Salariul Minim pe Economie creste de la 1 mai 2016. Codul Muncii prevede amenzi pentru cei care nu respecta hotararea de Guvern

Cristiana Petrariu Bota
By Cristiana Petrariu Bota aprilie 29, 2016 12:20

Salariul Minim pe Economie creste de la 1 mai 2016. Codul Muncii prevede amenzi pentru cei care nu respecta hotararea de Guvern

Salariul Minim pe Economie va creste incepand cu data de 1 mai 2016 de la 1.050 lei la 1.250 lei. Codul Muncii prevede amenzi pentru angajatorii care nu respecta hotararea de Guvern si incheie contracte de munca care prevad un salariu mai mic decat cel reglementat de Guvern. 

Peste un milion de romani vor beneficia de hotararea de Guvern adoptata la sfarsitul anului trecut, urmand a primi salarii mai mari de la 1 mai 2016. Documentul prevede ca salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata va fi majorat de la 1.050 de lei la 1.250 lei lunar, pentru un program complet de lucru de opt ore pe zi.

Oficialii din Guvern precizeaza ca, in comparatie cu anul 2015, incepand cu 1 mai 2016 salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata va creste cu aproximativ 19%, astfel incat salariul lunar net al unui salariat care nu are persoane in intretinere va fi de 917 lei.

Iti recomandam si: NOUA GRILA DE SALARIZARE 2016. Cum arata noua ordonanta privind salariile bugetarilor

Noua ordonanta privind salarizarea bugetarilor va fi adoptata la 1 iunie 2016

De majorarea salariului de baza minim brut pe tara garantat in plata vor beneficia circa 1.131.600 salariati, dintre care 39.322 angajati in sectorul bugetar si 1.092.364 in sectorul concurential.

Incheierea unui contract individual de munca cu stabilirea unui salariu de baza mai mic decat cel prevazut in actul normativ adoptat de Guvern va constitui contraventie si se va sanctiona cu amenda contraventionala de la 1.000 lei la 2.000 lei. Aceasta amenda este distincta de cea prevazuta de Codul muncii. Constatarea contraventiilor si aplicarea amenzilor se realizeaza de catre inspectorii de munca. In prezent, salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata este stabilit la 1.050 lei lunar.

loading...
loading...

Comentarii

Nu sunt comentarii!

Fii primul care adauga unul.