Peste doar doua zile, Jeff Bezos, seful Amazon, va prezenta ceea ce toata lumea spera sa fie primul smartphone al companiei. Si, dupa cum se anticipeaza, terminalul Amazon ar putea aduce cateva noutati tehnologice interesante, noutati pe care vi le-am prezentat deja.
Desigur, pentru pasionatii de tehnologie, cel mai important aspect si cel mai speculat pana acum legat de noul telefon este implementarea in terminal a noilor senzori frontali, care se pare ca vor putea determina pozitia in care este tinut smartphone-ul si vor comanda si anumite functii doar la simpla inclinare a aparatului. Mai scriam relativ recent si ca, in functie de unghiul si directia in care este inclinat telefonul, display-ul va afisa notificari, va accesa galeria foto sau va oferi diverse informatii in interiorul unor aplicatii (harti, de exemplu).