-1.1 C
România
28 noiembrie 2020
Premierul Tudose ii cere demisia ministrului de Interne, Carmen Dan: Nu pot sa lucrez cu un ministru care isi permite sa ma minta. Daca va fi lasata, isi va da demisia
Breaking News

Sistemul RO-ALERT a fost aprobat de Guvern prin OUG. Sistemul va transmite mesaje de avertizare in timp real pe telefonul mobil

Guvernul a aprobat, in sedinta de joi, OUG privind implementarea sistemului „RO-ALERT” prin care vor fi transmise mesaje de avertizare populatiei in cazul unor cutremure sau fenomene meteo grave, mesaje care vor ajunge in timp real pe telefonul mobil. Guvernul va aloca 30 de milioane de lei din fondul de rezerva, iar achizitia aplicatiilor va fi facuta in regim de urgenta. 

Sistemul de avertizare a populației în situații de urgență ”RO-ALERT” va fi implementat pe teritoriul României în scopul prevenirii pierderii de vieți omenești ca urmare a fenomenelor meteorologice și hidrologice periculoase, stabilește Ordonanta de Urgenta.

Prin Sistemul ”RO-ALERT” vor fi transmise populației mesaje de avertizare în timp real, prin intermediul tehnologiilor moderne din domeniul comunicațiilor și tehnlogiei informațiilor. Sisteme similare și-au dovedit eficiența în SUA, Olanda, Lituania, Franța, Germania și Belgia.

Sistemul va fi pus în aplicare de către Ministerul Afacerilor Interne prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, cu suportul tehnic al Serviciului de Telecomunicații Speciale și va fi operat de către structurile operaționale cu funcționare 24/24 ale IGSU și structurilor subordonate acestuia. Ca sistem de backup, Departamentul pentru Situații de Urgență va dispune de un terminal cu aceleași funcționalități.

Secretarul de stat șef al departamentului pentru Situații de urgență al MAI este desemnat responsabil pentru coordonarea tuturor activităților care privesc finanțarea, derularea procedurii de achiziție, livrarea și punerea în funcțiune a Sistemului ”RO-ALERT”.

Achiziția echipamentelor hardware, aplicațiilor software și serviciilor de instalare și punere în funcțiune aferente, necesare pentru implementarea Sistemului ”RO-ALERT” va fi realizată de IGSU în regim de urgență, conform prevederilor art.104 alin 1 lit c din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare, prin procedura de negociere fără publicare prealabilă. Realizarea achiziției în regim de urgență are scopul să preîntâmpine pierderea de vieți omenești și producerea de pagube materiale în cazul în care ar avea loc fenomene meteo periculoase.

Pentru realizarea achiziției, Guvernul a alocat prin Ordonanța de urgență suma de 30,4 milioane de lei din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, în bugetul MAI, pentru IGSU. Diferența dintre această sumă și valoarea contractului de achiziție publică încheiat în urma procedurii de atribuire se restituie la Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului până la sfârșitul anului.

Sistemul „RO-ALERT” presupune:
– Transmiterea unor mesaje de avertizare adaptate evenimentului iminent prin intermediul retelelor operatorilor de telefonie mobila;
– Transmiterea rapida a mesajelor catre toti utilizatorii aflati in arealul amenintat chiar in conditii de congestie a retelelor operatorilor de telefonie mobila;
– Afisarea instantanee a mesajelor pe ecranul terminalului mobil fara a fi necesara vreo interventie a utilizatorului;
– Repetarea ciclica a mesajelor de alertare la intervale de timp configurabile;
– Receptarea mesajelor de avertizare si de catre terminalele aflate in roaming;
– Acuratetea mesajelor de avertizare, formulate doar pe baza informatiilor furnizate de surse autorizate.

Stiri pe aceeasi tema

SIMONA HALEP a invins-o pe Irina Begu la Shenzen si s-a calificat in finala

Delia Ion

Laserul de la Magurele a atins cea mai mare putere din lume, a zecea parte din intreaga putere a Soarelui pe Pamant

Cristiana Petrariu Bota

Raport de tara al Comisiei Europene pentru Romania: Gradul de saracie este in crestere, iar sistemul de sanatate se afla sub standardele europene

Ioana Badulescu

Lasa un comentariu

Prin continuarea navigării pe hotweek.ro, confirmaţi că acceptaţi utliizarea fişierelor tip cookies sau tehnologii asemănătoare pentru a analiza traficul şi a vă propune funcţionalităţi sociale, conţinut şi eventuale publicităţi personalizate. Accept Mai mult