Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS) a conspirat impreuna cu Ministerul italian al Sanatatii in vederea eliminarii unui raport care dezvaluie gestionarea necorespunzatoare a pandemiei covid-19 de catre Roma, intocmit cu scopul de a impiedica si mai multe morti in aceasta tara indoliata de noul coronavirus, noteaza cotidianul britanic The Guardian citat de Adevarul.
In contextul in care Italia a fost prima tara europeana coplesita de pandemie, acest raport a fost intocmit de catre cercetatorul Francesco Zambon de la OMS impreuna cu zece colegi din Europa si a fost finantat de Guvernul kuwaitian cu scopul de a oferi informatii tarilor care urmau sa fie afectate grav.
Documentul – intitulat „O provocare fara precedent: primul raspuns al Italiei fata de COVID-19” – a fost publicat pe site-ul OMS la 13 mai, insa a fost dat jos a doua zi, scria The Guardian in august. Potrivit acestui text – de 102 pagini -, planul de lupta impotriva pandemiei in Italia nu a mai fost actualizat din 2006, iar din cauza nepregatirii reactia in spitale a fost ”improvizata, haotica si creativa”.
A trecut o vreme pana cand s-au facut recomandari oficiale, se arata in raport. Documentul ar fi fost indepartat de pe site la solicitarea lui Ranieri Guerra, adjunctul directorului general al OMS insarcinat cu initiative stretegice. Guerra a fost directorul general insarcinat cu preventia in cadrul Ministerului italian al Sanatatii in perioada 2014-2017 si era astfel insarcinat cu actualizarea planului de lupta impotriva pandemiilor cu noi directive stabilite de catre OMS si Centrul European de Preventie si Controlul Bolilor (ECDC). El face parte din celula de criza COVID-19 din cadrul Guvernului italian.
Citeste si: AstraZeneca a decis sa combine vaccinul sau impotriva coronavirusului cu cel rusesc, Sputnik V
Boris Johnson, despre negocierile post Brexit: Este momentul ca oamenii si companiile sa se pregateasca pentru un rezultat fara acord
Zambon, care lucreaza la biroul OMS din Venetia, a fost convocat in trei randuri de catre procurori, insa a fost impiedicat de catre OMS sa se prezinte. OMS a insistat ca el si ceilalti zece autori ai raportului beneficiaza de imunitate si nu pot fi audiati. Numai Guerra a fost audiat de catre procurori, la inceputul lui noiembrie, insa declaratiile din audieri nu au fost facute publice.
Dupa primele convocari ale lui Zambon si celorlalti, OMS a cerut ca procurorii regionali sa urmeze canalele diplomatice si sa-si formuleze cererile prin intermediul Ministerului italian de Externe. Zambon a fost convocat ultima oara joi, insa nu a primit permisiunea sa se prezinte la audieri.
„Atunci cand am primit prima convocare, am raportat Oficiului Juridic al OMS, iar la scurt timp dupa aceea mi-au raspuns ca nu pot sa ma duc, pentru ca sunt protejat de imunitate, in pofida faptului ca voiam sa ma duc, pentru ca am ceva de spus”, declara Zambon pentru The Guardian.
Zambon il acuza pe Guerra ca l-a amenintat cu destituirea daca nu modifica prima parte a raportului cu privire la planul depasit. In pofida faptului ca a informat oficiali de rang inalt de la OMS cu privire la aceste amenintari si la problemele de transparenta si neutralitate ale Orgaizatiei, nu a avut loc nicio ancheta interna.
La acea vreme, OMS nu a motivat de ce a fost indepartat raportul, insa a anuntat saptamana trecuta, intr-un comunicat, ca acesta „continea inexactitati si necondordante”.
„Raportul nu critica Guvernul italian, ci sublinia aspecte critice in gestionarea pandemiei, pornind de la premisa vechiului plan de lupta impotriva pandemiilor, care a fost doar «reconfirmat», ci nu actualizat in 2017”, declara Zambon. „Echipa a verificat minutios acest lucru si a constatat ca toate planurile de dupa 2006 au fost pur si simplu copiate, fara ca vreun cuvant sau virgula sa fie schimbate”.
Zambon sustine ca, inainte cu o luna de publicarea raportului, i-a trimis un rezumat al constatarilor lui Guerra, care i l-a trimis ministrului italian al Sanatatii Roberto Speranza. E-mailuri trimise in mai lui Zambon de catre Guerra si directorul OMS Europa Hans Kluge – care a scris introducerea raportului indepartat de pe site-ul OMS – par sa reflecte un pact incheiat cu Ministerul italian al Sanatatii in vederea tinerii raportului secret.
Aceste e-mailuri, la care The Guardian scrie ca a avut acces, au fost prezentate intr-un documentar la emisiunea de investigatii Report a postului de telviziune Rai. Intr-un e-mail datat la 13 mai, Guerra scrie ca „chiar daca OMS critica fara un acord sensibilitatea politica a ministrului (Sanatatii), cred ca facem un mare serviciu tarii”. El ii scrie apoi lui Zambon „sa nu uite” ca „ei tocmai ne-au dat zece milioane ca incredere si recunoastere a ceea ce am facut pana acum dupa sase ani (in care nu am primit) nimic”. „Dar asta nu indeparteaza o problema cheie: relatia mea cu ministrul care a fost foarte dezamagit”, isi incepe Kluge, la 15 mai, un e-mail adresat lui Zambon. El isi incheie e-mailul spunand ca ii va scrie ministrului italian al Sanatatii sa infiinteze un grup comun de experti de la OMS, minister si Institutul Superior al Sanatatii care sa revizuiasca documentul. „Kuwaitul este fericit, acum trebuie ca MS sa fie fericit”.
Reactia OMS
„Lucram impreuna cu Guvernul italian sa rezolvam problema”, declara OMS joi, intr-un e-mail adresat The Guardian. „In pofida faptului ca (raportul) era offline, s-a decis sa se foloseasca un nou mecanism infiintat in primele luni ale pandemiei, vizand sa ajute statele membre sa efectueze revizuiri si sa-si evalueze raspunsul dat covid-19; sa urmeze cele mai bune practici, sa previna erori si sa actualizeze planurile strategice nationale de pregatire strategica si de interventie. Documentul nu a fost, astfel, publicat”, declara OMS, referindu-se la raportul indepartat de pe site.
„Intelegem ca publicarea si retragerea ulterioara a raportului a cauzat confuzie si ne-am actualizat procedurile de publicare in consecinta”, mai declara OMS.
Ministerul italian al Sanatatii neaga orice implicare. ”Din cate stim noi, acesta nu este un document oficial al OMS si nu a fost trimis niciodata Ministerului Sanatatii, care nu l-a evaluat si comentat. Orice informatie in legatura cu el nu provine dintr-o sursa oficiala”, subliniaza ministrul. Speranza indemna recent, intr-un interviu, ca OMS „sa fie reformata si consolidata in vederea cresterii transparentei”. Guerra nu a raspuns unor solicitari The Guardian.
In cazul in care procurorii din Bergamo constata ca Roma nu si-a actualizat planul de lupta impotriva pandemiilor, toti premierii si ministrii Sanatatii din 2013 incoace risca sa fie judecati. „Italia era nepregatita de COVID-19, a existat multa imporivizatie. Este necesar sa aflam de ce sunt atat de multe victime in comparatie cu alte locuri”, declara saptamana aceasta ziarului Corriere della Sera procurorul-sef Antonio Chiappani.
Potrivit lui Zambon, informatiile din acest raport ar fi putut salva vieti in tari mai putin afectate ca Italia. Ministrul italian de Externe Luigi Di Maio s-a declarat saptamana aceasta „impotriva imunitatilor”, intr-un mesaj dur adresat OMS. OMS precizeaza ca Guerra a stat de vorba cu procurorii „cu titlu personal”.
„Personalul OMS (si ONU) consta in functionari publici internationali care isi desfasoara toate activitatile impartial si fara frica de represalii sau asteptand sa fie recompensati. Pentru a-si apara obiectivitatea si independenta OMS nu se implica, de obicei, in probleme juridice la nivel national”, subliniaza Organizatia.
Zambon nu a fost refuzat in mod oficial de OMS sa fie audiat de procuriri la 10 decembrie, insa a fost informat miercuri seara ca OMS a scris ministerului italian de Externe, pentru a-l informa ca „lui Zambon si altor experti OMS susmentionati li s-a cerut sa nu se prezinte la aceste audieri”.
Zambon se declara pregatit sa colaboreze cu procurorii, care l-au interogat pe premierul Giuseppe Conte si pe Speranza. El denunta faptul ca OMS considera raportul drept „plin de inexactitati” drept defaimator si subliniaza ca a parcurs toate etapele de verificare necesare.
„Nu este vorba despre consecintele pe care le-as putea suporta eu”, declara el. „O fac pentru ca eu cred cu putere ca lumea are nevoie de o OMS transparenta si independenta, care sa se concentreze in definitiv asupra oamenilor”, spune el.
Sursa: Adevarul