- Fă din start calculele necesare în ceea ce privește investiția financiară
Înainte de a face alegerea finală este nevoie să calculezi cât mai bine toate costurile la care o astfel de investiție se ridică. Ai în vedere materialele folosite, aparatura necesară, mâna de lucru și alte detalii care vor necesita alocarea unor sume de bani. Informează-te cât mai bine, fă un calcul total și apoi vezi dacă ceea ce obții se încadrează sau nu în bugetul tău.
La locuințele noi este mult mai simplu și mai puțin costisitor, dacă totul se gândește din start pentru o astfel de instalație, deoarece altfel modificările vor fi mari consumatoare de bani. Totodată, cu cât suprafața totală a încăperilor este mai mică, cu atât și costurile vor fi mai reduse.
- Alege tipul de încălzire potrivit
Când studiezi tot ce ține de instalarea unui astfel de sistem ai în vedere și ce variante ai la dispoziție. Poți alege dintre încălzirea cu agent termic, mai exact cu apă și cea cu energie electrică.
Prima variantă este cea mai frecvent întâlnită în primul rând pentru faptul că este potrivită pentru toate tipurile de suprafețe, indiferent de dimensiuni. Poți să folosești astfel de sisteme chiar și pentru locuințele foarte mari. Totodată, căldura este distribuită în mod uniform pe toate suprafețele pe care sunt instalate țevile, iar agentul termic poate proveni din centrale, boilere, pompe de căldură sau chiar sisteme cu panouri solare.
A doua variantă este una preferată pentru faptul că instalarea se face cu rapiditate, însă are dezavantajul faptului că se pliază bine doar pe suprafețele mai reduse.
- Izolează corect locuința
Dacă vrei să ai un sistem de încălzire prin pardoseală care să fie eficient și să nu te preocupe pierderile de căldură este foarte important să ai o locuință foarte bine izolată.
- Contactează specialiști dacă nu te pricepi
Chiar dacă pare totul simplu, în realitate este posibil să fii pus în dificultate în anumite momente și ne referim în mod deosebit la partea de proiectare și la cea tehnică, ce ține de conectarea țevilor la distribuitorul de căldură. Dacă nu ai cunoștințele necesare, cel mai bine este să cauți specialiști care să te ajute. Chiar dacă asta implică anumite costuri este posibil să merite, deoarece ești sigur de calitatea lucrării și de investiția pe care o faci.
- Gândește-te dacă merită o astfel de investiție în cazul tău
Fiecare locuință este particulară, motiv pentru care nu toată lumea construiește la fel, nu toți au aceleași condiții și așteptări. Este important să analizezi bine totul și să ții cont că în zonele foarte friguroase încălzirea în pardoseală nu este foarte eficientă sau că pentru casele care nu au fost planificate din start cu un astfel de sistem, implementarea ar putea implica o serie de costuri suplimentare care este posibil să nu fie rentabile.
- Alege cu grijă magazinul de la care cumperi kitul de încălzire
Dacă te-ai hotărât și vrei un sistem de încălzire de acest tip, poți să cumperi și online un kit cu toate cele necesare. Dacă vrei produse de înaltă calitate, la prețuri corecte, găsești cu ușurință instalații de încălzire în pardoseala la Maricon, magazin prezent pe piață de mai bine de 24 de ani, timp în care și-a surprins clienții în mod plăcut prin produse calitative, carduri de fidelizare, dar și promovarea produselor cu un consum de energie redus.