi micile ezitări înainte de a-ţi vorbi, ai putea spune că este un om în carne şi oase.

Spre deosebire de roboţii convenţionali, Nadine are personalitate, stări de spirit şi chiar emoţii. Poate fi fericită sau tristă, în funcţie de conversaţie.

Recepţionera-robot are de asemenea o memorie de invidiat, îi poate recunoaşte pe oamenii cu care a mai stat de vorbă în trecut şi chiar ţine minte ce a discutat cu ei.

HotWeek.ro iti recomanda si: ROBOTICA. Robear, inovatia tehnologica a anului 2015 care ajuta oamenii cu mobilitate redusa

Robotul Nadine „lucrează” acum la Universitatea Tehnologică Nanyang din Singapore, unde-i ia în primire pe vizitatori. De altfel, aceeaşi universitate a fost cea care a creat-o pe Nadine.

Aceasta este ceea ce s-ar putea numi un robot-social, adică un android folosit pentru a ţine companie copiilor sau persoanelor în vârstă şi pentru a îndeplini unele sarcini precise, nu foarte complexe. Ca un fel de asistent personal.

Odată cu evoluţia tehnologică, aceşti roboţi ar putea fi mult mai vizibili în casele oamenilor şi în birouri, un fel de majordomi personali, cum era simpaticul droid C-3PO din „Războiul Stelelor”.

Pe viitor, însă, robotul ar putea avea şi alte utilizări. Ne-am putea gândi de exemplu că un robot ca Nadine ar putea ajuta un conferenţiar care are de ţinut un discurs să fie în două locuri în acelaşi timp. Sau ar putea servi ca funcţionar la un ghişeu de relaţii cu publicul ori, de ce nu, ar putea apărea pe ecranul televizorului, în calitate de prezentator meteo…

Sursa: RFI

Articole asemănătoare

Comisia Europeana propune noi reglementari pentru Google, Facebook, Amazon sau alte platforme online

Ioana Badulescu

Asteroidul 2014RC va trece duminica aproape de Pamant

Bogdan

TRATAMENT IMPOTRIVA CANCERULUI: Tutunul poate distruge celulele canceroase

Bogdan