SALARIZARE 2017. Ce pericole ascunde noua lege a salarizarii unitare, aflata in lucru la Guvern
Economie

SALARIZARE 2017. Ce pericole ascunde noua lege a salarizarii unitare, aflata in lucru la Guvern

SALARIZARE 2017. Noua lege a salarizarii unitare, aflata in lucru la Guvern, ascunde o serie de pericole care va afecta salariatii care lucreaza la stat si la privat, sigur, in mod diferit. Daca angajatii de la stat vor fi avantajati, dat fiind ca veniturile lor vor creste substantial, angajatii din mediul privat vor ramane cu aceleasi salarii, dat fiind ca sectorul privat nu mai poate forta cresteri salariale. Insa va aparea si o alta problema: daca salariul minim in sectorul privat nu va creste, nu vor creste nici incasarile la bugetul de stat.

SALARIZAREPractic, aplicarea celor doua salarii minime, unul la stat si altul la privat, ascunde efecte si pericole grave. Jurnalistii de la RFI atrag atentia ca efectele pe termen mediu ale noii legi a salarizarii pot fi imprevizibile. Practic, sectorul privat deja se confrunta cu un deficit de forta de munca, deficit care se va adanci si mai mult o data cu aplicarea noii scheme de salarizare. Apoi, cresterile salariale in sectorul bugetar ar trebui sa aiba in spate si masuri de restructurare a administratiei publice sau de eficientizare a sectorului bugetar. Numai ca, aceasta abordare nu poate fi aplicata si de mediul privat de afaceri, care fara eficienta, ar disparea de pe piata.

Principiile generale ale legii salarizarii unitare au fost facute publice, zilele trecute, de ministrul muncii, Lia Olguta Vasilescu. De departe cea mai complicata idee este aceea de a separa nivelul salariului minim intre sectorul bugetar si cel privat, subliniaza RFI.

Te-ar putea interesa si: NOUA LEGE A SALARIZARII 2017. Salariile medicilor vor porni de la 1.200 de euro/luna, iar cel mai mare salariu il va avea medicul de la medicina de urgenta

Ultimele stiri despre noua Lege a salarizarii sunt aici

Concret, ministrul muncii vorbeste despre ideea ca odata cu adoptarea legii salarizarii unitare in sectorul bugetar salariul minim va creste la 1.750 lei. Cu precizarea importanta ca sectorul privat nu va trebui sa aplice aceasta majorare de salariu.

Masura este cu doua taisuri. Cresterea salariului minim doar in sectorul bugetar ia in seama faptul ca sectorul privat nu mai poate forta cresteri salariale. Trebuie sa tinem cont ca o crestere de salariu intr-o companie privata atrage dupa sine si modificari ale celorlalte salarii, pentru a respecta ierarhiile si responsabilitatile. Asadar, fara sa o recunoasca explicit, guvernul admite ca inca o majorare de salariu minim nu mai poate fi suportata de sectorul privat. Ba chiar ar fi putut sa aduca efecte negative pentru economie, in sensul ca in loc sa creeze locuri de munca, sectorul privat ar fi putut sa mute intr-o „zona gri” o parte din salariatii existenti in acest moment. Asadar, decuplarea salariului minim din sectorul bugetar de cel privat respecta o realitate, aceea ca productivitatea si piata nu permit companiilor private sa majoreze salariile in ritmul in care si l-ar dori guvernul. De altfel, un studiu recent arata ca sectorul privat estimeaza ca va creste anul acesta salariile, in medie, cu 4%. in schimb, bugetarii se asteapta la cresteri cu 20%.

Masura de crestere a salariului minim doar in sectorul bugetar va aduce Executivului cateva mari probleme. Este vorba, in primul rand, despre o crestere a cheltuielilor statului cu salariile. Deocamdata, nu avem o estimare a acestor costuri. stim insa ca in programul de guvernare se mentioneaza ca aplicarea legii de salarizare unitara va aduce costuri salariale suplimentare de 32 miliarde de lei, in urmatorii patru ani. Desigur, daca indicatorii calculati inainte de alegeri concorda cu cele ale noii variante a legii de salarizare. Din acest punct de vedere exista mari semne de intrebare, dintr-un motiv simplu: daca salariul minim in sectorul privat nu va creste, nu vor creste nici incasarile la bugetul de stat.

Diferentierea salariului minim intre sectorul de stat si cel bugetar va mai avea un efect periculos. Va consacra un fenomen care deja este in plina desfasurare. Si anume, locurile de munca din sectorul de stat sunt mai atractive decat cele din mediul privat.

De altfel, statisticile arata ca deja salariile din sectorul de stat sunt mai mari, in medie, decat cele din unele sectoare ale economiei private. Efectele pe termen mediu pot fi imprevizibile. Sectorul privat se confrunta, in acest moment, cu un deficit de forta de munca, un deficit ce este de asteptat ca se va adanci si mai mult o data cu masurile luate de guvern.

Mai complicat este ca cresterile salariale in sectorul bugetar se fac fara nicio intentie de a fi insotite de masuri de restructurare a administratiei sau de eficientizare a sectorului bugetar. Vechiul guvern macar mai vorbea despre faptul ca legea de salarizare unitara va trebui sa vina la pachet si cu criterii de eficienta in sectorul de stat. Actualul Executiv a uitat complet de masurile de eficientizare.

Actualul Executiv pare obsedat doar de cresterea salariilor in sectorul de stat. Niciun sector nu este lasat la o parte. Spre deosebire de zona bugetara, mediul privat de afaceri nu poate avea aceeasi abordare. Companiile mai mici sau mai mari se uita inainte de a creste salariile angajatilor la contractele pe care le au pentru urmatorul an si, in general, la eficienta cu care lucreaza salariatii.

In concluzie, falia dintre stat si privat se adanceste. Iar mentalitatea este tot mai prezenta: sectorul privat are dreptul sa plateasca, iar cel public sa cheltuiasca fara nicio socoteala.

Stiri si analize despre noua lege a salarizari pot fi citite pe site-ul RFI

Iti recomandam si: SALARIZARE. Noua lege a salarizarii unitare va fi adoptata la 1 iulie 2017 si asumata de coalitie. Indemnizatiile vor fi separate de salarii

Salarii mai mari la stat! Noul proiect de salarizare al Guvernului Grindeanu, total diferit de proiectul lui Ciolos

Ministerul Muncii anunta continutul Legii salarizarii

Articole asemănătoare

Comisia Europeana propune un instrument temporar, intitulat SURE, pentru protejarea angajatilor si locurilor de munca

Lucy Ionesco

Sindicatul Politistilor: Noua legislatie fiscala scade salariul net al politistilor de la 1 ianuarie 2018

Ioana Badulescu

Banca Mondiala a publicat raportul tarilor care incurajeaza afacerile. Romania ocupa locul 52, in coborare cu sapte locuri fata de anul trecut

Ioana Badulescu