Călin Popescu-Tăriceanu și apropiații săi din conducerea ALDE au analizat îndelung, ieri, în spatele ușilor închise, divergențele cu Liviu Dragnea și PSD, scrie Evenimentul Zilei. Cei mai mulți lideri ALDE sunt nemulțumiți de presiunile permanente exercitate de Liviu Dragnea în vederea acceptării demersului de suspendare a președintelui Klaus Iohannis.
Astaîn condițiile în care șeful social-democraților depune eforturi însumate, zilele acestea, pentru a obține acceptul lui Tariceanu atât pentru declanșarea procedurii de suspendare a președintelui Klaus Iohannis, cât și în vederea adoptării unei OUG privind amnistia și grațierea, mai cu seamă în contextul facilitat de scrisoarea lui Rudolph Giuliani. Toate aceste aspecte au fost dezbătute în forurile de conducere ale ALDE.
Potrivit surselor citate de „Evenimentului zilei”, Tăriceanu negociază la sânge și tărăgănează luarea unei decizii finale, în timp ce Dragnea – aflat într-o cursă contracronometru cu dosarul angajărilor fictive – încearcă să-l ralieze demersurilor sale oferindu-i noi ministere și agenții într-un guvern remaniat la toamnă, despre a cărui nouă componență nu a discutat nici măcar în propriul partid.
Sursele citate susțin că marea supărare a lui Tăriceanu e cauzată de convingerea că, indiferent de momelile etalate în prezent, Dragnea nu-i poate garanta statutul de unic prezidențiabil al PSD-ALDE. De asemenea, nemulțumirile de la vârful ALDE sunt într-o continuă creștere, pe fundalul cascadelor de gafe și scandaluri cauzate de aliații social-democrați. Printre partizanii „jocului dur” în negocierile cu PSD se numără europarlamentarul Norica Nicolai și deputatul Andrei Gerea. Și Varujan Vosganian este deranjat de multe dintre politicile economice pe care PSD le impune la nivel guvernamental în lipsa oricăror consultări la vârful coaliției. Cei mai mulți lideri ALDE sunt nemulțumiți de presiunile permanente exercitate de Liviu Dragnea în vederea acceptării demersului de suspendare a președintelui Klaus Iohannis.