Sicriul cu trupul neinsufletit al Regelui Mihai va ajunge in Romania pe 13 decembrie, cu o aeronava militara apartinand Ministerului Apararii Nationale (MApN), transmit surse apropiate familiei, citatate de agentia Mediafax. Dealtfel, ministrul Apararii, Mihai Fifor, a anuntat ca va fi pus la dispozitia Familiei Regale un avion militar.
Programul oficial al funeraliilor urmeaza sa fie anuntat de Casa Regala. Principesa Margareta va sustine, marti seara, o declaratie de presa la ora 19.00. Cel mai probabil, Romania va avea trei zile de doliu national.
Ministrul Apararii, Mihai Fifor, a precizat, marti, ca atat MApN cat si MAI se vor implica in buna desfasurare a ceremoniilor legate de inmormantarea fostului suveran.
„Trupul neinsufletit al Regelui Mihai va fi adus in tara cu un avion apartinand ministerului Apararii, dar acest lucru nu se va intampla astazi (marti, n.red.). Atat Ministerul Apararii, cat si Ministerul de Interne, se vor implica in ceremoniile care vor avea loc. Detaliile ceremoniilor urmeaza a fi anuntate intai de Casa Regala”, a spus Fifor pentru sursa citata.
Regele Mihai a incetat din viata, marti, la resedinta sa din Elvetia. In comunicatul Casei Regale dat publicitatii marti, prin care a fost anuntat decesul regelui Mihai, se precizeaza ca trupul sau neinsufletit „va fi depus in Holul de Onoare al Castelului Peles, iar apoi pentru doua zile in Sala Tronului, la Palatul Regal din Calea Victoriei”.
„Slujba de inmormantare va avea loc la Catedrala Patriarhala. Inmormantarea va avea loc la Curtea de Arges, in Noua Catedrala Arhiepiscopala si Regala. (..) Incepand de miercuri, carti de condoleante vor fi deschise simultan la Castelul Peles, la Palatul Regal din Calea Victoriei si la Palatul Elisabeta. Ele vor fi la dispozitia publicului timp de 40 de zile”, transmite Casa Regala a Romaniei.
HotWeek.ro este un site exclusivist, care militeaza pentru promovarea valorilor. Te asteptam sa revii pe hotweek.ro! Ne poti citi si pe Facebook, Twitter sau Google Plus.