Salariile și sporurile polițiștilor vor fi majorate de la 1 iunie 2023. Ministrul de Interne, Lucian Bode, a anunțat miercuri, după întâlnirea de marţi cu reprezentanţi ai sindicatelor din cadrul structurilor MAI, că vor crește salariile.
“Sindicatele din poliție au solicitat în primul rând aplicarea integrală a Legii 153, lucru care se va întâmpla în prima etapă aplicând legea începând cu 1 iunie pentru tot ce înseamnă drepturi salariale, solde de grad și, după rectificare, acordarea acelor sporuri care sunt cuprinse în Legea 153”, susține Lucian Bode.
Lucian Bode susține că vor fi depuse amendamente la legea care va modifica ”pensiile speciale”. Sindicatele din Poliție sunt nemulțumite după decizia coaliției potrivit căreia – și specialii trebuie să iasă la pensie la 65 de ani.
“Sistemul național de apărare, ordine publică și securitate națională a depus un set de amendamente care vizează în principal vârsta de pensionare, limita maximă a veniturilor pe care un coleg le poate obține în pensie raportat la veniturile din activitate, de asemenea, am depus un amendament legat de acel prag de impozit de 30%; toate aceste lucruri se vor analiza în Parlamentul României, se vor discuta cu Comisia Europeană”.
Și sindicatul Europol a publicat informații pe această temă în urma protestului organizat pe 30 mai.
“Surpriza protestului de astăzi a venit însă de la ministrul Lucian Bode, pe care l-am văzut la față ultima dată în 2021. Acesta ne-a lansat invitația de a intra la discuții în minister de la ora 13.00, unde a invitat și reprezentanții FSNPPC. Din preambulul prezentării, ministrul Bode a precizat că oferta pe care o pune pe masă este agreată de primul ministru și de coaliție.
Este vorba despre acordarea ultimei tranșe restante din valoarea salariului prevăzut în grila din Legea 153/2017 începând cu 1 iulie, pe care o vom resimți la salariul lunii august și care însumează, în medie 374 de lei net. Iar partea a doua a restanței, reprezentată de aplicarea integrală a Legii 153/2017, prin calculul tuturor elementelor salariale la noul salariu să se realizeze în luna august când va avea loc rectificarea, și pe care o vom resimți la salariul lunii septembrie”.