Romania nu mai produce energie nucleara, dupa ce unitatea 1 de la Cernavoda a fos deconectata de la Sistemul Energetic National. Producatorul de energie Nuclearelectrica (SNN), care opereaza centrala nucleara din Cernavoda, a anuntat ca unitatea 1 a fost deconectata de la Sistemul Energetic National in dimineata zilei de joi, la ora 3:38, urmand sa fie reconectat in cursul acestei dupa-amiezi.
In consecinta, Romania nu va mai produce, astazi, energie nucleara pentru cateva ore. Economica.net noteaza ca si reactorul 2 este oprit pana vineri, acesta intrand in programul de oprire planificata pe 6 mai in vederea efectuarii lucrarilor de mentenanta planificate.
„In prezent, se efectueaza lucrari de reducere a gradului de sensibilitate a sistemului de excitatie a turbogeneratorului Unitatii 1 la perturbatii din sistemul energetic”, arata un comunicat al SNN.
Dupa finalizarea lucrarilor, Unitatea 1 a CNE Cernavoda va fi reconectata la Sistemul Energetic National in dupa-amiza zilei de 1 iunie.
„Sistemele centralei functioneaza conform proiectului si realizarea acestor lucrari nu implica niciun impact asupra securitatii nucleare a reactorului, personalului de exploatare, populatiei si mediului inconjurator”, subliniaza compania.
In ceea ce priveste lucrarile aferente opririi planificate a Unitatii 2 a centralei nucleare de la Cernavoda, acestea se vor finaliza vineri, 2 iunie, zi in care reactorul va fi sincronizat la Sistemul Energetic National. Cele doua unitati de la Cernavoda asigura aproape 20% din productia totala de electricitate a tarii.