Breaking News

România, între München și Paris. Ce face o țară cu un președinte interimar și un premier suspectat de corupție

”Cât de importantă e România: între München și Paris” este tilul unui amplu articol publicat de DW. eful diplomației de la București și ministrul Apărării au fost la Conferința de Securitate de la München încercând să pună România în ecuația complicată a prezentului în care UE și SUA nu mai sunt aliniate ca altădată.

Ministrul român de Externe, Emil Hurezeanu a recunoscut că discursul vicepreședintelui JD Vance a fost „critic și foarte direct îndreptat spre situația din România”, dar a insistat că nu e vorba despre vreun sprijin al Washingtonului față de curentele anti-occidentale autohtone. Discursul vicepreședintelui american JD Vance ținut în inima Europei marchează însă un nou punct zero al relațiilor transatlantice, în care România este prezentă ca pretext al discrepanțelor existente de o parte și de alta a continentului. Oficialul american a vorbit despre „suspiciunile șubrede ale serviciilor secrete și presiuni enorme venite dinspre vecinii europeni ai României” de a anula alegerile prezidențiale după ce extremistul Călin Georgescu s-a situat pe primul loc în urma turului întâi al prezidențialelor din 24 noiembrie 2024.

Oficialul de la Washington a declarat că „cea mai mare amenințare” de care se tem Statele Unite când vine vorba despre Europa „nu e nici Rusia, nici China și nici vreun alt actor statal”, ci „amenințarea din interior”, „renunțarea de către Europa la unele din valorile fundamentale, valori împărtășite cu SUA”. Șeful diplomației de la București, singurul care a dat un răspuns clar criticilor numărului doi din administrația Statelor Unite, a menționat între altele „sensibilitatea americană” față de alegerile din Europa. Emil Hurezeanu a pus în ecuație fără să comenteze faptul că că vicepreședintele SUA nu a dorit să îl întâlnească pe cancelarul Olaf Scholz aflat încă în funcție, ci a preferat să se vadă cu Alice Weidel, lidera extremei drepte germane. Cu câteva săptămâni înaintea alegerilor generale din Germania, vicepreședintele SUA îi mai dă un impuls partidului populist-naționalist AfD, Alternativa pentru Germania (Alternative für Deutschland).

Vicepreședintele american a avut un discurs ideologic îndreptat împotriva democrațiilor liberale din UE și s-a preocupat la Munchen mai mult de populiștii europeni decât de crizele globale, sugerând că urmează o perioadă complicată în care SUA își va lua un alt rol. Ministrul român de Externe a încercat să explice într-un interviu pentru Calea Europeană criticile lui JD Vance împotriva anulării primului tur al prezidențialelor din 24 noiembrie 2024: „Să nu uităm că administrația Trump actuală, reprezentanții ei, suporterii și alegătorii între timp majoritari ai acestei administrații au criticat administrația Biden pentru așa zisa falsificare a alegerilor din 2020. A existat apoi acel incident în care suporterii, partizanii administrației Trump, în mod radical au intrat în Capitoliu la câteva zile după ce s-au anunțat rezultatele alegerilor. Deci suntem într-o situație în care mulți membri ai administrației Trump percep cu îngrijorare felul în care alegerile, la un moment dat pot să aibă loc, pot să fie în interpretarea sau în percepția celor care le interpretează, diferite de ceea ce cred ei că trebuie să fie alegerile. Cred că aici a fost o vulnerabilitate a propriei experiențe, apropo, a propriei atitudini legate de alegeri”.

Ministrul de Externe, Emil Hurezeanu s-a întâlnit la München cu Richard Grenell, trimisul special al lui Donald Trump pentru probleme globale, cu generalul Keith Kellogg, emisarul special al președintelui SUA pentru Rusia și Ucraina, cu reprezentanți ai Congresului Statelor Unite, cărora le-a expus situația internă și regională. În același timp, însă, a fost destul de greu pentru Hurezeanu să aibă întâlniri cu omologii săi din marile capitale euro-atlantice. Fostul adjunct al NATO, Mircea Geoană a spus de altfel că „nu e ușor să fii român azi la Conferința de Securitate de la München” și că „percepția de inconsecvență strategică a României” e extrem de periculoasă „în cel mai imprevizibil moment din istoria recentă a României și a Europei”. De 60 de ani la această Conferință vin cei mai importanți oameni ai lumii pentru a vorbi despre hărțile influenței prezente și viitoare, de aceea, pentru o țară ca România, care nu a avut aproape niciodată în ultimii 35 de ani propriile puncte de vedere cu privire la politica internațională și nici idei mari de reconfigurări regionale, e greu să fie băgată în seamă altfel decât a făcut-o vicepreședintele american.

În vreme ce Palatele Cotroceni și Victoria se chinuie să primească o invitație la summit-ul de urgență de la Paris, mai mulți diplomați europeni au declarat că sunt așteptați liderii Marii Britanii, Germaniei, Poloniei, Italiei, Danemarcei, care ar reprezenta țările baltice și scandinave, conducerii Uniunii Europene și secretarul general al NATO. „Principalele țări europene” vor discuta despre securitatea continentului, a declarat ministrul francez de externe Jean-Noël Barrot. România nu se numără printre invitați deocamdată, fiindcă în acest moment nu arată ca o țară stabilă devreme ce are un președinte interimar și un premier suspectat de corupție, fiindcă cel mai adesea Bucureștiul nu are propriile păreri și analize în materie de politică internațională, ci și le asumă pe cele ale NATO și UE, fiindcă există suspiciuni cu privire la „inconsecvența strategică” a României, fiindcă deși la suprafață a părut foarte atlantistă, în subsol acul busolei a tot balansat între Est și Vest.

Sursa: DW

Articole asemănătoare

Legea salarizarii unitare va primi votul final la Camera Deputatilor, sindicalistii sunt nemultumiti si pregatesc proteste ample

Ioana Badulescu

Manifestantii din Hong Kong au atacat o cladire care urma sa fie transformata in centru de carantina pentru persoanele infectate cu noul coronavirus 2019-nCoV

Lucy Ionesco

Inregistrarea audio cu avertismentele transmise de Turcia pilotilor rusi. Pilotul Konstantin Murahtin are o varianta surprinzatoare

Lucy Ionesco