-2.9 C
România
22 ianuarie 2021
Stiri locale

Sotia politistului Gheorghe Ionescu ii cere lui Abdullah Atas un milion de euro despagubiri

Sotia politistului Gheorghe Ionescu, mort pe 21 august, dupa ce a fusese lovit cu masina de omul de afaceri turc Abdullah Atas, ii cere acestuia suma de un milion de euro despagubiri. Abdullah Atas a fost arestat preventiv pentru omor calificat dupa ce a consumat alcool si l-a lovit cu masina pe Gheorghe Ionescu, ofiter la Brigada Rutiera, accidentandu-l grav. 

Sotia politistului Gheorghe Ionescu, care s-a prezentat vineri in fata procurorilor Parchetului Tribunalului Bucuresti, in ancheta care vizeaza uciderea sotului ei de catre omul de afaceri turc, a anuntat ca se constituie parte civila in dosar si ii va cere lui Abdullah Atas despagubiri in valoare de un milion de euro.

Accidentul in urma caruia politistul Gheorghe Ionescu a murit s-a produs pe 2 august, in jurul orei 03.30, in zona intersectiei strazii Nicolae Caramfil cu Soseaua Pipera din Capitala, unde acesta se afla impreuna cu alti agenti de la Brigada Rutiera, pentru un control in trafic. Politistul i-a facut semn lui Abdullah Atas sa opreasca masina pe care o conducea, omul de afaceri turc a incetinit, dar cand a ajuns in dreptul lui Gheorghe Ionescu a accelerat si l-a lovit. Gheorghe Ionescu a fost tarat pe capota pe o distanta aproximativ 350 de metri, apoi a fost aruncat pe sosea la circa zece metri distanta. Anchetatorii au stabilit ca soferul avea o alcoolemie de 1,65 la mie si mergea cu o viteza de 180 – 200 de kilometri la ora.

In urma accidentului, subinspectorul Gheorghe Ionescu a suferit multiple traumatisme si a fost internat in stare grava la Spitalul Floreasca, unde a fost operat de mai multe ori.

Dupa aproape trei saptamani de spitalizare, pe 21 august, politistul a decedat. Ofiterul de politie a fost inmormantat duminica, cu onoruri militare, in prezenta a aproape o mie de persoane, printre care sute de politisti.

Gheorghe Ionescu avea 44 ani si lucra de 23 de ani in Ministerul Afacerilor Interne. Politistul a fost decorat post-mortem cu Ordinul National „Serviciul Credincios” in grad de Cavaler, conferit de presedintele Klaus Iohannis, la propunerea vicepremierului Gabriel Oprea. Agentul sef principal Gheorghe Ionescu a fost trecut in corpul ofiterilor, fiind inaintat in gradul de subinspector de politie post-mortem, prin ordin al ministrului Afacerilor Interne.

Stiri pe aceeasi tema

Proiectul metroului din Cluj ar putea fi realizat de firme din Japonia

Ioana Badulescu

Primarul Capitalei a anuntat ca Bucurestiul va avea sase cartiere noi de locuinte

Delia Ion

Accident pe DN1 la Apoldu de Sus, judetul Sibiu. Un microbuz cu romani din Italia s-a izbit de un TIR, trei morti

Cristiana Petrariu Bota

Lasa un comentariu

Prin continuarea navigării pe hotweek.ro, confirmaţi că acceptaţi utliizarea fişierelor tip cookies sau tehnologii asemănătoare pentru a analiza traficul şi a vă propune funcţionalităţi sociale, conţinut şi eventuale publicităţi personalizate. Accept Mai mult