4.8 C
România
21 octombrie 2020
Tariceanu, noul premier
Politica

Tariceanu l-a vizitat pe Ponta in Turcia

Presedintele Senatului, Calin Popescu-Tariceanu, a declarat, marti, ca l-a vizitat pe premierul Victor Ponta in Turcia, unde au avut ”discutii medicale si politice”, el nedorind sa le detalizeze ”nici pe unele, nici pe altele”.

„Am avut discutii medicale si politice. Nu am sa le detaliez nici pe unele, nici pe altele, fara sa trebuiasca sa-l compatimesc dupa o operatie de acest fel. Mi-am adus si eu aminte de starea in care eram, nu e placut. Partea de recuperare si tot restul… este destul de constrangator. Dar, in fine, trece! Nu e ceva care sa ramana. Cu timpul se uita”, a spus Tariceanu, apreciind ca starea de spirit a premierului este „foarte buna”.

Referitor la motivele vizitei sale in Turcia, presedintele Senatului a spus ca ”asa e normal”.

”Asa e normal, suntem parteneri politici si intr-o astfel de situatie nimic nu poate inlocui comunicarea directa, nici telefonul, nici mail-ul”, a explicat el.

Intrebat cand se va intoarce in tara premierul, Tariceanu a sustinut ca nu poate spune acest lucru pentru ca nu este purtatorul sau de cuvant.

Premierul Victor Ponta a fost internat in 14 iunie la Spitalul Universitar Medipol din Istanbul, unde o zi mai tarziu a fost operat la genunchiul stang.

Duminica, premierul a anuntat ca medicii turci care l-au operat au decis ca poate fi externat, dar isi va relua activitatea normala intr-o perioada de pana la 28 de zile, astfel ca i-a cerut presedintelui Klaus Iohannis sa ii incredinteze vicepremierului Gabriel Oprea atributiile de prim-ministru in acest interval.

Presedintele Klaus Iohannis a semnat, luni, decretul de desemnare a lui Gabriel Oprea ca prim-ministru interimar al Guvernului Romaniei, „pe perioada imposibilitatii exercitarii atributiilor de prim-ministru” de catre Victor Ponta, care se afla inca in Turcia.

HotWeek.ro este un site exclusivist, care militeaza pentru promovarea valorilor. Daca te-ai saturat de zvonuri si de „stiri bomba”, te asteptam sa revii pe hotweek.ro! Ne poti urmari si peFacebook,Twitter sau Google Plus.  

 

Stiri pe aceeasi tema

Mihai Stepanescu, fost primar al orasului Resita, a murit intr-un spital din Timisoara

Cristiana Petrariu Bota

Un liberal cere mai putine zile libere: Romania nu-si permite atatea zile libere, va afecta negativ PIB-ul

Ioana Badulescu

CCR va dezbate pe 19 septembrie seizarea presedintelui pe modificarile la statutul deputatilor si senatorilor

Ioana Badulescu

Lasa un comentariu

Prin continuarea navigării pe hotweek.ro, confirmaţi că acceptaţi utliizarea fişierelor tip cookies sau tehnologii asemănătoare pentru a analiza traficul şi a vă propune funcţionalităţi sociale, conţinut şi eventuale publicităţi personalizate. Accept Mai mult