7.1 C
România
28 februarie 2021
Breaking News

ROMANIA ALEGE! 18 milioane de romani isi aleg primarii, consilierii locali si consilierii judeteni

ALEGERI LOCALE 5 IUNIE 2016 – Românii cu drept de vot sunt aşteptaţi, astăzi, la urne, ca să-şi aleagă, într-un singur tur, primarii, consilierii locali şi pe cei judeţeni. Peste 18 milioane de cetateni cu drept de vot sunt inscrisi pe liste. In cursa electorală au intrat peste 250.000 de candidaţi pentru unul dintre cele aproape 45.000 de mandate de ales local. Secţiile de votare s-au deschis la ora 7:00 şi se închid la 21:00.

Pe listele de votare din București sunt înscrise aproximativ 1,7 milioane de persoane care vor vota în 163 de secții de votare. Fotografierea buletinului de vot, prezența mai multor persoane în cabina de vot, coruperea alegătorului prin oferirea sau darea de bani ori bunuri, votul pe baza unui buletin fals sunt doar câteva dintre faptele considerate contravenții ori infracțiuni în ziua alegerilor.

Alegătorii care se prezintă duminică la vot sunt avertizați de reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne (MAI) că anumite fapte sunt considerate contravenții sau chiar infracțiuni și sunt total interzise pe parcursul zilei, riscul fiind de amenzi sau chiar închisoare. În cadrul unei ghid postat pe site-ul instituției se arată, printre altele, că persoanele care atacă, prin orice mijloace, localul secției de votare riscă să fie pedepsite cu închisoare de la 2 la 7 ani. De asemenea, tot cu închisoare, de la 6 luni la 3 ani, riscă să fie pedepsiți și cei care împiedică, prin orice mijloc, dreptul de a alege sau de a fi ales.

Fiecare alegător trebuie să intre singur în cabina de vot, după ce a primit buletinele și ștampila cu mențiunea VOTAT din partea comisiei secției de votare. Aici, trebuie să păstreze doar pentru el momentul în care votează. Este interzisă filmarea sau fotografierea buletinului de vot. Riscul pentru nerespectarea acestora este de dosar penal și amendă de la 600 la 1.000 de lei.

De asemnea, constituie contravenție și se pedepsește cu amendă de la 600 la 1.000 de lei distrugerea, deteriorarea, murdărirea, acoperirea prin scriere sau orice alt mijloc a listelor electorale. Tot contravenție este considerată și comercializarea sau consumul de băuturi alcoolice pe o rază de 500 de metri în jurul localului secției de votare. Cei care încalcă această obligație riscă o amendă de la 2.200 la 3.000 de lei.

Iti recomandam si: ALEGERI LOCALE IN ROMANIA, DRUMUL CATRE PRIMARIE. Iata cum se desfasoara alegerile municipale la Paris

ULTIMELE STIRI DESPRE ALEGERILE LOCALE DE DUMINICA SUNT AICI

Coruperea alegătorilor este considerată infracțiune electorală iar cel care este prins făcând acest lucru riscă închisoare.

„Oferirea sau darea de bani, de bunuri ori de alte foloase în scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze o anumită listă de candidaţi ori un anumit candidat se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi”, se arată în ghidul MAI.

Persoana care este prinsă că voteză fără acest drept sau votează de două sau mai multe ori sau introduce în urnă mai multe buletine de vot decât are dreptul riscă închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amendă penală. Cu aceeași pedeapsă se sancționează și cel depistat că se folosește de o carte de identitate nulă sau falsă, ori de un buletin de vot fals.

Urnele nu se deschid înainte de ora închiderii votării iar cel care este prins că face asta poate sta la închisoare de la unu la 3 ani. În cazul urnei mobile, aceasta poate fi încredințată doar membrilor biroului electoral al secției de votare, altfel pedeapsa este de la 3 luni la 2 ani de închisoare.

Pedepse mai mari, de până la 5 ani, riscă să primească cei prinși că falsifică documentele electorale.

ALEGERI LOCALE, 5 IUNIE 2016. Mergi la vot? Ce trebuie sa faci daca ti-a expirat actul de identitate

ALEGERI LOCALE 2016. Tot ce trebuie sa stii despre alegerile locale din 5 iunie

„Falsificarea prin orice mijloace a înscrisurilor de la birourile electorale se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi înscrierea în copia de pe lista electorală permanentă ori de pe lista electorală complementară a unor persoane care nu figurează în această listă”, se notează în ghidul MAI.

Cu până la 7 ani de închisoare riscă se fie pedepsiți cei care sunt prinși că încearcă să introducă sau să folosească programe informatice ce conțin viruși care pot altera rezultatele obținute în secțiile de votare sau care să modifice repartizarea mandatelor. Cu aceeași pedeapsă se sancționează și cei care introduc date, informații ce duc la alterarea sistemului informațional național pentru stabilirea rezultatelor alegerilor.

Stiri pe aceeasi tema

In Romania au fost confirmate 2.460 de cazuri de coronavirus, 94 de decese si 252 de vindecari

Cristiana Petrariu Bota

REZULTATE ALEGERI REP. MOLDOVA 14 IUNIE 2015: Pentru ce au votat moldovenii. Rasturnare de situatie la Chisinau

Cristiana Petrariu Bota

Greva generala in sanatate. Medicii si asistentii medicali picheteaza spitalele, nemultumiti ca nu au primit salarii majorate prin OUG 20 si OUG 43

Cristiana Petrariu Bota

Lasa un comentariu

Prin continuarea navigării pe hotweek.ro, confirmaţi că acceptaţi utliizarea fişierelor tip cookies sau tehnologii asemănătoare pentru a analiza traficul şi a vă propune funcţionalităţi sociale, conţinut şi eventuale publicităţi personalizate. Accept Mai mult