Sevil Shhaideh este propunerea de premier anuntata miercuri, la finalul consultarilor de la Palatul Cotroceni, de presedintele PSD Liviu Dragnea. Acesta a declarat ca propunerea ca Sevil Shhaideh sa detina functia de premier este un mesaj puternic ca isi asuma intreaga responsabilitate pentru acest guvern. E singura propunere, daca va fi refuzata ne vedem in alta parte, a mai spus Liviu Dragnea.
Dragnea a tinut sa puncteze ca inainte de a o desemna pe Sevil Shhaideh pentru functia de premier, a tinut cont de afirmatiile presedintelui Klaus Iohannis si de prevederile legii, punctand ca nu vrea sa solicite aceasta functie deocamdata.
„Am tinut cont de doua lucruri: de afirmatiile presedintelui si de o lege in vigoare. Nu vreau sa solicit aceasta functie deocamdata. In acelasi timp nu vreau nici sa arunc aceasta responsabilitate uriasa. In acelasi timp am avut nevoie si sa propunere o candidatura care sa tina cont de cateva conditii: sa nu mearga in interes personal sau pentru presa, sa mearga acolo sa munceasca si in care sa am incredere totala.
In acelasi timp, asa cum am spus in campanie si dupa alegeri, nu promovez un conflict inutil. Am venit cu o solutie care sa sper sa fie acceptata, sa realizeze rapid un guvern. Aceasta propunere este o persoana pe care o cunoasteti si care cunoaste activitatea din toate ministerele. Aceasta propunere este si un mesaj puternic ca imi asum intreaga responsabilitate pentru acest guvern”, a declarat Liviu Dragnea.
Iti recomandam si: Sevil Shhaideh, pionul de baza al retelei de influenta Dragnea-Constantinescu-Mazare. Ce legaturi are Sevil cu mafia de la Constanta
SEVIL SHHAIDEH este propunerea PSD pentru functia de premier. Biografie Sevil Shhaideh7
Consultari la Cotroceni pentru desemnarea premierului. PSD o propune pe Sevil Shhaideh in fruntea Guvernului. Reactii dupa consultari – UPDATE
„I-am spus presedintelui ca stabilitatea macroeconomica este fara niciun fel de ezitare avuta in vedere in programul nostru de guvernare. Am inclus in impactul bugetar si unele masuri pe care le-am anuntat in programul nostru de guvernare, mergem pana la 2,95% deficit in buget.
Daca va fi desemnata ar putea fi premierul Romaniei si eu, in primul rand, responsabilul politic, vorbim de un guvern politic care are capacitatea sa-si asume responsabilitati. Responsabilitatea politica este in primul rand la mine si nu am de gand sa o las”, a continuat Dragnea.
„Nu am vrut – chiar daca mi-au cerut colegii de partid sau jurnalisti – sa fortez o lege pentru a obtine functia de prim-ministru. Nu avem de gand sa pornim niciun conflict, dar daca legitimitatea noastra va fi amenintata vom proceda in consecinta. Plec de la prezumtia de buna-credinta a presedintelui, pe care ne asteptam sa o exercite in zilele urmatoare. Nu cred ca presedintele va actiona impotriva unui vot popular si impotriva unei majoritati clare, constituite, si care ar putea de azi sa se si mai mareasca. Eu sunt un om consecvent si tot ce am spus in aceasta campanie va fi respectat. Am spus de la inceput ca vom avea o singura propunere. Punct. Nu are rost sa venim cu a doua propunere”, a mai declarat Liviu Dragnea.
„Sevil Shhaideh este membru PSD din iulie 2015. Nu am facut un concurs de vedete, nu va fi un guvern de vedete. Notorietatea doamnei Sevil Shhaideh si a colegilor va fi data de munca de la guvern.
Calitatile lui Sevil Shhaideh, in opinia lui Liviu Dragnea, sunt capacitatea de munca, stiinta administratiei, o foarte buna pregatire pe absorbtia de fonduri europene, cunoaste foarte bine activitatea ministerelor. „Are calitati foarte bune care o recomanda pentru acest post are o autoritate foarte mare, cateodata prea mare”, a spus acesta.
Liviu Dragnea a incheiat: „Nu voi avea niciodata o atitudine de a conduce ceva din umbra, tot ce voi face, voi face public. Daca presedintele va desemna premierul in aceasta saptamana, din punctul meu de vedere saptamana viitoare vom avea guvernul.
Despre un scenariu negativ de respingere a propunerii de premier: Nu voi genera niciun razboi dar nu voi fugi niciodata de pe terenul de lupta. Voi veni cu o singura propunere, daca va fi refuzata ne vedem in alta parte.
Sevil Shhaideh este un cetatean roman care are toate drepturile”.