Sondaj INSCOP: Cu cine ar vota romanii la alegerile parlamentare
Politica

Sondaj INSCOP: Cu cine ar vota romanii la alegerile parlamentare

Ultimul sondaj INSCOP arata ca romanii ar vota in proportie de 44,7% cu noul PNL daca duminica ar fi alegeri parlamentare, insa acelasi barometru arata ca numarul nehotaratilor este in crestere. Astfel, noul PNL ar fi pe primul loc in clasamentul intentiei de vot a romanilor cu 44,7%, urmat de Alianta PSD-UNPR-PC, cu 39,1%, arata sondajul INSCOP, la comanda ziarului Adevarul.

Noul PNL, format prin fuziunea dintre PNL si PDL, conduce in ceea ce priveste intentiile de vot cu 44,7% (fata de 44,2% in februarie si 41,7% in decembrie 2014). Pe locul al doilea se claseaza Alianta PSD-UNPR-PC cu 39,1% dintre optiuni (37,4% in februarie si 38,8% in decembrie 2014). UDMR este cotat cu 5,2% din voturi, fata de 5% in februarie 2015 si 5,1% in decembrie 2014.

UDMR este urmata de Partidul Miscarea Populara (PMP) cu 2,8% (fata de 4% in februarie 2015 si 5,6% in decembrie 2014), PLR cu 2,2% (3,3% in februarie 2015 si 3,3% in decembrie 2014), PRM cu 2% (1,1% in februarie 2015 si 1,2% in decembrie 2014).

PP-DD ar obtine 1% din voturi (fata de 1,4% in februarie 2015 si 2,3% in decembrie 2014), in timp ce 1% dintre respondenti ar vota cu PNTCD (0,9% in februarie 2015 si 0,6% in decembrie 2014).

Proportia celor care declara ca ar vota cu o alta formatiune politica este de 2% (2,7% in februarie 2015 si 1,4% in decembrie 2014). Declara ca nu s-au hotarat 25%, fata de 15,5% in februarie 2015 si 16,1% in decembrie 2014. Aleg varianta „nu merg la vot” 8,2%, fata de 6,9% in februarie 2015 si 4,7% in decembrie 2014. Procentul „nonraspunsurilor” este de 6%, fata de 4,3% in februarie 2015 si 3,7% in decembrie 2014.

„Cea mai interesanta informatie furnizata de masurarea intentiei de vot pentru partide in perspectiva alegerilor parlamentare este cresterea ponderii nehotaratilor cu aproape 10 procente, de la 15,5% in februarie la 25% la sfarsitul lunii aprilie.

Explicatiile pentru aceasta evolutie pot fi cel putin doua: pe de o parte, pe masura ce ne indepartam de momentul electoral de la finalul anului 2014 (alegerile prezidentiale), identificarea partizana a populatiei tinde sa se estompeze, ceea ce duce, evident, la scaderea intentiei declarate de vot pentru un partid sau altul; pe de alta parte, un alt factor de influenta poate fi legat de starea generala de dezamagire a populatiei fata de toate partidele – lucru remarcat de indicatorul ‘incredere in partide politice’, care, practic, s-a prabusit in aprilie la un minimum istoric – ceea ce poate alimenta bazinul unor nehotarati aflati probabil in asteptarea unor formule politice noi; acest lucru este sustinut de datele care indica o disponibilitate ridicata a romanilor de a vota un partid politic nou”, sustin autorii sondajului.

Sondajul a fost realizat de Inscop Research la comanda „Adevarul” in perioada 23-30 aprilie. Volumul esantionului a fost de 1.085 persoane si este reprezentativ pentru populatia Romaniei de 18 ani si peste 18 ani. Eroarea maxima admisa a datelor este de plus/minus 3%, la un grad de incredere de 95%.

Metoda folosita a fost cea a sondajului de opinie pe baza unui chestionar aplicat de operatorii de interviu la domiciliul respondentilor.

Stiri pe aceeasi tema

Nicolae Badalau le-a trimis o scrisoare membrilor PSD in care afirma ca democratia in partid a fost suspendata

Ioana Badulescu

Legea de finantare a partidelor va trebui reexaminata de Parlament

Cristiana Petrariu Bota

Ambasadorul SUA va discuta cu ministrul Justitiei despre proiectul de modificare a legilor justitiei

Ioana Badulescu

Lasa un comentariu

Prin continuarea navigării pe hotweek.ro, confirmaţi că acceptaţi utliizarea fişierelor tip cookies sau tehnologii asemănătoare pentru a analiza traficul şi a vă propune funcţionalităţi sociale, conţinut şi eventuale publicităţi personalizate. Accept Mai mult